Saptamana trecuta am primit un e-mail ce reproducea un articol de pe site-ul “Resursa de Fun” (“http://www.resursadefun.ro/povestiri/pov_noi-corporatistul-de-bucuresti”) despre “Corporatistul de Bucuresti”. Din cate stiu eu, acest pamflet este scris de un autor necunoscut, dar se poate sa ma insel. Oricum pe rdf.ro nu este scris numele autorului.
Dupa ce am citit acest e-mail, am prezentat si parerea mea unui grup de prieteni. Va reproduc si voua discutia:
Mesajul meu initial era:
” Ideea este ca acest pamflet incrimineaza acea atitudine a unor conationali de ai nostri care nu prea au “dupa ce sa bea apa”, dar vor sa para foarte importanti. Nu neaparat a celor care au spirit de antreprenor in ei si vor sa isi deschida o afacere. Ma refer mai mult la cei care au un serviciu prapadit, dar ei sunt “mari” (manageri cum se zicea in articol), dar ar putea sa fie “si mai mari” daca, din pacate, “promovarea nu s-ar face pe pile” si , din cauza asta, ei nu prind niciodata un loc mai sus.
Eu am vazut in acest pamflet pe acel individ “ass-licker” care ar face orice sa intre pe sub pielea sefului si sa mai creasca putin, acea scursura de om care pare ca iti e prieten si te face pe la spate cu prima ocazie. Si, evident ca trebuie sa fie foarte important in cercul de apropiati ( foarte restrans, de altfel, gratie comportamentului sau) si / sau la serviciu ca sa fie (re)cunoscut si apoi urcat in scara ierarhica. Atunci el apeleaza la “romgleza” la “Extraordinar! ” atunci cand nu stie despre ce este vorba si la alte si alte chestii, asa cum e prezentat in articol…
E normal ca la inceput sa nu ai bani de limuzina si sa te duci la prima intalnire de afaceri folosind tramvaiul, dar esti imbracat ca si cum te-ar fi scos careva dintr-un calendar de moda. E normal sa faci economie la suc si la paine ca sa-ti poti plati factura la mobil in primele luni de activitate. Asa cum e normal si sa gasesti cele mai ieftine metode de a realiza ceva critic pentru ca, deh, la inceput capitalul e putin.
Cand vorbeam despre oportunisti eu nu ma refeream la acesti oameni. Eu ma refeream la acei indivizi care isi cumpara LG Chocolate sau Nokia 6280 (de peste 1500 RON) ca sa para importanti, dar au restante la abonamentul de 4$ de la Orange. Aceeasi indivizi care lucreaza – probabil – la o multinationala, nu au nici un plan concet in viata, dar ei sunt cei mai tari si trebuie sa ne-o arate si noua.
Cam asta e parerea mea despre “corporatist” . Este posibil ca, undeva in viitorul mai departat sau mai apropiat, sa devin si eu angajat al unei multinationale. Dar intre “multinationalist” cu bun-simt si “corporatistul” descris anterior este o prapastie foarte, foarte mare… “
Astazi am primit un reply pe masura:
“Nu stiam ca exista deja sensul peiorativ pt “corporatist”. Credeam ca e doar un adept al corporatismului. Si nici ca a mai fost inventat termenul de “multinationalist”, pentru a desemna angajatul intr-o multinationala (deci corporatie) dar care nu are apucaturi “fitoase”. Deci… din cate inteleg eu, si unii si altii sunt angajati intr-o companie multinationala, doar ca “multinationalistii ” sunt buni, spre deosebire de “corporatisti”, care sunt rai.
Anyway, lasand gluma la o parte, nu pot sa nu remarc incetatenirea acestui termen. Cu ajutorul lui, persoane care manifesta anumite… simptome (:D) sunt in mod automat catalogate, inregistrate si indosariate.
Problema nu este asta, ci faptul ca acest termen incepe sa desemneze o intreaga categorie persoane, o parte importanta a clasei de mijloc, care iata, in sfarsit incepe sa prinda radacini si pe la noi. Probabil de aceea Bogdan a simtit nevoia sa inventeze un alt termen :-).
Faptul ca sunt persoane care odata ce s-au angajat intr-o corporatie/multinationala (la noi sunt aproape sinonime), simt nevoia sa epateze si sa afiseze o bunastare pe care poate o au, sau poate nu o au, este probabil deranjant pentru unii. Probabil ca pt unii care (poate) au citit la viata lor mai multe carti decat au citit cei pe care ii blameaza, este frustranta bunastarea pe alocuri opulenta a acestora, este frustranta aroganta lor, siguranta stupida cu care se pronunta in anumite chestiuni, verdictele pe care le dau in probleme cu adevarat discutabile. Si atunci ce fac ei? Blameaza o intreaga categorie de persoane, blameaza un mod de viata pe care il resping, care nu-i reprezinta. Ceea ce imi seamana foarte mult cu modul in care dupa revolutie – si pana acum cativa ani – erau blamati de “popor” cei care aveau bani, ca “e patroni, are bani si ce, crezi ca i-a facut pe cinstite?”.
Sincer sa fiu, mie imi par si unii si altii facuti cam din acelasi aluat. Doar ca au evoluat in directii diferite. Unii au citit poate prea mult incat incertitudinea a luat locul actiunii, si i-a tintuit in culturalo-artistico -teoretico- resemnare. Nu ca nu le-ar placea sa aiba o situatie materiala mai buna (pe romaneste, ceva mai multi bani). Nu le place ce ar trebui sa faca pt a-i avea, modul in care ar trebui sa se transforme si sa devina ei. Dar asta datorita lenii si, mai exact, propriei lor incapacitati si inadaptari la o lume pe care nici nu mai fac efortul s-o inteleaga. Este mult mai usor sa blamezi lumea, ca slava domnului, se gasesc persoane impreuna cu care sa blamezi!
La polul opus se situeaza cei care “conduc un clio luat in rate” – parca asa era, nu? Acestia sunt persoane care poate ca au citit prea putin, cei care au preferat intotdeauna actiunea in locul incremenirii in contemplare. Si au tot exersat acest lucru pana cand au ajuns in mod sincer sa creada ca sunt pastratorii unei largi palete de adevaruri greu accesibile “altora”. In timpul acestui joc au uitat insa de bucuriile mici ale vietii, au uitat sa mai citeasca si o carte, au uitat ca pot sa se mai si insele. In schimb sunt foarte la moda, conduc o masina pe care cu greu si-o pot permite, beau Mai Tai (care e, dealtfel, foarte bun 🙂 ), citesc Paulo Coelho ca e la moda (btw, acum vreo 4-5 ani era la moda Milan Kundera), isi iau Nokia 6280 (am si eu unul 😛 ) si nu uita sa specifice ca asculta Buddha Bar, Cafe del Mar, etc. A da… si ca ei nu asculta manele, sic!!
Ceea ce nu vad nici unii nici altii, este ca in fond exista si calea de mijloc. Cunosc destule persoane angajate in corporatii, cu care poti avea linistit discutii foarte interesante din care sa mai afli cate ceva, si cu care nu trebuie sa ajungi neaparat la un punct comun de vedere ca sa-ti faca placere sa te mai vezi si altadata. Si exista destule persoane care asculta muzica rock, se duc numai in vama, laptarie/motoare si citesc carti scrise de oameni care chiar au avut ceva de spus, dar cu care daca discuti… cu greu poti sa scoti crampeie de judecata bine articulata.
Eu nu neg ca exista suficient de multe persoane… mult prea multe persoane care seamana intr-o masura mai mica sau mai mare cu descrierea din text, dupa cum nu neg ca exista persoane cu adevarat adanci intre cei care asculta rock, si merg in vama si laptarie. Dar unul din lucrurile pe care cei din urma il au in comun este acela ca nu se grabesc sa blameze “corporatistii” in intregul lor, ci doar individul cu care au de-a face, si pe care oricum il trateaza cu o mare doza de indiferenta, pentru ca isi dau seama ca cu greu ar putea gasi cu adevarat un teren comun de discutie. Ori mie unul asta mi se pare atitudinea corecta, si cred ca in anumite situatii asa trebuie tratata mediocritatea. Pana la urma este vorba doar de bun simt.
Asa ca sa-mi fie cu iertare daca nu o sa ma obosesc sa fac critica pe text… pe care dealtfel il si gasesc ca fiind amuzat :-). Dar intr-adevar e de rau, e de rau pentru ca peiorativul lui “corporatist” devine din ce in ce mai raspandit, iar asta este semn de mediocritate.”