Saptamana aceasta toata lumea a fost nostalgica. Totul a inceput cu un documentar prezentat de catre postul de televizune TVR1 despre „Epoca de Aur”. Imediat lumea si-a amintit de ciocolata chinezeasca, samponul la pliculete, nechezol si altele. Personal nu am urmarit acest documentar, dar va spun ca in acest week-end mi-am reamintit si eu de perioada „de trista amintire”…
Amintirile mele nu sunt prea bogate. Aveam 7 ani in decembrie `89. Deci nu pot spune ca acea perioada mi-a marcat dezvoltarea pe mult. Cu toate acestea sunt lucruri pe care nu le poti uita nicicand…
Sambata dimineata trebuia sa ajung la Gara de Nord. Evident ca am ales transportul in comun cu RATB-ul. Asa ca ma indreptam eu catre statia de autobuz linistit si cand sa ajung la intersectie sa trec strada observ ca era mare agitatie. Un agent de politie se chinuia efectiv sa dirijeze circulatia. De fapt el oprise pe toti cei care circulau din trei sensuri ale intersectiei si le dadea drumul doar celor care veneau dintr-o anumita directie. Motivul? Simplu: venea o coloana oficiala si trebuia sa fie facuta „partie”.
Atunci am avut un deja-vu. Mi-am adus aminte de vremea cand eram la gradinita si subiectul principal la ore de clasa era „tovarasul” si „tovarasa”. Evident ca indoctrinarea si cultul personalitatii faceau ca eu , copilul de 5-6 ani, sa ii vad drept cei mai tari si mai mari oameni. Ca doar ei erau „taticul si mamica” tuturor copiilor, nu-i asa?
Cert este ca eu am mers la o gradinita de cartier ca oricare copil de la sfarsitul anilor `80. Intamplarea face ca drumul spre aeroportul „Henry Coanda” ( Otopeni pe vremea aceea) sa treaca pe la mine prin cartier. Asa ca , de fiecare data cand „tovarasul” se ducea la aeroport se inchidea circulatia. Ba, mai mult, in speranta ca va aparea ceva care va distruge rutina zilnica, oamenii se asezau pe margine sa-l vada pe Ceausescu. Probabil nimeni nu-l vedea mai mult de cateva secunde. In goana masinii negre cu numere de Securitate, erai fericit daca-l puteai zari. Apoi te laudai la ceilalti copii ca l-ai vazut. Asemanarea cu un star din ziua de azi este bizara, dar chiar asa se intampla: erai invidiat de ceilalti copii de la gradinita daca spuneai ca l-ai vazut. Iar respectul suprem era daca iti facea cu mana. Atunci erai „cel mai adevarat”. Evident ca existau si cei care puneau la indoiala ceea ce spuneai tu, dar cateva zile erai capul de afis al discutiilor mondene.
Aceasta stare de fapt era alimentata si de tovarasa educatoare. De fiecare data cand Ceausescu se ducea la aeroport, educatoarea ne intreba daca l-am vazut. Personal nu l-am vazut decat o data. De celelalte dati nu reuseam sa identific masina in care se afla. Asa ca eu ma uitam dupa alta masina , cand de fapt el era intr-o alta. Insa, o data am primit „respectul suprem”. Candva prin `88 in toamna l-am vazut si eu! Ba chiar mi-a facut cu mana! Si i-am facut si eu cu mana. A fost probabil cea mai mare bucurie pe care o puteam avea atunci. Imi facuse „tovarasul” cu mana si eu ii raspunsesem. Oau…
Nostalgia se incheie aici. Pentru ca sunt trezit la realitate de un cor de claxoane. Toata lumea stie ca in Bucuresti, in lipsa unui tratament psihologic adecvat, toate frustrarile, de orice gen ar fi ele : familiale, legate de munca, sexuale etc, se rezolva apasand energic claxonul. Ca dor de aia e facut, nu? Sa-l atentioneze pe mosmaitul din fata ca s-a facut verde sau ca a blocat intersectia. Ba mai mult, urmeaza si faza in care se duce repede, repede sa-i blochez orice cale de iesire din intersectie, sa-i arate lui ca nu s-a intalnit cu „fraierul” caruia sa-i blocheze accesul…
Avand in vedere ca eram obligat sa astept cuminte pe marginea drumului, curiozitatea ma impinge sa ma uit cine anume este personajul principal care a determinat toata aceasta busculada? Cel mai probabil este un om foarte, foarte important…
Imediat se apropie coloana oficiala. O masina de politie la inceput, doua BMW-uri blindate dupa, masina cu „obiectivul” si inca un BMW la sfarsit, ca inchizator de coloana. Asemanarea cu perioada comunista este izbitoare. Numai ca atunci masina din fata era o Dacie neagra cu numar de inmatriculare mic si cu un girofar pe capota. Acum este un VW cu afisaj electronic pe care scrie „Coloana oficiala” si cu un sistem de microfoane si difuzoare prin care ocupantii acesteia se pot adresa tuturor celor aflati in trafic. Apoi , „inainte” era doar Ford-ul prezidential blindat. Acum toate masinile din coloana sunt blindate. In schimb, totul la fel…
De altfel aceasta era si ideea care m-a facut sa scriu acest articol: nimic nu s-a schimbat in aceasta privinta, poate doar masinile… Asa cum spunea un alt trecator: „Inainte il plimbau doar pe Ceausescu. Acum sunt o groaza care trebuie sa fie plimbati si inchid circulatia pentru ei…”.
Probabil „obiectivul” – care s-a nimerit a fi domnul prim-ministru Tariceanu – nu are habar cat haos a creat. Sunt convins ca la un moment dat se ajunge la faza in care ti se pare normal sa fie asa. Adica de ce n-ar opri ceilalti cand eu ma duc acasa? Ca doar e mai important pentru mine sa ajung acasa decat pentru ceilalti. Ca eu am treaba cu afacerile statului. Ceilalti au treaba cu afacerile lor personale, asa ca eu primez…
Ei bine, lucrurile vor merge mult mai bine in tara asta atunci cand cei care o conduc vor intelege ca atunci cand au ajuns sa o conduca au fost alesi de ceilalti care au crezut ca ei sunt cei mai potriviti pentru acest post. Asta nu inseamna ca sunt de vita divina si ca sunt acolo pe vecie…
Candva se va intampla si in Romania ca senatorii sa nu mai treaca pe la semafor pe culoarea rosie a semaforului doar pentru ca se grabesc sa ajunga de la amanta la nevasta. Si ceilalti nu se vor mai uita injurand si claxonand in nestire. Pentru ca prin geamurile fumurii si blindate ale BMW-ului de la SPP nu se vede decat partea frumoasa si, cel mai important, nu se aud claxoanele, care , spre deosebire de „Epoca de Aur” nu sunt de admiratie, ci de dezaprobare…