“Cel mai bun prieten al meu”

Te-ai intrebat vreodata cati oameni vor veni la inmormantarea ta? Multi? Putini? Niciunul? Va fi acolo doar familia (asta in cazul in care vei avea asa ceva!) sau vor fi si alti oameni care te-au apreciat pe timpul vietii tale? Mai mult decat atat, te-ai intrebat daca pe ultimul tau drum te vor conduce si prietenii tai? Nu doar cei care vor veni la inmormantare din obligatie sau pentru ca “asa trebuie”, ci adevaratii tai prieteni?

Aceasta este intrebarea pe care si-o adreseaza siesi Francois Coste, personajul principal din filmul “Cel mai bun prieten al meu“, atunci cand la debutul peliculei participa la o slujba de inmormantare a unui fost client. Negustor de arta versat, Francois nu pierde acest prilej de a se intalni cu mama decedatului si pentru a-i propune acesteia o tranzactie. Cinismul personajului interpretat de catre Daniel Auteuil este atat de mare incat profita de acest moment trist din viata doamnei respective pentru a-si atinge scopul propus: cumpararea unei piese de mobilier…

Francois reprezinta arhetipul omului care lucreaza in vanzari: are o multime de cunostinte, se intalneste zilnic cu multi oameni – clienti, creditori, parteneri de afaceri, competitori – dar nu este atasat de nimeni. Nici macar de cele doua personaje feminine din viata sa: fiica, care nu accepta niciun sfat de la tatal ei si care transforma orice discutie a lor intr-un adevarat razboi, si nici de prietena sa pe care o trateaza cu un aer superior desi aceasta ii ofera de mai multe ori dovezi de dragoste.

Incapatanat si foarte sigur pe el – atitudine tipica pentru un negustor – Francois nu vrea sa recunoasca adevarul: el nu are niciun prieten adevarat. Ba mai mult, pariaza pe faptul ca in maxim 10 zile va gasi pe cineva care sa ii fie prieten. Asa ca in acest moment porneste cursa contra-cronometru pentru a-l gasi pe acel om dispus sa fie alaturi de el in momentele grele si care sa fie capabil sa isi asume riscuri pentru el.

Hotarat sa castige pariul, in special datorita faptului ca obiectul pariat era o vaza greceasca in valoare de 200.000 de Euro, dar si din ambitia personala, Francois incepe sa isi caute un prieten. Primele metode esueaza lamentabil: alcatuirea unei liste de potentiali prieteni, care se dovedeste a fi inutila pentru ca cei inscrisi pe ea erau doar cunostinte indepartate sau parteneri de afaceri, frecventarea unor cursuri de socializare si de identificare a potentialilor prieteni care nu il pot ajuta in niciun fel si, in cele din urma, recontactarea celui mai bun prieten din clasa a patra, care ii declara in fata ca nu era prietenul sau nici macar in scoala generala, deci sigur nu vrea sa ii fie acum!

In cautarile sale, Francois cunoaste un taximetrist simpatic, Bruno, care il invata cum sa fie mai placut de catre ceilalti oameni – principiul “celor trei S”: sociabil, simpatic, sincer. Curand relatia lor se dezvolta intr-o amicitie, merg impreuna la meciuri de fotbal, iau cina impreuna, ies la o bere. In acest moment Francois face uitat cel de-al treilea “S” si il atrage pe Bruno intr-o capcana pentru a le dovedi celorlalti ca acesta si-ar asuma anumite riscuri pentru el. Evident ca atunci cand acest lucru se afla, Francois il pierde si pe singurul sau prieten…

Pentru a fi mai placut de catre public, filmul are un sfarsit fericit. Francois realizeaza greseala pe care a facut-o, intervine pe langa producatorul concursului “Vrei sa fii miliardar?” pentru a-l selectiona pe Bruno in concurs desi acesta era foarte timd si avea trac in fata camerelor TV, si -culmea!- in fata intrebarii de un milion de Euro, Bruno este nevoit sa isi sune un prieten. Evident ca intrebarea era din domeniul artei, deci va trebui sa isi calce pe inima si sa il sune chiar pe Francois care ii ofera raspunsul corect si il ajuta sa castige milionul de Euro.

Filmul se incheie intr-o atmosfera asemanatoare finalului din “Casablanca“: cei doi merg impreuna pe un ponton si camera ii filmeaza din spate pe masura ce se departeaza. Bruno, revenit dupa ce un an de zile in care a savurat pe deplin milionul de Euro castigat, ajunge la aniversarea lui Francois, discuta cu acesta si ambii realizeaza ca au facut anumite greseli, dar ca e mai bine pentru ei doi sa raman prieteni in continuare.

In concluzie filmul “Cel mai bun prieten al meu” este o radiografie trista a societati in care traim, societate care ne permite sa avem peste doua sute de contacte in telefonul mobil, dar in caz ca avem nevoie de ajutor sa putem apela doar pe cativa, societate in care iesim la suc/bere cu o multime de oameni, dar aproape niciunul dintre acestia nu si-ar asuma niciun risc pentru noi, o societate in care fiecare isi vede de treaba lui in cercul lui mic, restrans si rece.