Civilizatia la telefon
Suntem inconjurati pretutindeni de telefoane. Acasa, la scoala, la serviciu, in timpul liber. Vorbim la telefoane fixe, mobile, la cele VoIP, folosim „dinte albastru”, „maini libere”, „vorbitor”. Cu toate acestea stim sa comunicam simplu, eficient si manierat? Nu cumva avalansa de „superoferte” de la companiile de telefonie mobila ne-a dat peste cap ritmul natural de crestere si penetrare a telefoniei in tara, iar noi ne-am trezit posesori ai unor aparate miraculoase pe care nu stim sa le folosim corect si civilizat?
In acest articol vreau sa va prezint cateva din situatiile pe care le-am intalnit atunci cand am sunat pe cineva sau am fost sunat. Unele dintre acestea sunt comice, iar altele tragice. Nu vreau sa le numesc reguli pentru ca fiecare dintre noi este unic in felul sau si nu toti gandim la fel! De aceea, doresc ca tot ce am scris mai jos sa fie interpretat drept sfaturi!
Pentru inceput tin sa mentionez faptul ca am invatat din propria experienta (adica in stilul dur – ai patit o data si nu vrei sa mai patesti si a doua oara!) ca e indicat sa dormi cu telefonul mobil inchis in timpul noptii. De ce? Pentru ca exista „binevoitori” care se plictisesc in timpul noptii si care se gandesc sa te salute. Aici nu ma refer la cazurile in care vorbesti cu cineva pe messenger, stie ca esti treaz si vrea sa continuati convorbirea la telefon. Ma refer la acei indivizi care nu au mai vorbit cu tine de mult timp si acum au o revelatie nocturna, te apeleaza si te trezesc la 3 dimineata ca atunci vor ei sa te intrebe ce mai faci!