Lecţia franceză

Sunt de părere că integrarea în Uniunea Europeană a fost şi este un lucru benefic României. Cred că am fi avut mult de pierdut dacă nu reuşeam să aderăm în 2007 pentru că valul de extindere a fost în prezent oprit datorită mai multor factori dintre care – probabil cel mai important – criza economică mondială.

Deşi am fost primiţi în cadrul Uniunii de mai bine de trei ani, problema pe care o avem noi, românii, este că nu suntem pe deplin conştienţi de statutul nostru de cetăţeni europeni. Consider că este necesar să realizăm faptul că suntem cetăţeni cu drepturi depline şi că, în principiu, n-ar trebui să fie nicio diferenţă între un francez, un englez sau un polonez şi un român. Cu toţii avem în buzunar paşaportul european care ar trebui să ne ofere acelaşi statut.

Situaţia care s-a ivit în aceste zile este legată de repatrierea mai mult sau mai puţin forţată a cetăţenilor de etnie romă din Franţa către ţările lor de origine, România şi 8ulgaria, acţiune pe care eu o consider cel puţin suspectă în contextul dreptului fiecărui cetăţean european de a locui oriunde pe teritoriul Uniunii.

De fapt întreaga idee de “ţară de origine” denotă faptul că nici măcar Franţa – una dintre statele care au fondat Uniunea – nu a deprins încă faptul că în cadrul Uniunii nu pot exista “ţări de origine” din moment ce suntem cu toţii cetăţeni europeni şi, în principiu, avem cu toţii aceleaşi drepturi! Deci excesele de naţionalism ar trebui sancţionate la nivel comunitar şi acţiunile de tip expulzare să fie interzise.

Un al doilea aspect suspect este reprezentat de faptul că există încă posibilitatea ca un stat din Uniune să expulzeze cetăţenii altui stat membru. În opinia mea acest lucru nu ar trebui să fie posibil la nivel intracomunitar din moment ce noţiunea de expulzare a unui cetăţean european dintr-un stat membru în alt stat membru este comparabilă cu decizia prefecturii Buzău de a expulza un cetăţean cu domiciliul în judeţul Bacău doar pentru că acesta locuieşte pe raza unui alt judeţ!

Procedând astfel Franţa oferă întregii Europe o lecţie cruntă de intoleranţă creând totodată un precedent periculos, acţiunea în sine alimentând răbufnirile naţionaliste din cadrul Uniunii. Mai mult decât atât, prin expulzarea romilor, Franţa recunoaşte tacit faptul că nu a reuşit să implementeze programe coerente de integrare care să permită cetăţenilor romi, indiferent de ţara lor de origine, să poată munci şi locui în Hexagon.

În acelaşi timp este adevărat şi faptul că nici România nu a reuşit să facă acest lucru, dar există o diferenţă destul de mare în defavoarea Franţei. În anii pre-aderare, pe când ţara noastră a încercat – timid, ce-i drept – să ofere sprijin comunităţii rome pentru integrarea acesteia în societate, Franţa ne arată cu degetul pentru că programele implementate nu erau eficiente şi ne transmitea că trebuie să facem mai multe şi că trebuie să avem răbdare din moment ce astfel de programe sunt costisitoare şi de lungă durată. Analizând situaţia din această săptămâna stau şi mă întreb dacă liderii Franţei au rămas fără bani sau fără răbdare?…