Saptamana aceasta a avut loc la Bucuresti cea de-a XI-a intalnire a tarilor francofone. Evident ca agitatia a fost mare si inghesuiala a fost pe masura. In aceste conditii, pentru a nu perturba in nici un fel desfasurarea evenimentului, politia comunitara s-a ocupat de “cosmetizarea” faunei Bucurestiului, in special in zona centrala. Au fost luati de pe strada toti cersetorii cunoscuti si au fost relocati spre periferie. Evident ca aceasta solutie a fost doar de moment. Probabil cersetorii se vor intoarce saptamana viitoare, daca nu s-au intors deja…
Romania nu a stiut si nu va sti niciodata cum anume sa rezolve aceasta problema. In ultimii cativa ani numarul cersetorilor a crescut exponential. Probabil saracia si nivelul de trai foarte scazut sunt cauzele principale. Insa problema nu sta in numarul cersetorilor ci in varsta acestora. Daca pana acum cativa ani doar batranii si copii strazii intindeau mana dupa niste maruntis, acum am ajuns ca media varstei celor care cersesc sa fie undeva in jur de 25 de ani.
Problema sociala se acutizeaza in acest fel. Copii strazii de mai ieri sunt acum tinerii strazii. Au acum in jur de 25-30 de ani, n-au nici un fel de viitor in viata, stau in canale si se drogheaza cu aurolac. Acestia devin victime sigure ale retelelor bine organizate de cersetori. Apoi devin la randul lor parinti. Si vor folosi acei copii care vor fi tarati la propriu prin metrou si prin autobuze ca sa invete „cum anume se face un ban”. Ideea este ca , pentru societate in asamblu, faptul ca acei copii invata ca banii se fac apeland la mila altora este un lucru foarte nociv. Acesti copii percep munca in adevaratul ei sens drept un lucru destul de daunator si care nu face nici un fel de placere. Si , in definitiv, este mai usor sa ceri si sa primesti bani decat sa te spetesti muncind.
Un calcul simplu ne arata faptul ca un cersetor castiga cel putin 1 RON la fiecare garnitura de metrou care a trecut. Si cum o garnitura de metrou trece , in medie , la 10 minute inseamna ca de la ora 6:00 pana la ora 24:00 sunt 18*6 garnituri=108 garnituri. Ceea ce inseamna un castig potential de 108 RON pe zi. Cati dintre voi castiga un milion de lei vechi pe zi? Sau, mai precis, 30 de milioane de lei vechi pe luna net? Raspundeti singuri la intrebarea asta…
Din pacate, banii pe care ii fac micutii nu sunt pentru ei. In spatele lor stau capii retelelor organizate. Ei sunt pusi la inaintare cu o pancarta pe care scrie „muritori de foame” pentru a implora mila crestinilor. Daca vrei sa le dai o bucata de paine, te refuza, cerandu-ti o mie de lei. Pentru ei mia de lei inseamna diferenta dintre bataie si felicitari. Daca nu o au, primesc un pumn in gura pentru fiecare mie lipsa. Daca o au si indeplinesc „target-ul” primesc felicitari si sunt laudati in fata celorlalti care isi primesc si ei „portia”…
Morala crestina ne spune sa dam credit celor care cer si sa le oferim sprijinul nostru. „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!” este un citat foarte des folosit din Biblie. Insa nu este asa de usor de aplicat. Vedem in fata noastra la fiecare colt de strada din Bucuresti cate un cersetor. O mana rupta, un picior diform, o operatie de retina nerusita ne fac sa ne amintim de acest indemn la ajutarea sarmanilor de langa noi. In aceste cazuri, de cele mai multe ori, bagam mana in buzunar si ii oferim nefericutului cativa lei. Dar nu tot timpul este la fel. Obisnuti cu mila unora, cativa dintre cersetorii „de meserie” s-au obisnuit sa agaseze trecatorii, expunandu-si intr-un mod foarte dizgratios diformitatea sau tragand efectiv de oameni pe strada. Probabil oficialilor care s-au ocupat de francofonie le-a fost foarte frica de acest lucru si de aceea „au relocat” pe toti cersetorii gasiti in aria de acoperire 0 a evenimentului. Insa nu au realizat ca , mutandu-i spre periferie, ei vor fi intalniti de ziaristii prezenti pentru a relata evenimentul (care s-au cazat mai spre periferie) si astfel vor acutiza problema pentru ca acei ziaristi dispun, spre deosebire de sefii de state si de guverne, de mijloacele proprii de a imortaliza cateva „vederi de neuitat” din Bucuresti.
In alta ordine de idei, s-a ajuns in Romania sa se cerseasca si daca esti sanatos, nu ai nici un handicap dar nu prea ai chef de munca. Vedem tot mai des tineri de 20, 30 de ani care intind mana la mila trecatorilor. Acestia sunt deja obisnuiti cu gandul ca munca este daunatoare si nu este la fel de profitabila. De fapt, mare parte din ei provin din casele de copii. Abandonati la nastere de mame iresponsabile, ajung sa fie la 18 ani abandonati din nou de statul roman care le oferise pana atunci o gazduire intr-un camin de orfani. Unii dintre ei mai stau pana la 20 si ceva de ani daca isi contiua studiile. Iesirea din casa de copii este un soc in sine. Unii trec mai usor peste acesta, altii mai greu…
Probabil mare parte dintre cei care parasesc caminul nu au nici o sansa. Nu au acte pentru ca nu au identitate. Nu au decat prenume pentru ca numele de familie le este necunoscut sau le este nerecunoscut de catre parinti. Nu au domiciliu pentru ca in dreptul civil roman, daca esti trecut in cartea de identitate cu un domiciliu, atunci nimeni nu iti poate interzice sa locuiesti acolo decat printr-o hotarare judecatoreasca. Asa ca statul nu le da voie sa-si faca buletine in care sa treaca domiciliu adresa casei de copii.
In aceste conditii este greu de razbit in viata. De aceea, mai mult de 90% dintre ei ajung sa faca parte din lumea interlopa. Ma refer aici la faptul ca pot deveni atat „sefi” cat si „sclavi”. Ceilalti 10 % se impart in cei care reusesc sa faca ceva in viata ajutati de diverse ONG-uri sau de comunitatile locale si cei care mor in primele luni de viata pe strada.
Probabil cateodata ne minunam si noi de cinismul de care da dovada statul. Ii creste pana la 18 ani si apoi ii da pe usa afara. Insa, cateodata, statul e neputincios. Nu poate sa ii intretina pana la nesfarsit. Asa ca ne intalnim cu ei la un colt de strada, in piata, in fata patiseriei sau oriunde altundeva unde „vadul” este mare si sunt sanse sa se „prinda” ceva…