Defilarea “eroilor”

Nebunie totală miercuri pe străzile din nordul Bucureştiului: ambuteiaje, claxoane, nervi întinşi la maxim. Cauza? La început puteai crede că sunt de vină cei care s-au hotărât să se bucure de un sfârşit de săptămâna prelungit. De obicei joi seară cei care pleacă la munte pe Valea Prahovei sunt cauza ambuteiajelor. Însă miercuri nu e joi! Să fi plecat românii mai devreme la munte? Nu, nici pomeneală!

Cauza principală care a determinat formarea coloanelor de maşini a fost întreruperea circulaţiei în zona Arcului de Triumf. Motivaţia acestei decizii a fost revenirea în ţară a militarilor de pe frontul din Irak. Aceştia au “sărbătorit” acest eveniment printr-o defilare pe bulevardul Kisseleff şi, tot cu această ocazie, unii dintre militari au fost decoraţi pentru faptele lor de vitejie de pe front.

Atât eu cât şi o mulţime de alţi bucureşteni nemulţumiţi ne întrebam dacă era absolut necesară această defilare. La ce a folosit ea? Să îi facă pe soldaţii proaspăt reveniţi în ţară să se simtă mai bine? Nu cred că a avut un efect aşa puternic! Pentru că este clar pentru toată lumea că aceşti soldaţi odată reveniţi în ţară se vor confrunta cu o situaţie pe care au uitat-o demult: perspectiva sărăciei. Sună înfiorător, dar sunt convins că o mare parte dintre cei care defilau ieri au fost în Irak doar pentru că acolo se plătea mai bine. Cinic, dar realist!

Este evident că noi am participat la operaţiunea din Irak doar că să îi mulţumim pe americani şi pe NATO. Avantajele şi dezavantajele noastre din punct de vedere economic sunt prezentate pe larg în acest articol, a cărui concluzie este foarte nemulţumitoare: am “investit” bani în campania din Irak fără a negocia în prealabil ceva concret ci doar în speranţa că americanii, mişcaţi de dorinţa noastră de a le fi camarazi, se vor gândi şi la noi şi ne vor oferi şi nouă cel puţin o halcă din prada de război.

Poate că pradă de război pare o afirmaţie prea dură, dar pentru mine este clar că intervenţia armată în Irak a fost doar un alt război de cotropire în care forţa puternică – în cazul de faţă SUA – a invadat un stat suveran şi independent incapabil să se apere singur, dar care deţine resurse naturale importante – Irak – şi comunitatea internaţională aproape că nu a reacţionat. Mai mult decât atât, unii jucători importanţi s-au dat de partea cotropitorilor pentru a prinde şi ei ceva!

Ce a căutat armata romană în acest joc? Recunoaşterea internaţională? Faimă? Dorinţa de a simţi mirosul războiului? Probabil nu vom şti niciodată care este răspunsul corect la această întrebare. Îngrijorător este faptul că mulţi dintre politicienii care au fost de acord cu această campanie nu cunosc nici ei răspunsul. Şi nici nu ne pot spune ce anume am câştigat la sfârşitul unui război destul de lung!

Cel mai trist este că mare parte dintre soldaţii români combatanţi au plecat în Irak sau în Afganistan doar pentru că acolo se plăteşte bine. Aşa că această hotărâre îi transformă pe aceştia din militari români în mercenari pur şi simplu. Sunt ei eroi ai neamului? Nu cred! Au luptat ei pentru apărarea patriei? Nici pe departe! Au plecat la război pentru bani şi pentru interese internaţionale. Elocventă este declaraţia mamei unuia dintre soldaţii căzuţi pe frontul din Irak: “Oricum, fiul meu a murit pentru Bush, nu pentru România!” (conform “Evenimentul zilei”).

Având în vedere acestea cred că se putea renunţa la parada de miercuri. Prin organizarea defilării au ieşit în dezavantaj exact cei ce trebuiau aplaudaţi şi ovaţionaţi: militarii. Sunt convins că au fost oameni în public, dar, oricât de mulţi ar fi fost ei, nu i-au depăşit numeric pe cei ce înjurau de mama focului organizarea paradei şi pe protagoniştii ei. Pentru că toată lumea ştie că altfel tratezi o armată eliberatoare decât o armată cotropitoare – fie chiar a neamului tău!