“Legendă vie” pe ecrane

Nu am crezut niciodată că Will Smith poate interpreta aşa de bine un rol într-un film dramatic. Am vizionat mare parte din filmele în care a fost el distribuit (“Ziua Independenţei“, “Wild Wild West“, “Bărbaţi în negru“, “Băieţi răi“, “Eu, robotul“, “Hitch“), dar niciodată nu am avut ocazia să îl văd jucând într-o dramă. Este drept că încă nu am vizionat “În căutarea fericirii“, un alt film în care am înţeles că a interpretat foarte bine rolul său, însă un lucru este cert: mi-a plăcut cum Will Smith a jucat în acest film!

În principiu, filmul “Legendă vie” este unul adresat unui public de nişă, genul de public pasionat de producţiile SF, în care există un anumit personaj pozitiv şi unul sau mai mulţi indivizi (de obicei “monştri”) ce interpretează rolul negativ. În acest sens poate fi încadrat în aceeaşi categorie cu seria “Alien” sau cu seria “Resident Evil“, dar se deosebeşte de acestea prin intensitatea şi diversitatea trăirilor personajului principal. Dacă seria “Alien” este concentrată în special pe luptă pentru supravieţuire dintre Sigourney Weaver şi extraterestru, filmul “Legendă vie” se axează în principal pe sentimentele ultimului om rămas în viaţă pe Pământ, cu accent pe singurătatea sa şi pe faptul că unicul său prieten este o femelă de câine ciobănesc german.

Asemănarea cu “Resident Evil” este evidentă dacă luăm în calcul subiectul filmului. În ambele cazuri este vorba de un experiment genetic ratat asupra unui virus, experiment care îi transformă pe cei infectaţi în fiinţe total neraţionale, ghidate numai după instincte, eliminând orice formă de umanitate din ele. Acestea sunt tot timpul în căutare de mâncare pentru a supravieţui şi recurg la canibalism pentru a-şi potoli foamea. În acest fel creşte pe de o parte numărul celor infectaţi, dar scăde şi numărul celor imuni la boală, dar care sunt omorâţi pentru a fi folosiţi drept hrană de ceilalţi! Singurul avantaj al celor imuni este faptul că virusul manifestă o reacţie la razele ultraviolete aşa că cei infectaţi nu pot sta în lumina fără a nu suferi arsuri la nivelul epidermei. În acest fel totul devine un joc de-a şoarecele şi pisica în care cei imuni stau ascunşi noaptea şi ies afară ziua, iar cei infectaţi invers!

În mijlocul acestui scenariu de coşmar, doctorul în biologie Robert Neville – personajul interpretat de Will Smith – face parte din categoria celor imuni. Din păcate, imunitate în faţa acestui virus au căpătat doar mai puţin de 1% din oamenii de pe Pământ, iar o mare parte dintre ei au fost ulterior omorâţi. Aşa că doctorul Neville se află în situaţia de a fi unicul supravieţuitor într-un New York pustiit. Singurul lui ajutor este partenera sa, Samantha, un frumos exemplar de ciobănesc german, care se comportă ca un prieten fidel până la sfârşitul filmului.

Într-un anumit fel situaţia doctorului Neville este mai gravă decât cea a lui Robinson Crusoe, deoarece acesta din urmă era izolat pe o insulă pustie, dar trăia cu speranţa că va veni o zi când va reîntâlni din nou oameni care îl vor ajuta să se reîntoarcă acasă. În schimb, Robert Neville conştientizează faptul că el este unicul supravieţuitor din New York, dar nu crede că mai există şi alţi oameni neinfectaţi oriunde altundeva pe Terra. Aşa că singurele fiinţe cu care intră în contact sunt: Samantha, animale sălbatice ce au recucerit New York-ul şi oamenii infectaţi. Contactul cu aceştia din urmă se dovedeşte a fi unul sângeros de fiecare dată când are loc. Cu toate acestea, Robert Neville încearcă să identifice un antidot pentru virus folosind propriul sânge neinfectat, iar drept “cobai” foloseşte oameni infectaţi. Din păcate pentru el, la un moment dat o foloseşte pentru experimente pe “prietena” şefului unui grup de oameni infectaţi, deci devine principala ţintă a respectivului grup. Aşa că experimentele sale trebuie să se desfăşoare cât mai repede sub presiunea timpului şi a unei posibile noi întâlniri cu acel grup.

În tot acest timp ne este prezentată viaţă de zi cu zi a doctorului, felul cum acesta se simte singur, cum vorbeşte cu manechinele din supermarket pentru a simţi că poate comunica cu cineva, cum vânează căprioare prin mijlocul bulevardelor din New York pentru a se putea hrăni, cum doarme în cadă cu o puşcă în mână alături de câinele său de frica oamenilor infectaţi şi cum face experimente în încercarea disperată de a găsi un antidot. Viaţa sa este simplă din moment ce ziua iese la vânătoare, face experimente, iar când se întunecă se baricadeaza în casă pentru a fi ferit de o surpriză nocturnă.

Sentimentul de singurătate al personajului este accentuat de străzile din New York pustii, năpădite de ierburi tropicale, maşinile abandonate în goana nebună a oamenilor şi de clădirile impunătoare din New York pe care se văd urme ale afişelor cu anunţuri de carantină. Este un sentiment straniu pentru că deşi este lumină pretutindeni, simţi că pericolul poate apărea de oriunde. Din acest punct de vedere îi felicit pe cei care s-au ocupat de găsirea locaţiilor pentru filmare şi de recuzită pentru că au reuşit un lucru extraordinar! Cu toate acestea se pot vedea pe toată durata filmului drapelele americane în stare intactă atârnând pe stâlpi. Oare cine a stat timp de trei ani să schimbe aceste drapele din moment ce nu mai era niciun supravieţuitor?

În concluzie vă recomand să vizionati acest film pentru că reuşeşte să vă ţină în suspans până la final, conţine câteva scene foarte bine regizate şi montate care te fac să tresări de pe fotoliul tău, iar subiectul este unul care te pune pe gânduri: oare este posibil un aşa final pentru omenire? Nu cumva dacă vom continua să ne jucăm cu ingineria genetică şi cu manipularea microorganismelor se poate întâmplă să avem un rezultat nu tocmai fericit?…