Schengen DA, dar NU pentru PĂRINȚI!

[UPDATE]: pe siteul Secretariatului general al Guvernului este publicată acum o versiune modificată a ordonanței, versiune care nu mai conține prevederile inițiale referitoare la necesitatea unei autorizații scrise. Vom vedea zilele următoare în Monitorul oficial care este versiunea adoptată de Guvern.

Ești părinte, ai copii minori și te bucuri că de la 1 aprilie 2024 nu mai stai cu copiii la coada (și) la pașapoarte la aeroport? Ghinion! Statul român s-a gândit că în cazul tău nu se vor aplica noile reguli Schengen și că trebuie să prezinți în continuare documentele de călătorie, atât ale tale cât și ale copiilor!

Mai exact, conform unei noi ordonanțe de urgență aflate în proces de avizare, TOȚI minorii sub 16 ani însoțiți de adulți vor avea nevoie de o AUTORIZAȚIE să călătorească în spațiul Schengen! Da, ați citit bine, TOȚI MINORII SUB 16 ANI nu vor mai putea călători în spațiul Schengen decât cu o autorizație SCRISĂ, emisă înainte de călătorie de către Politia de frontieră română! Indiferent dacă sunt însoțiți de ambii părinți sau nu! Te gândeai că integrarea în spațiul Schengen te va ajuta să nu mai stai cu orele prin aeroport cu copiii? Ghinion din nou pentru că autorizația se eliberează într-un interval cuprins între 1 oră și 12 ore înainte de călătorie într-un “spațiu amenajat” al poliției de frontieră din aeroport sau port, deci va trebui să ajungi cu minim 2-3 ore înainte de plecarea avionului ca să ai timp să stai la coada la “autorizare”.

Ești cu copiii la mare în România și vrei să faci o excursie cu ei până în Bulgaria cu vaporașul? Ghinion din nou pentru că vei avea nevoie tot de o autorizație pe care o vei putea obține de la “cel mai apropiat punct de trecere a frontierei”. De ce să fie simplu când poate fi complicat?

Continuă lectura Schengen DA, dar NU pentru PĂRINȚI!

“Impotența electorală” și egalitatea între cetățeni

Guvernul Orban s-a descurcat onorabil până la un anumit punct, după părerea mea, în efortul de gestionare a pandemiei. Spun onorabil pentru că ar fi putut face mult mai multe și poate cu mai multă eficiență. Sunt convins că toți cei angrenați în gestionarea pandemiei au făcut și numeroase greșeli care au dus la creșterea numărului de îmbolnăviri, dar, în condițiile date, au făcut ce au putut, mai ales la începutul pandemiei.

Însă după primele două luni de pandemie, luni în care numărul celor infectați și/sau decedați era scăzut în special datorită restricțiilor puternice de circulație impuse și numărului mic de pacienți testați, odată cu terminarea stării de urgență și cu începerea relaxărilor situația pare că a ieșit de sub control. De câteva săptămâni, conform raportărilor oficiale, numărul zilnic de noi cazuri depășește 1000 de persoane, numărul celor internați la ATI crește într-un ritm destul de susținut, iar, din păcate, numărul deceselor este pe același trend. Ce s-a schimbat și ce nu mai funcționează?

În primul rând s-au ridicat restricțiile de circulație. Era evident pentru oricine că, odată ridicate restricțiile, numărul de cazuri va crește. Și era oarecum logic ca guvernul să ridice restricțiile, având în vedere faptul că nu poți reține la infinit cetățenii în propriile case. Este utopic să gândim că s-ar fi putut continua la nesfârșit situația în care trebuia să completezi declarație pe propria răspundere ca să te duci la cumpărături dacă aveai nevoie să iei ceva de mâncare și câteva medicamente pentru tine și pentru familia ta. Însă de la restricțiile severe din martie-aprilie s-a ajuns acum la situația în care senzația este că nimeni nu mai respectă nicio regulă, iar guvernul nu vrea sau nu (mai) are nicio pârghie să impună respectarea regulilor.

Cum s-a ajuns aici? Simplu: printr-un cocktail de vid legislativ, decizii ale Curții constituționalecampanii de dezinformare în masă, jocuri politice și, evident, greșeli fenomenale ale guvernului. Greu de apreciat care a fost influența oricăruia dintre acești factori, dar la final, în loc să scadă numărul celor infectați s-a întâmplat exact opusul, iar acum ministrul sănătății caută soluții pentru a putea interna cat mai multi pacienți la ATI.

Ce poate face guvernul pe termen scurt și mediu? Probabil ar avea anumite pârghii – cum ar fi reinstituirea unor restricții, carantinarea strictă a unor localități, închiderea locurilor în care nu se respecta distanța între persoane (incluzând aici și plaje), izolarea forțată a unor cetățeni infectați care nu respecta regulile și care sunt un pericol la adresa celorlalți cetățeni și altele. Mai importantă decât ce ar putea face guvernul este întrebarea dacă guvernul va adopta vreo măsură nepopulară în viitorul apropiat. Iar răspunsul este, în opinia mea, nu…

Eu preconizez că guvernul nu va adopta masuri extrem de stricte până la iarna pentru că suferă de “impotența electorală” – în toamna aceasta sunt alegerile locale și cele parlamentare, iar guvernul știe că oricare măsură nepopulară adoptată se resfrânge automat în scăderea numărului de voturi pe care le va primi. Este, din păcate, o logică simplă, dar cinica – orice măsură sanitară impusă cu forța generează o reacție de nemulțumire a populației, prin urmare afectează imaginea partidului care guvernează. 

Continuă lectura “Impotența electorală” și egalitatea între cetățeni

Şi tot Cioloş e de vină… (II)

Motivul nr.2: Indemnizația pentru mame

Indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (cunoscută drept indemnizația pentru mame) are o istorie lungă și foarte zbuciumată. A fost mărită, micșorată și plafonată de mai multe ori, în funcție de constrângerile bugetare și de politicile legate de natalitate pe care le-a avut fiecare guvern. Au existat momente când aceasta era plătită doar pentru primele 12 luni de la nașterea copilului, apoi a fost modificată perioadă la 24 de luni, a fost plafonată suma pentru cel de-al doilea an sau aveai de ales dintre plata unei sume mai mari și puteai fi în concediu de creștere și îngrijire copil doar un an sau acceptai o sumă mai mică care era plătită pentru doi ani.

Nu mai puțin de 9 (nouă) acte normative au modificat OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 ajungem la concluzia că în cei 6 ani și jumătate de existență a fost modificat, în medie, cam o dată la 9 luni! Din moment ce diverse metode de calcul și algoritmi au afectat această indemnizație, modificând câteodată și perioada de timp pentru care se acordă, viitorii părinți s-au lovit tot timpul de impredictibilitatea acordării acesteia! Mai mult decât atât, în special din cauza modificărilor legislative haotice, au existat o sumedenie de cazuri în care de la momentul confirmării sarcinii și până la momentul plății efective a indemnizației modul de calcul și de plată a acesteia să fie modificat radical, nu intotdeuna în beneficiul părinților!

Suntem din nou în anul 2016, an electoral cu mare miză – alegerile parlamentare. Într-un asemenea context politic favorabil este bine să adopți o lege care să reglementeze viitorul țării într-un mod optimist. Și ce poate fi mai optimist decât nașterea și creșterea copiilor? Prin urmare Parlamentul adoptă o lege care modifică din nou modul de calcul al indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, eliminând plafoanele stabilite anterior. Se stabilește și o cotă – 85% din veniturile impozabile avute în 12 luni consecutive înainte de naștere. Fără limita maximă, indiferent de suma ce urmează a fi plătită viitorilor beneficiari.

Continuă lectura Şi tot Cioloş e de vină… (II)

Şi tot Cioloş e de vină… (I)

Zilele acestea, în care mulți români încă mai sunt în concediu, sunt mai puțin potrivite pentru dezbateri politice și economice. Oamenii sunt cu gândul încă la vacanță, iar cei care din diverse motive nu pot avea vacanță, se gândesc mai degrabă la diverse metode de a se se relaxa. Prin urmare nu se întrevăd proteste masive împotriva faptului că de la 15 septembrie și apoi de la 1 octombrie se va mari acciza de două ori la combustibil, mărire care va genera scumpiri în lanț, în special la alimente. Așadar să reținem că nu mai scad taxe, ci se măresc! Și chiar în două tranșe…

Cum actualul guvern nu poate fi făcut responsabil pentru precaritatea bugetului disponibil, din moment ce acesta respectă întocmai programul de guvernare, este necesar să identificăm care sunt motivele reale pentru care guvernul Tudose este nevoit să modifice prin ordonanță de urgență Codul Fiscal cu aplicabilitate aproape imediată, deși modificările fiscale ar trebui să fie efectuate cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea lor în vigoare.

Motivul nr.1: Supraacciza, “taxa pe stâlp” și scăderea cotei de TVA

Începând cu 1 ianuarie 2017 au fost eliminate două taxe introduse de guvernul Ponta: supraacciza de 0,07 Euro din prețul de vânzare a carburanților și infama taxa pe construcții speciale, denumită popular “taxa pe stâlp”. Deși supraaciza nu și-a atins scopul initial – și anume investirea banilor colectați în infrastructură, în special cea rutieră – și a generat efecte nedorite în economie prin scăderea consumului de carburanți, banii colectați au fost de ajutor la încadrarea în marja stabilită pentru deficitul bugetar, fiind folosiți probabil și pentru plata pensiilor și a salariilor.

Continuă lectura Şi tot Cioloş e de vină… (I)

Acciza încrucișată

Într-o economie care își revine – sau încearcă să își revină – după o criză îndelungată ideea măririi taxelor și a impozitelor este una nefericită. Iar dacă cresc taxele pe consum, așa cum este acciza suplimentară pentru produsele petroliere, efectul va fi și mai greu de controlat și poate genera un rezultat total diferit decât cel scontat: scăderea încasărilor la buget. Cu toate acestea atunci când vistieria statului este goală sau aproape goală prima acțiune la care se gândesc guvernanții este să mărească taxele, mai ales din prisma faptului că pe termen scurt efectul poate fi rapid – încasarea banilor necesari în momentul respectiv, dar pe termen lung va conduce la un efect economic contrar pentru că oamenii vor începe să consume mai puțin din respectivul produs sau vor încerca să facă rost de acesta prin căi mai puțin licite, generând evident evaziune fiscală.

De aceea cred că ideea promovată de Guvernul României de a returna o parte din acciza suplimentară încasata la carburanți către marii transportatori are, în opinia mea, și un alt scop, acela de a încerca diminuarea evaziunii fiscale din activitățile de comercializare a produselor petroliere. Desigur, doar dacă ordonanța de urgență care stabilește cadrul general de returnare a accizei poate fi ușor pusă în practică și nu conține articole care vor putea fi interpretate în defavoarea statutului.

Pe de altă parte îi dau dreptate și domnului Președinte Băsescu atunci când afirmă că implementarea unei asemenea măsuri nu poate fi corect gestionată de către stat. Probabil domnul Băsescu se referă la situația întâlnită la returnarea de TVA, acolo unde afaceriștii versați găsesc câteva firme fantomă de la care “cumpără” diverse produse, scăzând în acest fel în mod artificial TVA pe care trebuie să o returneze statului. Așa că dacă mecanismul funcționează pentru TVA de ce nu ar funcționa și pentru facturile la combustibil? Ce i-ar putea determina pe oportuniștii din industria transporturilor să nu “alimenteze” în mod fraudulos de la diverse benzinării obscure care nu au plătit și nici nu vor plăti vreodată suma colectată din accize la stat? Se poate ajunge la situația în care statul va returna acciza unor companii care nici măcar nu au plătit-o vreodată statului, așa cum domnul Băsescu sugerează?

Continuă lectura Acciza încrucișată

4 defecte şi 3 constatări

Sunt foarte reticent în ceea ce priveşte efectul economic real al reducerii TVA la pâine de la 24% la 9%. Şi nu pentru că aş considera această măsură economică inutilă, ci pentru că eu sunt de părere că modul de punere în practică a acesteia poate fi mult îmbunătăţit. În acest sens voi începe cu enumerarea acelor defecte care vor conduce în continuare la perpetuarea unei stări evidente de evaziune fiscală, stare pe care o observăm pretutindeni în jurul nostru atunci când intrăm în contact cu o unitate economică care comercializează pâine şi produse de panificaţie.

Primul defect este lenea. Lenea cea de toate zilele care îi determină pe vânzătorii de pâine să nu bată bonul. E drept că uneori la covrigărie nici măcar nu găseşti o casă de marcat funcţională, dar nu este aşa tot timpul. Atunci când există casa de marcat aceasta este puţin folosită de obicei pentru că le-a intrat în obişnuită vânzătorilor să nu marcheze fiscal vânzările. Nu ştiu dacă sunt responsabili pentru această stare de fapt şi patronii, dar este destul de evident pentru mine că dacă aşezi raftul de vânzare într-un loc accesibil cumpărătorului şi vânzătorului şi casa de marcat la cel puţin 3 – 4 metri în spate atunci ajungi foarte des în situaţia în care vânzătorul va evita să bată bonul pentru a nu parcurge distanţe apreciabile în timpul serviciului. În definitiv el este angajat să vândă, nu să mărşăluiască prin magazin.

În schimb dacă zona de vânzare este exact lângă casa de marcat atunci un patron cu experienţă poate să îşi achiziţioneze un aparat antic care reuşeşte să emită un bon de câteva rânduri în ceva mai mult de un minut. Şi atunci atitudinea angajaţilor va fi aceeaşi ca mai sus pentru că nu vor dori să stea ore întregi în aşteptarea preţiosului bon atunci când au ţinte de vânzări stabilite pentru fiecare zi. În plus fiecare dintre noi ştie că e mai important să faci vânzarea decât să marchezi bonul, mai ales în orele de vârf de la începutul şi sfârşitul zilei, atunci când muşterii se aşează la coadă la magazin pentru a cumpăra ceva. Şi atunci cum să te opreşti din vândut pentru a bate bonul când coada s-a format deja şi clienţii sunt nemulţumiţi?

Continuă lectura 4 defecte şi 3 constatări

Alb sau negru?

Recenta decizie a Curţii Constituţionale referitoare la modul de organizare a referendumului este ambiguă şi consider că nu respectă pe deplin conceptul democraţiei, aşa cum percep eu acest concept. Voi prezenta mai jos argumentele care mă determină să fac această afirmaţie. Precizez încă de la început că nu doresc ca acest articol să fie interpretat ca părtinitor în privinţă referendumului din 29 iulie şi de aceea mă voi referi de fiecare dată cu “alb” sau “negru” în ceea ce priveşte opţiunile electoratului la referendum.

Voi porni de la decizia Curţii Constituţionale care a hotărât că un referendum poate fi validat “în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

În primul rând să lămurim ce anume se înţelege prin sintagma “asigură participarea la referendum”. O interpretare a acestei decizii poate însemna faptul că se asigură dreptul de participare pentru cel puţin jumătate plus unu din persoanele cu drept de vot. Ori această condiţie este de la început îndeplinită pentru că oricare referendum asigură apriori dreptul oricărui cetăţean de a îşi exprimă opinia. Un alt mod de interpretare a acestei decizii conduce la ideea că instituţiile statului trebuie să se asigure că jumătate pus unu din numărul votanţilor vor vota. Dar cine asigură acest lucru? Guvernul? Parlamentul? Preşedintele? Cum poate fi asigurat acest lucru din moment ce votul nu este obligatoriu în România?

Continuă lectura Alb sau negru?

Tot ceilalţi sunt de vină

Discursul domnului Boc de la sfârşitul săptămânii trecute poate fi încadrat la categoria discursurilor memorabile ale dumnealui. Aflat la întâlnirea asociaţiei prefecţilor şi subprefecţilor din România domnul Prim-ministru a explicat care sunt cauzele care au determinat criza economică. Nu ştiu cât de convingător a fost domnia sa în faţă auditoriului prezent, dar cred totuşi că cetăţenii nu prea au urmărit acest discurs.

Cauza pentru care domnul Boc nu a convins este modul în care a prezentat lucrurile. Domnia sa s-a bazat pe o axiomă des folosită în politică: dacă situaţia din ţară este grea, atunci responsabili pentru această stare sunt foştii guvernanţi care au devalizat bugetul şi au lăsat ţara într-o situaţie de nedescris. Aşa cum domnul Prim-ministru cunoaşte, această strategie este foarte bună dacă este folosită corect şi în momentele propice, deoarece oamenii tind să caute un vinovat pentru ceea ce se întâmplă, iar cel care se află la conducerea ţării le oferă această variantă.

Continuă lectura Tot ceilalţi sunt de vină

“Flexibilizarea” pieţei muncii

Domnul Prim-ministru Emil Boc este pe cale să rişte demiterea Cabinetului pe care îl conduce în încercarea dumnealui de a impune aprobarea legii de modificare a Codului Muncii. În acest sens domnia sa a implicat Guvernul în procesul de asumare a răspunderii pe această lege în loc să aştepte trecerea ei prin Parlament.

Decizia pe care domnul Boc a luat-o este una cu multe implicaţii sociale şi politice. În primul rând domnul Boc se expune voit la o reacţie ostilă a senatorilor şi deputaţilor nemulţumiţi de faptul că Guvernul consideră Parlamentul o anexă bună numai pentru legi ordinare cu puţine implicaţii, în timp ce legile importante sunt ori impuse prin ordonanţa de urgenţă ori prin asumarea răspunderii.

În acelaşi timp este posibil ca moţiunea de cenzură să fi fost depusă de către opoziţie cu scopul clar definit de a demite Guvernul şi de a încerca preluarea puterii executive prin investirea unui alt guvern. În aceste condiţii ce îl îndeamnă pe domnul Boc să acţioneze cu atâta determinare şi să se expună direct?

Continuă lectura “Flexibilizarea” pieţei muncii

Hoţul de pensii

Într-o lume normală şi într-o ţară normală dacă ar fi prins cineva încercând să fure din pensiile oamenilor atunci cu siguranţă ar fi dat pe mână justiţiei. Din păcate acest lucru nu se întâmplă şi în România, ţară în care cei care intenţionează să fure pensille a milioane de oameni sunt apăraţi de imunitatea pe care le-o oferă funcţiile de miniştri.

Desigur domnul Boc se poate disculpa oricând în încercarea de a nega această acuzaţie. Domnia sa este doctor în drept şi cred că poate identifică diverse căi prin care să dovedească fără tăgadă că legea îi dă dreptate dumnealui şi nu noua, celor care rămânem fără pensie! Ar fi şi ciudat ca legea să nu fie de partea Guvernului din moment ce aceasta va fi adoptată purtând semnătura Primului-Ministru!

Însă oricât de legală ar fi metoda în sine, este cert faptul că guvernul Boc intenţionează să fure efectiv pensiile celor care contribuie la pilonul II de pensii – aşa numitul pilon de pensii obligatorii administrate privat. Metoda de realizare prevede deturnarea fondurilor de la pilonul II către gaura neagră mâncătoare continuu de fonduri numită pilonul I.

Continuă lectura Hoţul de pensii