Agonia de la Spitalul de Urgenţă (II)

Vineri,13. Ora 3.40

Din nou dureri atroce de rinichi, din nou o vizită la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Sper că acum să nu mai fie aglomeraţia de data trecută şi să fiu tratat foarte repede.

Vineri,13. Ora 3.50

Cobor din taxi şi mă târăsc spre camera de gardă. Mă gândesc că trebuie să fie linişte în spital din moment ce o mare parte a personalului stă afară şi se ocupă cu diverse: fumează, citesc cărţi sau reviste.

Vineri,13. Ora 3.55

Ajung la cabinetul de triaj unde întâlnesc un domn doctor foarte “prietenos”: mă întreabă într-un total sictir ce anume am şi după ce îi spun că am dureri cumplite de burtă îmi dă un “Aşa, şi?”. Probabil îl intrigă expresia şocată de pe faţă mea, mai ales că i-am perturbat noaptea liniştită, dar îmi face până la urmă fişa şi mă trimite la cabinetul de urgenţe chirurgie unde am noroc că nu mai este niciun alt pacient. Bucuria mea este de scurtă durată pentru că realizez cu dezamăgire că nici medic nu este în cabinet. Aşa că nu am altceva decât să îmi încep lunga aşteptare din noaptea această.

Vineri,13. Ora 4.00

Neaşteptat, după mai puţin de trei minute, intră în cabinet doamna doctor X foarte dornică să mă ajute. Deja încep să resimt mai puţin durerea numai la gândul că voi fi repede tratat. Doamna doctor mă examinează şi apoi mă trimite la ecografie. Pe drum spre ecograf mă intersectez cu un brancardier care dormea pe hol, întins pe o masă mobilă. Poate că nu l-aş fi remarcat dacă sforăitul brancardierului nu răsuna pe două holuri.

Vineri,13. Ora 4.05

Ţinându-mă cu mâna de burtă bat la uşă pe care scria mare “Ecografie” şi “Vă rugăm să nu intraţi nechemaţi”. Nicio reacţie. Mai bat o dată şi o uşă vecină se deschide, iar din spatele ei apare o doamnă căreia i-am perturbat în mod evident somnul. Mă întreabă repede ce am, îi spun şi încearcă să mă încurajeze: e doar o criză de rinichi. Sunt tânăr şi îmi va trece repede. Doamna doctor îmi face apoi o ecografie într-un timp foarte scurt, iar, la final, realizez că la actul medical ar fi trebuit să participe şi o asistentă. Din păcate doamna asistentă a reuşit să se trezească doar când am ieşit din cabinet, intersectatandu-mă cu dumneaei pe hol în timp ce ieşea din camera “de odihnă” alăturată cabinetului de ecografie.

Vineri,13. Ora 4.15

Sforăitul brancardierului mă acompaniază pe drumul înapoi spre cabinetul de urgenţe chirurgie. Observ că au mai venit şi alţi pacienţi, dar bine că eu sunt primul venit. Intru cu ecografia în mână şi mă aşez pe scaun. Doamna doctor X este hotărâtă să termine repede cu mine şi o instructează pe asistenta din cabinet să îmi recolteze sânge pentru analize. Deja sunt convins că nu voi mai sta mult în spital şi chiar îmi doresc să primesc măcar un calmant care să mai atenueze disconfortul. Durerea este la fel de acută, dar desfăşurarea faptelor parcă mai atenuează impactul acesteia.

Vineri,13. Ora 4.25

Optimismul meu scade într-un ritm vertiginos şi neplăcut. Total neaşteptat doamna doctor X realizează că nu era rândul dumneaei să fie trezită în această gardă. Se pare că asistenta a trezit pe cine nu trebuie atunci când am ajuns eu la cabinet şi ar fi trebuit că pe această mini-tură de noapte să fie de gardă domnul doctor Y. Aşa că doamna doctor X se ridica pur şi simplu şi pleacă bombănind că asistenta este incapabilă să înţeleagă o lista simplă de gardă. Stupefiat de acest tratament întreb şi eu unde este domnul doctor Y. Primesc un răspuns şi mai şocant: domnul doctor Y este în sala de operaţii pentru că dumnealui este chirurg. Aşa că trebuie să mai aştept.

Vineri,13. Ora 4.40

Următorii doi pacienţi stau şi se zvârcolesc în sala de aşteptare pentru că în cabinetul de urgenţe nu este niciun medic. Doamna doctor X a plecat înapoi să se odihnească, iar domnul doctor Y este încă în sala de operaţii. În concluzie nimeni nu acordă niciun fel de ajutor medical în acest cabinet. Şi mai ciudat este faptul că ceilalţi doi pacienţi care au venit după mine prezintă semne evidente de dureri abdominale…

Vineri,13. Ora 4.45

În cealaltă secţie de chirurgie dedicată cazurilor grave are loc un “colocviu” nocturn la care iau parte aproximativ zece cadre medicale. Se aud din sala de aşteptare chicotele şi entuziasmul acestor medici. Se pare că nu există niciun pacient acum în stare critică care să necesite intervenţie de urgenţă aşa că se discută destul de tare despre totul altceva decât despre medicină. Şi toate acestea în timp ce la celălalt cabinet nu este niciun medic!

Vineri,13. Ora 5.00

Întreb pentru prima oară de rezultatele analizelor mele. În funcţie de aceste rezultate voi primi sau nu un calmant şi va mai reduce durerea. Dar, din păcate, nu sunt realizate. Nu ştiu dacă durează atât de mult în mod normal sau doar în această noapte laboratorul se mişcă mai încet. Mă întreb ce se întâmplă cu urgenţele grave şi care este timpul de răspuns pentru analizele acelor pacienţi.

Vineri,13. Ora 5.10

Rămân şocat de privirea pierdută a unei paciente care este însoţită de o asistentă. Se pare că este la o doua tentativă de suicid. Mă întreb în sinea mea oare ce o determină pe această doamnă foarte atrăgătoare să recurgă la asemenea gesturi. Nu cred să fie vorba de lipsuri materiale din moment ce soţul dumneaei o aşteaptă în sală de aşteptare şi pare foarte înstărit. Dacă mă uit mai bine observ că şi doamna este foarte bine îmbrăcată şi chiar fardată. Oare s-a pregătit special pentru a încheia socotelile cu viaţa?

Vineri,13. Ora 5.25

Fac cunoştinţă cu Vlad. Vlad este un alt pacient care stă în aşteptare pe holuri. A suferit un accident casnic în timp ce făcea duş: un cui dintr-un calorifer i-a intrat pe sub pielea de pe braţul stâng de la cot până la umăr. S-a înfăşurat el cât de bine a putut şi a venit la spital sperând să fie tratat omeneşte. Însă socoteala lui de acasă nu s-a potrivit cu cea de la spital din moment ce niciun medic nu se uită la el, iar rana tinde să se infecteze. Este adevărat că Vlad emană un miros de alcool, dar are şi el dreptatea lui: nu reclamă că i s-a făcut rău de la băutură ci că a suferit un accident!

Vineri,13. Ora 5.35

Întreb pentru a doua oară de rezultele analizelor mele. Şi de data această primesc acelaşi răspuns: nu sunt finalizate. Oare cât ar trebui să dureze din moment ce doamna doctor X a recomandat doar analize uzuale pentru mine şi nu cine ştie ce analize speciale şi greu de efectuat.

Vineri,13. Ora 5.45

Observ cu stupefacţie că ceilalati doi pacienţi au părăsit spitalul fără să mai fie examinaţi de către medic. De ce? Pentru că domnul doctor Y a venit la cabinetul de urgenţe doar petru scurt timp între două operaţii şi nu a reuşit decât să vorbească cu unul dintre pacienţi. Celălalt a plecat fără să mai vorbească cu nimeni. Probabil se săturase să stea pe hol şi nimeni să nu se uite la el.

Vineri,13. Ora 6.05

Începe să se schimbe garda. Un grup de studente la medicină vizibil obosite după o noapte de gardă stau de vorbă la ieşirea din spital. Se animă atmosferă şi se schimbă fişe şi informaţii despre pacienţii care sunt preluaţi în gardă de noua garnitură de medici. Domnul doctor Y îmi transmite că dumnealui iese din gardă şi mă lasă în grijă domnului doctor Z.

Vineri,13. Ora 6.40

Noua asistentă mă anunţă că au venit rezultele analizelor mele. Întru din nou în cabinet şi domnul doctor Z îmi întinde o reţetă. Deja au trecut prea multe ore. Durerea este încă acolo, nu am primit niciun calmant în tot acest timp, dar am o reţetă cu vreo şase medicamente prescrise. Măcar data trecută mi-au făcut un calmant…

Vineri,13. Ora 7.05

Ies pe uşă spitalului şi mă îndrept spre casă. Astăzi este vineri şi va fi încă o zi de lucru, aşa că trebuie să mă pregătesc pentru serviciu. Pe drum spre lucru intru într-o farmacie. Mă uit şi eu şi observ că reţetă este semnată şi parafată de doamnă doctor X. Oare toate aceste întâmplări nu s-ar fi desfăşurat mai repede dacă doamna doctor X pur şi simplu îmi dădea reţeta şi mă trimitea acasă după ecografie?

Toate evenimentele relatate mai sus sunt 100% adevărate, dar nu mi s-au întâmplat mie. Totuşi, am folosit persoana întâi singular pentru a proteja identitatea persoanei care a fost protagonista acestora!