A fi sau a nu fi erou
Bogdan Ignat Def. Erou = persoană care se distinge prin bărbăţie, vitejie şi curaj pe câmpul de luptă (NODEX)
În opinia mea conceptul de erou naţional se referă la acea persoană care prin acţiunile ei a adus o contribuţie majoră la apărarea patriei. Aşa cum am învăţat în şcoala generală sau în liceu eroii noştri au luptat pentru independenţa României (Constantin Ţurcanu – Peneş Curcanul), pentru reîntregirea neamului (Ecaterina Teodoroiu) şi împotrivă forţelor de ocupaţie (Gheorghe Turturică). Cei enumeraţi s-a pus în slujbă ţării pentru a apăra, fiecare în felul lui, ideea de stat naţional unitar român.
Desigur cei trei reprezintă doar o mică parte dintre aceia care au luptat pe diverse câmpuri de bătălie, începând cu războaiele antice, trecând prin luptele medievale şi terminând cu eroii care s-au jertfit la Revoluţia din 1989. De ce cred eu că ultimii eroi pe care trebuie să îi menţioneze istoria sunt cei de la Revoluţie? Pentru că după acest moment România nu a mai avut niciun conflict în care să fie nevoită să se apere de o agresiune externă sau internă. După acest moment ţara noastră a desfăşurat trupe prin diverse teatre de operaţiuni doar pentru a primi acceptul să fie membră NATO sau UE. Efectiv s-a mers la război pentru cu totul alte motive decât apărarea ţării. Desigur, gândind larg, am participat la diverse acţiuni pentru a deveni membri NATO, deci implicit pentru a ne consolida apărarea naţională, dar nicidecum nu am mai mai apărat prin acţiunile noastre pământul ţării!
Exemplele cele mai elocvente sunt acţiunile din Irak şi Afganistan. Ce anume a căutat sau caută în continuare armata romană acolo? Au avut popoarele irakiene sau afgane ceva de împărţit cu noi? Dacă nu mă înşel până acum douăzeci de ani irakienii ne erau chiar buni prieteni, iar acum noi am pornit la război împotrivă lor? Iar afganii cu ce ne-au greşit? Probabil cu nimic, dar hotărârea înaltului comandament NATO a fost să participăm şi noi la aceste acţiuni “de menţinere a păcii” cu arma în mână.