Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn “Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Primul semn de întrebare a fost declaraţia fostului ministru de interne, Dan Nica, care a afirmat că toate autocarele disponibile la companiile auto sunt închiriate pentru datele când vor fi cele două tururi de scrutin. Declaraţia a fost cel puţin fantezistă din moment ce oricând se poate identifica o companie de transport care mai are un autocar de închiriat. Acest lucru a fost făcut şi de către o serie de jurnalişti, dovedind faptul că domnul ministru a cam exagerat. Pentru această declaraţie domnul Nica a fost demis şi astfel a fost provocată ieşirea de la guvernare a Partidului Social Democrat.

Deşi oficial domnul Nica a fost demis pentru că nivelul criminalităţii a crescut în România în timpul mandatului domniei sale, declaraţiile sale au stârnit vâlvă şi înlăturarea sa a determinat înfiriparea în mintea alegătorului a ideei că poate avea dreptate şi a fost demis pentru că a vrut să îi demaşte pe cei care încearcă să fraudeze alegerile. Demiterea sa l-a tansformat automat într-un luptător împotrivă fraudelor electorale, imagine pe care PSD-ul a continuat şi continuă să o întreţină. Pe de altă parte, domnul Boc a găsit un motiv destul de subţire pentru demitere: creşterea infracţionalităţii. Nu neg acest lucru, dar era clar pentru toată lumea că în perioada de criză economică oamenii tind să devină mai agresivi deci se vor comite mai multe nelegiuiri. Aşadar, indiferent cine ar fi fost ministru de interne în această perioadă, tot s-ar fi confruntat cu aceleaşi probleme şi probabil ar fi înregistrat rezultate negative asemănătoare.

Al doilea motiv este suprapunerea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României cu referendumul privind scăderea numărului de parlamentari şi eliminarea uneia dintre camerele Parlamentului. Conform celor declarate de către domnul Prim-Ministru Boc organizând aceste două voturi simultan se face o economie importantă la buget. Sunt total de acord cu domnia sa, dar apare astfel o controversă referitoare la dreptul fiecărui cetăţean de a nu se prezenta la unul dintre cele două voturi. Astfel, dacă alegătorul doreşte să voteze doar pentru funcţia de Preşedinte sau doar pentru referendum, atunci acesta trebuie să semneze în lista electorală ca a primit buletinul de vot pe care l-a cerut el şi să aibă grijă că preşedintele secţiei de votare, sau o altă persoană desemnată de acesta, să bareze –  în scopul anulării – locul unde ar fi trebuit să semneze pentru primirea celuilalt buletin de vot. Pentru mine acest proces sună destul de complicat şi naşte suspiciuni: dacă preşedintele secţiei de votare uită să bareze căsuţa respectivă? Dacă alegătorul uită de această obligaţie şi nu cere bararea căsuţei nesemnate? Şi, cea mai importantă întrebare, dacă cineva foloseşte respectiva căsuţă pentru a face rost de un buletin de vot pe care să îl introducă în urnă în numele alegătorului care nu a dorit să voteze?

Dacă se încearcă şi se doreşte fraudarea rezultatului pentru referendum, atunci manipularea rezultatului final nu ar avea un efect juridic şi electoral prea important. În definitiv rezultatul referendumului este absolut consultativ din moment ce tot Parlamentul trebuie să demareze şi să propună schimbarea Constituţiei şi a unor legi organice, referendumul neavând niciun rezultat imediat palpabil. Însă dacă se încearcă fraudarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte, atunci situaţia este total anormală şi simpla diferenţă de un vot poate decide care candidat va accede în turul al doilea. Drept urmare, nu-i aşa că pare tentant să fie folosite voturile celor care vor să participe la Referendum, dar se abţin atunci când e vorba de alegerea Preşedintelui?

Desigur aceste întrebări sunt ipotetice şi ceea ce descriu ele poate fi realizat într-o proporţie foarte mică. În orice secţie de votare există o comisie care este formată din persoane ce reprezintă fiecare partid parlamentar, deci este greu de crezut că reprezentatul unui partid va fi de acord cu fraudarea alegerilor în favoarea unui candidat propus de alt partid. Dar nu imposibil! Oricum ar fi situaţia actuală care determină alegătorii să semneze în două locuri diferite pe aceeaşi listă este ciudată. Alte controverse apar şi datorită faptului că cele două căsuţe ce trebuie semnate nu sunt alăturate, ci sunt dispuse în părţi diferite ale paginii, reiterând ideea că nu se va verifica ulterior – sau va fi foarte greu sa se facă acest lucru – dacă cele două semnături coincid în cazul în care sunt contestaţii.

În final am pregătit înregistrarea emisiunii “Realitatea zilei” preluată de la Realitatea TV în care între minutele 28:50 şi 32:40 domnul Prim-Ministru în exerciţiu Emil Boc ne prezintă cum se vor desfăşura cele două voturi simultan. Deşi domnia sa ne asigură ca toate activităţile vor fi legale şi vor putea fi cuantificate uşor toate semnăturile şi buletinele din urnă, tot persistă un sentiment de neîncredere. Şi, spre dezamăgirea domniei sale, acest sentiment de neîncredere este în favoarea opoziţiei, nu a Guvernului sau a candidatului propus de partidul de la guvernare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *