Turcia

Trataţie de paşă (III)

Episodul 3: Masa şi casa

Spre deosebire de hotelurile de pe litoralul românesc care îţi oferă doar cazare şi uneori trei mese pe zi, conceptul de “all inclusive” sau “ultra all inclusive” îţi permite să mănânci cât vrei şi unde vrei atât timp cât găseşti un restaurant deschis. Cum sejurul meu din Antalya a fost încadrat la regimul “ultra all inclusive” am fost răsfăţat non-stop aproape cu tot felul de mâncăruri. Singurul moment în cele 24 de ore cât durează o zi obişnuită în care nu găseam niciun restaurant deschis era între 2 noaptea şi 7 dimineaţa. Dar nu era nicio problemă pentru că în acest interval puteam comanda la room-service mâncare, însă eu nu obişnuiesc să mănânc la aceste ore aşa că nu am apelat la room-service pentru acest lucru.

Pot afirma cu tărie că m-a impresionat varietatea de feluri de mâncare pe care le puteam alege pentru oricare dintre mese. Abundenţa era cuvântul de ordine de la micul dejun până la grătarul de la miezul nopţii şi la fiecare masă erau diverse specialităţi culinare. Singura problemă a turiştilor era cea legată de cantitatea de mâncare pe care o vor devora pentru că toate felurile erau foarte apetisante şi frumos aranjate astfel încât te atrăgeau instantaneu. Mai mult decât atât, în afară mâncărurilor din restaurant care stăteau aşezate frumos, fiecare în recipientul ei, la fiecare masa există şi opţiunea să îţi fie pregătită mâncarea instant. Astfel la micul dejun puteai cere omletă şi un bucătar o prepara exact în faţa ta, cu ingredientele pe care le specificai tu, totul durând exact cât doreai tu astfel încât omletă să nu fie nici prea crudă, dar nici prea prăjită! La prânz carnea de grătar era condimentată după preferinţele tale şi lăsată pe grătar cât timp doreai tu, iar la cină salata era preparată în faţă ta din ce ingrediente specificai!

La oricare dintre mese varietatea de feluri de mâncare şi de dulciuri era copleşitoare. La micul dejun erau cel puţin zece feluri de rahat turcesc, la prânz nenumărate feluri de prăjituri, iar la cină numeroase sortimente de baclava. Aşa cum am mai scris, nici măcar nu ştiai ce anume să alegi! În plus fiecare dintre sortimentele de baclava avea o altă formă şi, evident, un alt gust! Aşa că alegerea devenea şi mai dificilă! Personal, de fiecare dată când mă aflăm în faţă produselor de desert aveam o mare problemă pentru că aş fi mâncat din fiecare sortiment câte o bucată, dar, din păcate realizam că acest lucru mi-ar fi produs un disconfort stomacal evident, aşa că renunţam la idee.

Citește mai mult

Trataţie de paşă (II)

Episodul 2: Gogule, probleme?

Am remarcat cel mai mult la gazdele mele faptul că toţi au fost foarte primitori şi serviabili. Te serveau prompt, energic şi nu cred că am auzit niciodată vreun comentariu. Aici mă refer la acele comentarii sau priviri pe care personalul de deservire îl afişează în România şi care fac să îţi treacă repede pofta de mâncare. Vorbeau destul de bine engleză că să te înţelegi cu ei şi erau dispuşi să te înveţe şi câteva cuvinte în turcă astfel încât data viitoare să poţi comanda în limba lor.

De fapt am avut pe toată perioada sejurului sentimentul că tot personalul hotelului este la dispoziţia mea, în sensul că mă poate ajuta dacă am nevoie de ceva. Din nou o diferenţă fundamentală faţă de modul cum eşti tratat uneori în România. Spun uneori pentru că există şi cazuri în care eşti tratat regeşte chiar şi la noi în ţară, dar acest tratament reprezintă mai degrabă excepţia decât normalitatea! Probabil cândva se va schimba şi la noi mentalitatea şi atunci turiştii vor fi trataţi excelent de fiecare dată când au nevoie de ceva.

Însă nu toate lucrurile pot merge foarte bine, mai ales la un hotel care abia a fost inaugurat. Prima bilă neagră am înregistrat-o chiar din întâia zi de şedere la hotel. Ce s-a întâmplat mai exact? Imediat ce am ajuns în cameră am avut impresia că ceva este în neregulă la uşa glisantă de la balcon, dar nu am dat importanţă. Eram foarte obosit de la mersul cu avionul aşa că am mâncat ceva, am făcut repede un duş şi imediat am trecut la somn. Este de la sine înţeles faptul că înainte să adorm am verificat dacă uşa de la balcon este închisă pentru că sistemul de climatizare din cameră nu funcţiona decât după închiderea acestei uşi. Când m-am trezit am observat cu stupoare că draperia era mişcată de vânt în partea opusă a locului de închidere a uşii. Evident că acest lucru m-a intrigat şi am mers să verific ce anume se întâmplă!

Citește mai mult

Trataţie de paşă

Episodul 0: Eu nu vreau să schimb nimic!

Cu o zi înainte să plec la mare în Antalya primesc un telefon de la agentul meu de turism prin care mi se comunică faptul că am primit un “upgrade” la rezervarea mea. Vestea a picat absolut pe neaşteptate şi m-a intrigat foarte tare. Adică eu am făcut rezervarea din martie şi ei acum se trezesc să îmi ofere ceva superior? N-au avut timp destul până acum? Sau cumva aşteptau să ajung în Antalya şi să aflu că voi fi cazat la un alt hotel? Aşa că m-am hotărât să declin oferta bazându-mă şi pe faptul că deja aveam voucherul şi biletele de avion (dus-întors) la mine în buzunar.

Evident că presiunea a continuat: “Dar sigur nu vrei? Uite şi tu că hotelul acesta arată mult mai bine decât celălalt. Şi e nou. Abia deschis de curând. Nu are nici măcar o lună!”. Tocmai când eram dispus să cedez, aflu că rezervarea pentru hotelul nou este făcută pentru camere fără vedere la mare. Acum era chiar de tot: eu mi-am făcut rezervarea pentru cameră cu vedere la mare tocmai din martie, mi-am luat voucher-ul, aştept să plec şi când să plec sunt anunţat că mi s-a schimbat rezervarea pentru un hotel în care se preconizează că ar fi condiţii superioare, dar nimeni nu poate certifica acest lucru pentru că încă nu s-au primit reacţii de la turişti! Mai mult decât atât, nici măcar nu am vedere la mare? Acest lucru a fost de neconceput, aşa că am tratat serios problema împreună cu agentul meu de turism căruia i-am spus că voi accepta noua variantă dacă şi numai dacă primesc cameră cu vedere la mare!

După ceva timp de aşteptat mă sună şi mă anunţa că s-a rezolvat în conformitate cu dorinţa exprimată de mine şi că voi primi noul voucher în cursul zilei. Aşa că singurul lucru care mai era de făcut era să mă apuc de bagaje pentru că a doua zi urma să plec spre Antalya în Turcia.

Citește mai mult