alegeri

Reflecții post-electorale (I) – Câți alegători suntem în realitate?

Au trecut două săptămâni de la turul II al alegerilor pentru funcția de Președinte al României și spiritele s-au domolit. Nu de tot, din moment ce încă mai sunt voci care cer diverse lucruri (demisii, anchete etc), dar cred că ecoul alegerilor începe să dispară puțin câte puțin. Rămân în urmă câteva întrebări cărora eu nu le-am găsit răspuns și pe care doresc să le prezint în cadrul unei serii de articole.

Prima dintre aceste întrebări este “Câți alegători suntem în realitate?”. Pentru mine este o adevărată enigmă numărul real al cetățenilor cu drept de vot din țară. Și aici mă refer doar la cei care sunt în România, fiind pe deplin conștient de faptul că statului român îi este foarte greu să îi numere pe toți cei care sunt în afara granițelor, mai ales dacă sunt plecați în țările membre UE.

Confuzia în care mă aflu provine în principal de la faptul că două entități ale statului român declară date diferite legate de acest subiect. Mai întâi Institutul Național de Statistică a efectuat recensământul populației și al locuințelor în anul 2011 și, după doi ani în care a tot centralizat datele, a ajuns la concluzia că în 20 octombrie 2011 erau în țară 20.121.641 de cetățeni de toate vârstele. Dintre aceștia 15,9% (adică aproximativ 3,2 milioane de cetățeni) erau atunci cuprinși la categoria de vârstă între 0 și 14 ani. De ce este important câți anume erau în categoria 0-14 ani? Pentru că aceștia încă nu au împlinit 18 ani în 2014 și nu puteau să intre în listele electorale permanente în 2014. În concluzie 20,1 – 3,2 = 16,9 milioane de cetățeni care sigur au astăzi peste 18 ani, folosind datele de la recensământ. Mai departe putem doar specula că numărul acestora a scăzut totuși din 2011 până acum pentru că o parte dintre ei au decedat între timp, iar cetățenii care s-au născut în anii 2011-2014 nu sunt încadrați în această categorie. Deci sunt ceva mai puțin de 16,9 milioane de cetățeni care au peste 18 ani în România anului 2014.

Citește mai mult

Prin convingere

Despre mita electorală nu este mult de spus. Este clar pentru toată lumea că este ilegal să oferi bani sau alte foloase materiale pentru a obţine votul cuiva. Cunosc până şi cei care practică acest lucru că influenţarea votului se pedepseşte de către legea electorală. Dar pur şi simplu nu le pasă acestora din moment ce pot invoca oricând faptul că ei nu au convins pe nimeni să voteze cu un candidat anume, ci ei doar i-au reamintit persoanei respective că este dreptul acestuia să voteze. Un gest civic care mânjit cu bani îşi pierde orice semnificaţie.

Graniţa dintre legal şi ilegal este foarte confuză în acest caz. Pe de o parte faptul că “alegătorul” va merge la vot şi îşi va exercita dreptul de a-şi alege reprezentanţii este un lucru foarte bun. Am fost şi voi fi întotdeauna de părere că trebuie să mergem cu toţii la vot pentru că cei aleşi să deţină legitimitate în adevăratul sens al cuvântului! Deci convingerea cuiva să voteze pare mai degrabă un act civic decât unul nelalocul lui. Ilegalitatea apare atunci când sunt implicaţi şi bani în procesul de convingere. Să convingi pe cineva să voteze, indiferent ce candidat va alege, este un lucru corect. Să îi dai bani pentru asta este ilegal. Să îl forţezi să voteze cu cineva anume este iarăşi ilegal. În concluzie trebuie scos din ecuaţie factorul bani!

Mai nou tehnologia modernă ajută foarte mult la cumpărarea voturilor. În urmă cu câţiva ani era greu să verifici dacă “alegătorul” pe care l-ai “convins” chiar a votat cu cine trebuie. Trebuia să fie implicată şi comisia de la secţia de votare din moment ce era necesar ca odată cu “alegătorul” să între în cabină de vot şi un martor care să certifice votul pentru candidatul specificat. Desigur, era mai uşor să înşeli vigilenţa comisiei în cazul bătrânilor pentru că aceştia pot folosi un însoţitor care să îi ajute să voteze, dar pentru cei tineri ce se putea face?

Citește mai mult

Clona de campanie

“De ce ţi-e frică, păsărică?” stătea scris la începutul săptămânii trecute pe prima pagină a unui site ce îl ironiza pe actualul Preşedinte al României, Traian Băsescu, candidat pentru un al doilea mandat în această funcţie. Între timp site-ul a fost dezafectat şi acum accesul către acest site nu este blocat, ci se face redirectarea automată la site-ul oficial al domnului Băsescu.

Site-ul scotea în evidenţă anumite derapaje personale ale domnului Traian Băsescu, dar tonul folosit era mai degrabă unul umoristic, spre deosebire de alte site-uri construite special că să incrimineze cât mai mult un candidat şi care prezintă tot ce se găseşte mai rău pe internet despre respectiva persoană (ex: nufigeona.ro)

Văzând acestea m-am hotărât să scriu un articol pentru a-mi exprima dezaprobarea faţă de campania electorală total neelegantă şi lipsită de orice urmă de etică ce se desfăşoară pe internet. Am uneori impresia că toate frustrările candidaţilor se revarsă pe internet pentru că în mediul on-line nu există nicio autoritate gen Consiliul Naţional al Audiovizualului care să cenzureze campania murdară făcută de către unii dintre candidaţi.

Citește mai mult

Frauda electorală

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn “Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Citește mai mult

Absent motivat

Nu regret faptul că nu am putut vota la alegerile pentru Parlamentul European. Am votat de fiecare dată când au fost alegeri în România începând cu anul 2000, dar, de data această, nu am mai fost la urne. Şi, culmea, nu pentru că nu aş fi vrut sau pentru că aş fi împărtăşit un sentiment de lehamite absolută la adresa politicienilor români, ci pentru că pur şi simplu nu am fost în ţară, iar în zona în care m-am aflat eu nu a fost nicio secţie de votare.

De altfel am căutat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe cea mai apropiată secţie de votare şi am realizat că aş fi avut de parcurs mai mult de 300 de kilometri până la ea. Aşa că am renunţat. Dacă stau bine şi mă gândesc o mare – chiar foarte mare! – parte dintre români nu s-au prezentat la urne având secţiile de votare la câteva sute de metri de casă, iar eu să fiu nevoit să parcurg atâţia kilometri? Nu prea cred!

Cazul meu este însă unul singular. Eu sunt printre puţinii care ar fi vrut să voteze şi nu au avut unde. Într-o mare de scepticism şi resemnare generală, eu încă mai cred că votul fiecăruia contează şi că împreună putem schimba ceva. Însă majoritatea alegătorilor nu sunt de aceeaşi părere cu mine. Aşa că pur şi simplu nu se mai obosesc să iasă din casă şi să meargă la vot. Trist, dar adevărat…

O scurtă analiză a listei eurocandidaţilor ne prezintă o situaţie bizară: profitând de faptul că s-a votat pe lista de partid şi nu direct candidatul, partidele politice au inclus la grămadă pe aceste liste candidaţi diverşi, cu sau fără trecut politic important. În unele cazuri chiar am avut impresia că partidele nu s-au uitat deloc la numele candidaţilor ci poate doar la notorietatea lor. S-a mers probabil pe principiul: lumea te cunoaşte atunci poţi fi candidat pe un loc eligibil. Chiar dacă percepţia generală este una negativă relativ la candidatul în cauză, acesta tot a fost inclus pe listă!

Citește mai mult

Poveste de campanie

Se apropie alegerile şi se ascut săbiile. Confruntările de idei sunt înlocuite uneori de bătăi în plină stradă, iar discursurile candidaţilor tind să devină din ce în ce mai acide. În definitiv miza este foarte mare: cine câştiga alegerile poate forma noul guvern şi poate conduce ţara pentru următorii patru ani. Aşa că niciun efort nu este prea mare pentru un posibil viitor câştig!

Spre deosebire de campaniile electorale anterioare, am remarcat o diversificare a mijloacelor de comunicare atât audio-video cât şi în mediul on-line. Mai toate partidele şi-au construit campanii noi, mai mult sau mai puţin revoluţionare, pe care le afişează electoratului în speranţa că ei vor fi cei votaţi. O serie de alte formaţiuni politice încearcă să adopte stilul de campanie agresiv şi nonconformist folosit până acum doar de PD-L / Traian Băsescu (vă mai aduceţi aminte de primele pagini ale ziarelor şi a unor site-uri care aveau cuvântul “NU” scris cu un alt font şi cu o altă culoare din campania pentru demiterea Preşedintelui?)

Dacă până acum PD-L (atât individual, cât şi ca parte din fosta alianţă DA) era învingătorul absolut în cursa pentru sloganuri de campanie atractive şi uşor de memorat (vezi “Vin la Primărie!”, “Aşa DA sănătate!”, “Să trăiţi bine!”), de data această au pornit greşit în campanie. Sloganul ales “Ei cu ei, noi cu voi” este mai puţin inspirat şi produce o confuzie în mintea alegătorului. Cine suntem “noi” şi care sunt “ei”? Este adevărat că sloganul este însoţit de sigla PD-L, iar site-ul campaniei prezintă candidaţii PD-L, dar câţi dintre viitori alegători au avut curiozitatea să intre pe site ca să se lămurească?

Citește mai mult

Frica de Oprescu

La începutul campaniei electorale, candidatul Sorin Oprescu a pătimit mult. Mai întâi nu i-au fost acceptate listele de susţinători, iar apoi candidatura sa a fost contestată în instanţă de către o doamnă. În această perioadă, domnia sa a organizat o conferinţă de presă pe care a intitulat-o sugestiv “Cui îi este frică de Oprescu?” în care a înfierat grupurile de interese ce se opun candidaturii sale. Rezultatul conferinţei de presă a fost unul nesperat, nici măcar de către iniţiatorul acesteia, şi s-a materializat în compasiunea pe care a simţit-o electoratul faţă de încercările grele la care este supus candidatul.

M-am tot întrebat de atunci şi până seara trecută cui îi era la acel moment aşa de frică de Oprescu? Probabil celorlalţi candidaţi, mai puţin Vasile Blaga, pe care îl puteam exclude din start deoarece toate sondajele de opinie îl considerau favorit pentru câştigarea fotoliului de primar sau, dacă nu, măcar favorit să intre în turul doi al alegerilor locale. Ba, mai mult, bursa zvonurilor preconiza un eşec total al candidaţilor Oprescu şi Diaconescu pe seama împărţirii electoratului fidel PSD între cei doi. Deci tot răul era spre binele candidatului Blaga. Rămâneau aşadar ceilalţi candidaţi care se vedeau puşi în imposibilitatea de a prinde turul doi!

Răspunsul la întrebarea mea a venit pe neaşteptate seara trecută când am urmărit emisiunea ce l-a avut ca invitat pe domnul preşedinte Băsescu la postul Realitatea TV. Recunosc că nu am avut răbdare să urmăresc toată emisiunea, dar am prins ideile importante care au fost vehiculate pe parcursul ei. Mă aşteptam ca domnul preşedinte să îi facă anti-campanie candidatului Oprescu şi să îl laude puţin pe “buldogul” Blaga, dar am rămas total suprins de atitudinea avută de Băsescu, total neconforma cu poziţia de şef de stat. Din experienţele anterioare – vezi alegerile pentru Parlamentul European – era de aşteptat ca domnul preşedinte să nu fie imparţial, dar, în niciun caz, nu mă aşteptam să fie atât de acid şi de înverşunat. Am avut la un moment dat impresia că domnul Băsescu se comportă ca şi cum dumnealui ar fi în luptă în turul doi cu Sorin Oprescu, şi nu Vasile Blaga! Aşa că m-am întrebat iarăşi: să îi fie frică lui Băsescu de Oprescu?

Citește mai mult

Eu cu cine votez?

Este intrebarea care circula in aceste zile. Duminica sunt alegeri, dar nu mai este acelasi freamat cu care ne obisnuisem in perioadele pre-electorale. Probabil nici miza nu este prea mare, iar partidele politice au pornit greu campania. De fapt intrebarea la care o mare parte dintre romani nu stiu inca raspunsul este: ce anume votam duminica? Desi pare ciudat, sunt absolut convins ca exista o parte dintre alegatori care nu stiu pentru ce anume se voteaza duminica…

Ca sa lamurim acest mister, duminica vor fi doua scrutine separate: unul pentru alegerea reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European – numiti si europarlamentari – si unul pentru a raspunde la intrebarea daca dorim sau nu vot uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului Romaniei. Asa ca, atentie, vom vota doua lucruri total diferite!

Despre alegerea europarlamentarilor nu voi scrie nimic din moment ce este optiunea fiecaruia sa aleaga partidul care ii reprezinta cel mai bine interesele. In ceea ce priveste referendumul privind votul uninominal, vreau sa va recomand un articol care incearca sa lamureasca unele aspecte privind acest mod de alegere a deputatilor si senatorilor. Ceea ce nu am vazut scris in acest articol este faptul ca asa-numita “varianta Tariceanu” este deja implementata in Romania din moment ce legea care se refera la ea a trecut deja de Parlament prin procedeul asumarii raspunderii de catre Guvern! Asa ca optiunile noastre la referendum sunt: alegem “DA” si votam pentru “varianta Basescu” sau alegem “NU” si votam – indirect – pentru “varianta Tariceanu”.

Citește mai mult

DA si Basescu

Zilele acestea presedintele-suspendat Traian Basescu se confrunta cu o mare problema de imagine, problema pe care, mai mult ca sigur, nu a preconizat-o niciodata. Cunoscut drept Presedintele “DA”, domnia sa este nevoit acum sa convinga electoratul sa voteze NU la referendumul de la sfarsitul acestei saptamani.

Asa cum am declarat si in alte articole ale mele, eu sunt de parere ca omul politic Traian Basescu este 100% rezultatul unei campanii bine facute de marketing politic. Asemeni oricarui produs care se bucura de o expunere media foarte buna, si politicianul Basescu a avut parte de o crestere fulminanta, care s-a finalizat cu alegerea sa in functia de Presedinte al Romaniei.

Eu eram in clasele primare atunci cand domnul Basescu conducea pentru prima oara Ministerul Transporturilor in timpul guvernului Petre Roman, asa ca nu pot expune o parere pertinenta cu privire la activitatea dumnealui din acea perioada. Insa a ramas in zvonistica nationala intrebarea referitoare la soarta flotei comerciale romanesti care se pare ca a fost vanduta in primii ani dupa revolutie.

Citește mai mult