Săptămâna trecută, vineri dimineaţă la câteva minute înainte de ora 9, în intersecţia dintre bulevardul Barbu Văcărescu şi şoseaua Pipera, exact în dreptul lucrărilor efectuate pe partea carosabilă a şoselei Pipera. Mă aşteptăm să fie haos, aşa cum fusese în toate celelalte zile în care treceam prin această intersecţie cam pe la aceeaşi oră. În schimb în acea zi nu mai era aşa şi automobilele puteau circulă relativ bine. Nu excelent, dar nici în ritmul de melc binecunoscut în traficul din Bucureşti.
Nici nu mi-a venit să cred că aşa ceva este posibil. Eu deja mă grăbeam să ajung şi mă gândeam cu groază că s-ar putea să întârzii, ştiind ce coadă mă va aştepta în acel punct. Dar nu a fost aşa, drept urmare am căutat să găsesc motivul care a determinat diminuarea semnificativă a cozii. M-am uitat mai întâi după agenţi de circulaţie prin intersecţie, dar n-am văzut niciunul. În schimb am observat faptul că semafoarele nu funcţionau. Atunci am realizat faptul că lumina galbenă intermitent a semafoarele a reuşit să facă ordine în traficul din intersecţie.
Deşi pare ciudat, faptul că semafoarele erau inoperabile i-a determinat pe şoferi să trateze din altă perspectivă accesul în intersecţie. Bazându-se doar pe semnele de circulaţie, care indicau prioritatea de acces, şoferii au reuşit să creeze două fluxuri relativ continue pe axa bulevardului Barbu Văcărescu, câte unul pentru fiecare sens de mers. Astfel şoferii care nu erau nevoiţi să schimbe direcţia de mers înspre şoseaua Pipera aproape că nu aveau de aşteptat la intersecţie.
Ordinea stabilită ad-hoc funcţiona remarcabil şi pentru şoferii care veneau dinspre şoseaua Pipera şi trebuiau să se încadreze în bulevard. Aceştia acordau prioritate celor de pe bulevard şi trebuiau să negocieze accesul şi cu cei care ieşeau de pe bulevard pentru a se încadra pe şoseaua Pipera. Dar, deşi s-ar putea crede că în această situaţie cei care erau obligaţi să acorde prioritate ar fi aşteptat mult şi bine fără să se mai poată mişcă, starea de fapt era cu totul altă: şoferii care aveau prioritate opreau din când în când doar pentru a-i lasă pe ceilaţi să treacă. Astfel doar cei care oricum nu ar fi avut prioritate în intersecţie trebuiau să mai regleze între ei care va trece primul şi în ce sens. Dar cum aceştia nu erau aşa de mulţi situaţia de rezolva relativ repede.
Teoria care precizează faptul că lucrurile tind să se regleze de la sine în sisteme nereglementate a fost analizată şi discutată mult timp. Însă ceea ce testează foarte bine o teoremă este aplicarea ei în practică şi certificarea rezultatelor aşteptate. În cazul de mai sus, accesul reglementat prin semafoare în intersecţie mai mult încurcă decât reuşeşte să ordoneze lucrurile. Nu vreau să generalizez, dar cred că situaţia prezentată este un bun exemplu de aplicare a legii haosului.
La sfârşitul programului de lucru situaţia era cu totul diferită: cozi interminabile, nervi, claxone, cuvinte greu de repodus adresate de şoferi între ei sau către pietoni. Evident că iarăşi nu era niciun agent de circulaţie prin preajmă, dar de data această semafoarele erau funcţionale şi coordonau accesul în intersecţie, creând totodată şi mai mult haos. În plus, pentru a rezolvă definitiv problemă, primăria a dispus săptămâna această interzicerea virajului la stânga dinspre Barbu Văcărescu spre şoseaua Pipera pe sensul către bulevardul Ştefan cel Mare, dar şoferii respectă parţial această interdicţie. Oare nu ar fi fost mai uşor şi mai simplu doar să dezafecteze semafoarele?