Ionică nu vrea să fie “telefonist”

În urma experienţelor trăite cu o vară înainte, Ionică a înţeles un lucru: este greu, uneori chiar imposibil, să fii angajat pe un post important atâta timp cât încă mai eşti student. Aşa că Ionică renunţă la ideea de a fi angajat cu normă întreagă până la absolvirea facultăţii, urmând să îşi găsească ulterior promovării un loc de muncă în conformitate cu dorinţele şi cu pregătirea sa.

Conform principiului că tocmai atunci când nu cauţi, găseşti fără să vrei, Ionică este sunat la un moment dat de o domnişoară de la o companie de resurse umane specializată în recrutarea de personal pentru o instituţie bancară importantă. Această îi transmite lui Ionică că CV-ul lui a ajuns în baza de date a companiei şi că există o oportunitate de angajare ce i s-ar putea adresa. Ionică nu este foarte entuziasmat de această ştire, dat fiind faptul că se află în cel de-al doilea semestru din ultimul an de facultate şi este destul de ocupat cu elaborarea lucrării de licenţă, dar acceptă să se prezinte la un interviu preliminar.

Obişnuit deja cu ritualul interviurilor, Ionică se prezintă foarte relaxat la întâlnire. Starea sa de spirit era motivată de faptul că nu considera drept un mare eşec o eventuală respingere a candidaturii sale, gândindu-se şi la examenul de licenţă ce se apropia cu paşi repezi. Fiind lipsit de stres, fără nicio grijă legată de viitorul său profesional, Ionică este foarte degajat la primul interviu, impresionandu-i pe cei prezenţi în sală. Este de la sine înţeles faptul că în prima săptămâna de la acest interviu preliminar a fost sunat din nou şi rugat să vină la o nouă întâlnire, de data aceasta cu reprezentaţii instituţiei bancare interesată de recrutare.

La cea de-a doua întâlnire, reprezentantul instituţiei bancare le prezintă candidaţilor care sunt oportunităţile oferite de ei şi care sunt aşteptările acestora legate de candidaţi şi de aptitudinile acestora. Pe scurt, angajatorul dorea tineri absolvenţi sau în curs de absolvire care să lucreze pentru respectiva instituţie bancară pe posturi ce presupuneau muncă de birou fără contact cu clienţii. Funcţiile propuse candidaţilor presupuneau verificarea dosarelor de credite, întocmirea situaţiilor de cont, construirea de rapoarte privind diverşi indicatori bancari etc. Candidaţii trebuiau să deţină cunoştinţe temeinice de economie şi de finanţe pentru a putea face faţă solicitărilor. Era considerat un plus cunoaşterea limbii europene oficiale a grupului bancar, limbă care nu era engleză.

Problemele lui Ionică încep de la acest ultim punct. Fiind un bun cunoscător a respectivei limbi, Ionică completează acest detaliu pe formularul de înscriere, încrezător că acest lucru îi va propulsa candidatura. Din pacare pentru el, lucrurile vor lua o întorsătură total neaşteptată, iar cunoaşterea respectivei limbi străine se va dovedi în final un handicap pentru Ionică!

Ce s-a inamplat, mai exact? La câteva zile după această întâlnire este sunat pe telefonul mobil şi în urma unui interviu fulger îi sunt verificate cunoştintele de limbi străine. Evident că interviul decurge excelent, Ionică fiind încrezător că va urma un alt telefon în care va fi anunţat că a trecut toate probele impuse şi că va fi angajat. Şi aşa se şi întâmplă, Ionică fiind chemat să discute prevederile referitoare la salariu şi să semneze contractul! Spre deosebire de angajatorul de vara trecută care l-a plimbat câteva luni, de data această instituţia bancară este hotărâtă să angajeze personal cât mai repede cu putinţă!

Ionică se duce să semneze contractul fericit şi încrezător în forţele sale. Este mândru de el însuşi pentru că a reuşit să treacă de interviuri şi abia aşteaptă să ajungă înapoi acasă ca să poată sărbători alături de familie şi de prieteni primul său loc de muncă adevărat. Spre nenorocul lui, Ionică trăieşte o zi care începe frumos şi se termină dezastruos! Mai întâi Ionică este invitat în biroul directorului, este felicitat pentru cunoştintele sale de limbi străine, îi este prezentată oferta financiară corespunzătoare postului debutant, post pe care îl va ocupa şi el, şi toate par a se îndrepta spre un final fericit pentru ambele părţi.

Cu toate acestea, Ionică trăieşte un adevărat şoc atunci când află ce anume exact urmează să facă! Dacă la întâlnirea iniţială se discutase de muncă de birou fără contact cu clienţii, Ionică află că viitoarele sale îndatoriri presupun “mai multă comunicare” şi se concretizează în oferirea de suport tehnic telefonic clienţilor instituţiei bancare. Postul oferit este parte a centrului de suport tehnic al grupului bancar, centru care deserveşte întreaga Europă, de unde şi nevoia de viitori angajaţi ce stăpânesc bine limbile străine! În această fază nimeni nu mai spune nimic de verificarea dosarelor de credite sau de întocmirea situaţiilor de cont, activităţi ce erau prezentate la începutul perioadei de recrutare, totul rezumându-se la suport tehnic privind produsele bancare ale grupului!

Dezamăgit şi total nemulţumit de schimbările apărute faţă de condiţiile prezentate iniţial, Ionică refuză locul de muncă oferit. Evident că refuzul său îl ia prin surprindere pe director şi îi declanşează acestuia o nemulţumire nedisimulată. Într-o ultimă încercare de a-l convinge pe Ionică, domnul director îi atrage atenţia acestuia că refuzul de a semna contractul va fi consemnat în baza lor de date, astfel încât şansele să mai fie contactat în viitor sunt infime! Ionică îşi asumă riscul şi îşi menţine hotărârea luată, mulţumeşte domnului director pentru timpul acordat şi pleacă spre casă cu gândul că mai trebuie să se documenteze pentru lucrarea de licenţă.

Pe drumul spre casă este sunat pe telefonul mobil de către un coleg de grupă care a participat şi el la procesul de recrutare. Acesta îl întreabă dacă nu merg să sărbătorească împreună angajarea. Ba mai mult, Ionică află cu această ocazie şi faptul ca toţi ceilalţi colegi au fost angajaţi pe posturile prezentate la început! Ionică acceptă întâlnirea dar rămâne cu un gând amar: “Pesemne voi nu ştiţi atâtea limbi străine…”

Intâmplarile sunt 100% reale. Ionică este un personaj fictiv!