Frauda electorală

Pentru o democraţie tânără precum este România tema fraudei electorale folosită corespunzător poate fi foarte uşor exploatată pentru a obţine voturi în plus în orice campanie electorală. Frica că votul corect exprimat ar putea fi deturnat în favoarea altui candidat a aprins întotdeauna imaginaţia alegătorilor. Mai mult decât atât, pentru unii dintre aceştia, posibilitatea că cei de la guvernare să fraudeze rezultatul alegerilor în favoarea lor a fost de multe ori un imbold care i-a determinat să treacă peste dezamăgirea avută cu privire la procesul electoral în sine şi să îşi exprime opţiunea către un candidat anume.

Este de notorietate plângerea penală făcută de către cei doi copreşedinţi ai Alianţei DA (Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu) după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din 2004, plângere prezentată publicului larg ca fiind reacţia normală la fraudarea de proporţii a scrutinului proaspăt încheiat. Vestitele 500.000 de voturi lipsă sau transferate de la voturi nule către candidatul Adrian Năstase sau către Alianţă PSD+PUR au dispărut ca prin minune, iar alegerile au fost declarate ca fiind organizate corect după ce Traian Băsescu a câştigat mandatul de Preşedinte. Era evident pentru toată lumea că nici nu se putea da alt verdict din moment ce recunoaşterea publică a fraudării alegerilor ar fi însemnat refacerea acestora, iar câstigatorii Traian Băsescu, respectiv Alianţă DA, nu îşi permiteau din punct de vedere financiar, logistic şi politic o nouă campanie electorală.

Vestitul îndemn „Nu pot ei fura cât puteţi voi vota” a mobilizat o serie întreagă de alegători care şi-au exprimat votul convinşi că participă la o luptă dreaptă împotrivă unui sistem corupt, sistem ce era presupus că şi-ar fi dovedit limitele şi erorile în primul tur de scrutin din 2004. Evident că efectul a fost garantat şi de faptul că cei care strigau cel mai tare că se vor fura voturi erau cei din opoziţie, adică cei care nu au fost nicidecum implicaţi în organizarea alegerilor, şi nu puteau fi bănuiţi că ar fi putut manipula numărarea voturilor.

În prezent avem o situaţie asemănătoare: se apropie alegerile, pregătirile sunt în toi, acuzaţiile idem. Singura situaţie schmbata este cea a celor implicaţi: Traian Băsescu este acum Preşedinte al României, iar Guvernul este condus de către Emil Boc, un apropiat al domnului Băsescu. În opoziţie se află PSD care, conform modelului brevetat de către Traian Băsescu, anunţă de pe acum că vor fi fraudate alegerile. Asemănarea cu situaţia din 2004 este foarte mare, iar situaţia pare că va degenera iarăşi într-o neîncredere totală referitoare la corectitudinea scrutinului. Este oare necesar să ne facem probleme ?

Continuă lectura Frauda electorală

Faliment (II)

Am scris în prima parte din acest articol despre hotărârea guvernului de a folosi banii împrumutaţi de la FMI pentru acoperirea deficitului bugetar. O asemenea decizie a fost luată sub presiunea lipsei de lichidităţi la buget, deci este necesară o regândire a costurilor şi atragerea de noi venituri la buget. În aceste condiţii ce ar trebui să facă guvernul şi nu poate să facă sau nu vrea să facă? Cel mai important lucru este să înceapă să se comporte ca un guvern de timp de criză şi nu ca un guvern de explozie economică! Este evident că responsabilitatea tuturor acţiunilor cade asupra actualului executiv şi că acesta trebuie să îşi asume acest rol în practică şi nu numai la televizor!

Sperietoarea oricărui guvern este adoptarea de măsuri nepopulare (ex: măriri de taxe, scăderi de salarii, diminuări ale pensiilor). Pe timp de creştere economică se pot ocoli asemenea decizii prin diverse metode: rostogolirea cheltuielilor către exerciţiul financiar următor, împrumuturi din piaţă pentru a acoperi cheltuieli curente sau prin colectarea mai bună a taxelor, dar este clar pentru toată lumea că aceste măsuri nu mai pot fi adoptate şi pe timp de recesiune. Mai mult decât atât, rostogolirea cheltuielilor de la un an la altul fără o perspectivă clară asupra momentului când vor există fonduri suficiente pentru plata întregului bulgăre duce direct la colaps economic!

În ceea ce priveşte colectarea mai bună a taxelor guvernul nu prea are ce face din moment ce taxele nu sunt colectate nu pentru că nu vor contribuabilii ci pentru că unii dintre aceştia nu au de unde să plătească, iar alţii sunt deja în faliment! Desigur există şi situaţii în care unii dintre contribuabili nu plătesc pentru că aşa s-au obişnuit, din moment ce statul nu a făcut nimic până acum să îi execute silit. O parte însemnată dintre aceşti debitori nu vor fi executaţi pentru ca au fost, sunt şi vor fi în continuare membri cotizanţi la eternele campanii electorale. O altă parte însemnată nu vor fi executaţi pentru ca forţarea respectivelor întreprinderi să plătească restanţele la buget le-ar putea determina falimentul. Iar guvernul nu doreşte să gestioneze în acest moment şi alte închideri de companii cu şomerii şi tulburările sociale aferente.

Continuă lectura Faliment (II)

Faliment

Perspectiva economică a României mă îngrijorează! Nu pentru că eu sunt cel care va trebui să răspundă pentru ce se va întâmpla în viitor ci pentru că eu fac parte dintre acei mulţi care vor fi nevoiţi să plătească pentru toate deciziile economice prost luate. Iar în ultimul timp numărul acestora decizii controversate a crescut!

Săptămâna aceasta am aflat că actualul guvern intenţionează să direcţioneze a două tranşă de împrumut de la FMI către susţinerea deficitului bugetar. Construcţia aceasta „susţinerea deficitului bugetar” sună bine, chiar dă impresia de un lucru bun, adică guvernul chiar susţine ceva, se mişcă economia, guvernul oferă bani pentru a se finanţa ceva. Dar realitatea economică ne prezintă clar ce este ascuns sub sintagma „deficit bugetar”: cheltuieli mai mari decât venituri! Ceea ce înseamnă că guvernul nu este în măsură să colecteze bani la buget şi atunci se împrumută pentru a acoperi diferenţa.

Dacă guvernul ar folosi banii împrumutaţi exclusiv pentru programe de relansare economică atunci, în principiu, accesarea creditului nu ar fi dăunătoare economiei. Este similar cu a împrumuta de la bancă o sumă nu foarte mare de bani pentru a demara o afacere şi după ce afacerea începe să fie profitabilă plăteşti banii înapoi băncii. Însă guvernul nu se poate abţine şi foloseşte banii împrumutaţi şi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Tocmai aici este problema pentru că banii plătiţi se întorc mai greu în economie şi contribuie nesemnificativ la relansarea economică dorită!

Continuă lectura Faliment