Sambata noapte in acceleratul dinspre Predeal spre Bucuresti era foarte dificil sa iti gasesti locul. Si nu pentru ca era plin de calatori si nu puteai trece dintr-un vagon in altul, ci pentru ca in bezna oferita de becurile “de veghe” reuseai sa identifici locul pe care il aveai rezervat, dar ajungeai repede la concluzia ca esti unul dintre cei mai putin norocosi care a primit loc intr-un vagon neincalzit. Iar daca in timpul zilei ar fi fost acceptabil – oarecum – sa calatoresti la o temperatura de 10 – 11 grade Celsius, in timpul noptii era total lipsit de confort sa parcurgi toata distanta intr-o atmosfera glaciala, la propiu.
Acestea fiind conditile decente in care se calatoreste la noi in tara cu CFR-ul, am fost nevoit sa iau la rand vagoanele trenului pana cand am gasit un compartiment care indeplinea doua conditii necesare: sa faca parte dintr-un vagon incalzit si sa mai fie si alti calatori in el ca sa am cu cine schimba o vorba pana la Bucuresti. Dupa ce am parcurs tot trenul de la un capat la altul, am gasit intr-un final compartimentul cautat de mine. Am intrat, am salutat si m-am asezat cu spatele fata de sensul de mers.
In fata mea stateau doi domni: unul in jur de 55 de ani, cu parul tot alb, fata arsa de soare, genul fermier, iar celalalt in jur de 45 de ani, morocanos, genul de individ cu studii superioare care nu se amesteca in discutiile celor inferiori lui. De altfel, pe tot parcursul calatoriei nu a scos niciun cuvant, doar a schitat cateva gesturi la un moment dat.
In schimb celalalt domn a fost foarte vorbaret. La cei peste 55 de ani ai sai are un chef nebun de viata (oare nu ar trebui sa luam si noi exemplul lui?), vorbeste cu mine despre ce vrea sa faca in Bucuresti, aflu ca se indreapta spre Capitala pentru a-si vizita copii si nepotii, dar ca nu ii place deloc cum arata acest oras prea mare si mult prea murdar. La el, in Beba Veche, lucrurile stau altfel, oamenii sunt mult mai buni unii cu altii, se ajuta intre ei, nu ca in Bucuresti unde dau peste tine, te lovesc si nici macar nu se opresc sa isi ceara scuze…
Deja sunt fascinat de acest om. Sunt convins de faptul ca nu a petrecut multi ani pe bancile scolii, dar are o parere extraordinara despre viata si despre cum anume sa o traiesti! Este foarte interesant cum domnul spune anumite lucruri pe care le-a invatat din experienta sa de viata, dar pe care noi le invatam la scoala si nu le aplicam niciodata!
Pentru inceput incepe sa imi explice ca avea sapte porci mari pe care i-a sacrificat saptamana trecuta. Mirat, il intreb de ce a facut acest lucru cand mai erau trei saptamani pana la Craciun si, mai mult, era chiar in mijlocul postului Craciunului! Raspunsul sau este total halucinant: cei sapte porci ar fi mancat mult pana la Craciun, s-ar fi ingrasat, dar nu proportional! Adica diferenta de greutate pe care ar fi obtinut-o nu ar fi fost in concordanta cu cantitatea de hrana folosita! Asa ca a fost mai bine sa ii sacrifice atunci, i-a congelat si si-a cumparat alti porci tineri pe care ii creste si din care s-ar putea sa sacrifice cativa de Craciun. Fenomenal! Ma uit la domnul acesta care imi explica practic ce este costul de oportunitate! Imi aduc aminte si acum de cat de dificil a fost pentru doamna profesor de economie sa le explice unor colegi care este definitia pentru un lucru abstract precum costul de oportunitate! Iar acum primesc un exemplu elocvent de cat de simplu poate fi acest lucru prezentat…
Insa lucrurile nu se opresc aici. Asa cum aminteam la inceputul articolului, domnul are o statura de om de munte, cu mainile mari si degete groase, cu unghii crapate si negre. Se vede clar faptul ca a lucrat si inca mai lucreaza pamantul. Este mandru de statura lui si de faptul ca este foarte sanatos. Imi spune ca si-a facut de curand “analizele guvernamentale” si ca a iesit bine la toate capitolele. Dar el mananca tot timpul carne de porc, slana, paine, carnati si tot a iesit bine! Ma gandesc in cat timp as avea eu probleme cu ficatul si cu colesterolul daca as avea un asemenea regim alimentar!…
Ma uit la dumnealui si ii admir parul alb complet, dar raman eminamente socat atunci cand imi spune ca vrea sa ajunga cat de curand la un frizer pentru a-si vopsi parul negru! De ce? Cum de ce? Pentru ca mai are mult timp de trait si ii place si lui sa fie admirat de femei pe strada (am aflat printre altele si ca actualmente traieste o poveste de dragoste cu o doamna probabil apropiata de varsta lui). Nu imi vine sa cred. La varsta lui pensionarii din Bucuresti isi plang de mila, abia au cu ce sa traiasca, cersesc pe la intrarile in magazine, iar dumnealui are o pofta de viata nebuna!
Coboram in Bucuresti dupa ce am petrecut o ora si jumatate foarte interesanta. Ma gandesc ca ar fi excelent daca toti am gandi in acest mod pozitiv in care gandeste dumnealui. Probabil ni s-ar parea mult mai usor de invins greutatile vietii si am fi si mai fericiti!
Articole din categoria Social:
- 19-11-2007 - Ionica si primul sau interviu important
- 12-06-2007 - Copacul de hartie
- 04-06-2007 - Discriminarea, intre bine si rau
Deh, din cand in cand mai dai si peste astfel de oameni interesanti. Pacat ca se intampla asa rar…
Bogdane draga,aceasta este mentalitatea sanatoasa a omului simplu dar cu o educatie sanatoasa primita in copilarie de la parinti si nealterata in timp de vremuri;el nu a avut nevoie de explicatiile fantasmagonice ale profei de ec .in legatura cu “costul de oportunitate”,el a inteles din viata de toate zilele cum sta cu aceasta problema si om practic fiind a aplicat-o. Te compatimesc pentru calatoria de infern pe care ai avut-o in trenurile noastre de calatori,speram ca lucrurile se vor schimba si la noi cat de curand
ignat? =)))))
:))