Saptamana trecuta, domnul presedinte Basescu, binecunoscut pentru iesirile sale la rampa privind incapacitatea actualului guvern de a conduce tara, a mai facut un gest care trebuie remarcat. De data aceasta, a fost nevoit de imprejurari sa recurga la alte metode prin care sa arate cat de incapabili sunt actualii ministri si cat de bine ar fi daca ar conduce dumnealui totul, similar presedintelui Americii, presedinte care este si seful guvernului in acelasi timp.
Din pacate pentru Dumnealui, starea sa de sanatate s-a agravat in timp ce juca fotbal la CERF. Atunci medicii au ajuns la concluzia ca este absolut necesara o interventie chirurgicala de complexitate medie, interventie care se poate realiza in cele mai bune conditii si in Romania. Dar lucrurile nu au stat pana la urma asa…
Desi erau pregatite doua spitale din Bucuresti pentru a-l gazdui pe “presedintele jucator”, acesta ajunge sa fie tratat tocmai la Viena, in Austria. De ce? Raspunsul nu este clar. Probabil va fi secretizat si il vom afla peste 49 de ani, ca si in cazul ziaristilor rapiti in Irak. Nu tot poporul trebuie sa afle anumite lucruri. Ca de aia este democratie. “Unii conduce” (ca e sub 50) iar altii sunt condusi!
Cel mai probabil motivul principal al acestei decizii este disputa continua intre domnul ministru al Sanatatii, dl. Nicolaescu, si domnul director al Spitalului Municipal, dl. Oprescu. Angrenati in acest joc stupid de-a “iti arat eu care este mai tare intre noi doi” si “te fac eu pe la spate”, domniile lor nu s-au mai gandit si la interesul national. Care interes national? Ce conteaza ca austriecii ne considera incapabili? Ce conteaza ca parerea lor este ca la noi in tara medicina se practica ca in Somalia, tara ce a fost devastata de un razboi civil pana acum cativa ani? In ochii occidentalilor, noi nu putem asigura in tara succesul unei interventii chirurgicale de complexitate medie. Si atunci cum sa ne integram? Ca doar dupa aderare orice cetatean al Uniunii se poate trata in orice spital din granitele UE. Iar urgentele se rezolva la cel mai apropiat spital, asa este peste tot. Atunci nu este normal ca un german sau un francez de rand sa se intrebe retoric: “Daca eu ma duc in vizita in Romania si am nevoie de o urgenta medicala, oare cum voi fi tratat? Am sanse reale sa scap cu viata sau cer sa ma transporte cu elicopterul pana la Budapesta, prima capitala din Uniune dinpre Est spre Vest?!?”
Poate ca acest circ ar fi fost evitat daca domnul Presedinte nu ar fi ascultat sfatul consilierul sau in acesta problema – si aici ma refer la domnul Nicolaescu – si s-ar fi operat in tara. Nu cred ca domnul Sorin Oprescu ar fi atentat la siguranta domnului Basescu. Logic vorbind, domnul Oprescu si-ar fi gasit sfarsitul carierei medicale si politice daca ar fi primit eticheta de “cel care l-a schilodit pe Basescu”. L-am cunoscut personal pe domnul Oprescu si nu pare genul de om care se razbuna pe masa de operatii pe un fost contracandidat din alegerile pentru Primaria Capitalei. Probabil alti demnitari sunt de alta parere…
Sigur asa s-ar fi rezolvat mai multe probleme in acelasi timp: crestea increderea populatiei in sistemul national de sanatate – care este la pamanat, intre noi fie vorba -, ne tratam Presedintele nostru la noi in tara si nu le dadeam apa la moara austriecilor in incercarea lor de a discredita Romania in calea aderarii la UE. Dar n-a fost sa fie asa! Vina este impartita in trei: Dl. Basescu, presedintele-pacient care s-a gandit mai intai la sanatatea sa decat la interesul national, Dl. Nicolaescu, care este mult mai preocupat sa identifice tabletele de aspirina si de faringosept care au fost prescrise nejustificat decat sa rezolve problemele reale ale sistemului, si Dl. Oprescu, care in goana domniei sale dupa functii : demnitar, director la doua spitale, presedintele Colegiului Medicilor Bucuresti, nu a realizat faptul ca interesul national cerea in acest caz un armistitiu cu dl ministru al sanatatii.
In final vreau sa mai remarc ceva: Doamna Basescu a declarat ca familia va suporta costul interventiei chirurgicale si ale tratamentului post-operator. Acum putin mai conteaza cine plateste. Raul a fost facut deja! Toti ceilalti ne privesc ca pe niste incapabili care nu ne putem ingriji nici macar pe presedintele nostru, ce sa mai vorbim de romanii de rand.
Imi aduc aminte de un slogan in campania electorala a domnului Traian Basescu: “Asa DA sanatate!”. Dupa mai mult de un an si jumatate de cand este in fruntea acestei tari, iar conducerea executiva apartine aliantei care l-a propulsat in fotoliul de Presedinte, domnul Basescu i-a raspuns cu un mare “NU” Sanatatii de la noi din tara, aratandu-ne ( pentru a cata oara?) ca una dintre promisiunile electorale inca nu a fost indeplinita!