Nea Gicu de la Metrorex

Nea Gicu lucrează de când lumea la Metrorex. S-a angajat pe vremea Împuşcatului după ce a absolvit şcoala profesională şi e foarte mândru de acest lucru. Mai întâi a lucrat ca necalificat şi apoi s-a încadrat ca electrician, meserie pe care o practică de foarte mulţi ani. Cunoaşte foarte bine galeriile metroului bucureştean şi se simte ca acasă în subteran. Tot la metrou a cunoscut-o şi pe soţia sa, Nela, care lucreza la casierie tot dinainte de 89. Împreună sunt de mai bine de 30 de ani şi sunt foarte mândri de frumuseţea lor de fată care va absolvi anul acesta ASE-ul.

În acest moment câştigă un salariu relativ decent după atâţia ani de muncă. La salariu se adaugă atât sporurile de subteran şi de vechime cât şi alte sporuri pe care el nici măcar nu le cunoaşte. Ştie doar cât e salariul său şi mai mult nu-l interesează. De aceea atunci când a aflat că va fi grevă nu a fost extraordinar de entuziasmat, dar şi-a zis în sinea lui:”Dacă e vorba de mărire salarială, de ce nu?”

A fost repartizat în pichetul care a protestat în faţa clădirii Guvernului timp de mai multe zile înainte să înceapă efectiv greva. Cu ocazia asta a şi răcit şi acum suferă de dureri de spate groaznice care nu îi dau pace. Pe unele dintre acestea le mai pune şi pe seama bătrâneţii, dar tot crede că are sufletul tânăr şi poate participa la orice fel de eveniment.

Cert este că în ziua în care s-a declanşat greva a rămas aproape imobilizat la pat. A două zi l-a ajutat soţia să se ridice cât de cât şi s-a hotărât să meargă la policlinică să primească ajutor specializat de la un medic. Reuşeşte să se urce cu greu într-un tramvai plin ochi şi ajunge după mai mult de o oră la policlinică. În tot acest timp se gândea la faptul că ar fi putut parcurge acest drum în mai puţin de zece minute, din moment ce sunt doar două staţii de metrou distanţă…

La policlinică coadă mare: medicul ortoped nu a ajuns încă şi nici nu se ştie dacă va mai ajunge azi. Reumatologul locuieşte în cealaltă parte a oraşului şi a sunat deja că nu are cum să primească pacienţi în cursul dimineţii deoarece nu va ajunge mai devreme de prânz. După mai multe ore de aşteptat pe culoar, în frig, nea Gicu se hotărăşte să nu mai rămână la policlinică din moment ce nu era sigur că va fi consultat. Aşa că se îndreaptă spre casă cu acelaşi tramvai plin ochi în care reuşeşte să se urce abia la a treia încercare.

Ajuns acasă se hotărăşte să facă o baie caldă, să între în pat şi să o roage pe Nela să se ducă până la farmacie să îi cumpere un unguent pentru dureri de spate. Vorbeşte cu Nela pe această temă şi ea pleacă înspre farmacie, iar nea Gicu se pregăteşte pentru baia sa caldă. Dar când intră în cadă stupoare: nu este apă caldă. Îi înjură printre dinţi pe cei de la RADET pentru această situaţie şi renunţă să mai facă baie.

Se târăşte agale spre canapeaua din sufragerie şi deschide televizorul. Schimbă câteva canale şi este imediat bombardat de ştirea zilei: încurajaţi de greva celor de la Metrorex şi salariaţii altor regii autonome au hotărât declanşarea măsurilor de protest. Astfel sindicaliştii RADET anunţă că nu va furniza apa caldă şi căldura în intervalul orar 6-16 pentru că şi ei au salarii mici care nu au mai fost actualizate.

Nea Gicu nu este prea speriat de această perspectivă: s-a mai spălat şi în alte dăţi la lighean, iar “o plapumă în plus” este un îndemn pe care îl cunoaşte foarte bine. Deci nimic stresant din acest punct de vedere. Dar când începe să simtă că vine frigul pe la picioare se duce repede la aragaz să dea drumul la flacără ca să se încălzească. Dar presiune nu prea e. Mare parte pentru că şi sindicaliştii Transgaz s-au solidarizat cu greviştii bucureşteni şi şi-au adus şi ei aminte de salariile nemarite. Deci gaz este doar atât cât să pornească focul, nicidecum îndeajuns să încălzească casa.

Însă nea Gicu nu se da bătut aşa, cu una, cu două. Ştie el că are undeva prin casă un reşou păstrat de pe vremea când era la ordinea zilei să faci frigul în casă. Îl caută ce-l caută, dar nu-l găseşte. Se întoarce în sufragerie şi îşi reaminteşte unde anume l-a văzut ultima oară. Sfâşiat de durerea de spate, vrea să se îndrepte spre locul pe care l-a identificat, dar nu mai are puterea să o facă pentru că tocmai atunci se anunţă la televizor că şi distribuţia de energie electrică e în grevă şi imediat rămâne fără energie electrică în casă, lăsându-l şi fără speranţa că va putea folosi reşoul. În aceste momente deja începe să se întrebe dacă a fost chiar o idee bună să se alăture grevei…

În momentul în care se întoarce Nela de la farmacie, nea Gicu stătea întins calm şi resemnat pe canapea cu o lanternă în mână. În schimb Nela era nervoasă din cale afară din moment ce a vrut să scoată nişte bani din salariul de luna această, dar constatase cu stupoare la bancomat ca banii nu fuseseră livraţi în cont. Motivul: evident o altă grevă, de data această a lucrătorilor bancari care au refuzat să efectueze plăţile de salarii în zilele din primele două treimi ale lunii.

Trecut de ora şase, într-o beznă totală şi zgribuliţi amândoi sub o plapumă nea Gicu şi cu Nela gândesc ce anume vor face mai departe. Liniştea de mormânt din apartament este întreruptă de sunetul telefonului mobil. Nea Gicu răspunde şi aude vocea fiicei sale:
– Alo, tată, ai auzit că s-a oprit greva? Ce bine că a durat doar două zile!…

Acest articol este un pamflet şi va fi tratat ca atare! Nea Gicu şi Nela sunt personaje fictive!