Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Viena – un colţ de istorie (IV)

Capitolul 6: Casa Hundertwasser

Mă aşteptam să nu fie nimic spectaculos la o casă aflată în Viena. Aşa cum am mai scris şi într-un capitol anterior, arhitectura din centrul Vienei este relativ uniformă, clădirile integrându-se natural în peisaj, fără excentricităţi şi fără situaţii în care te întrebi dacă cel care a aprobat construcţia  a fost orb. Spre surprinderea mea, din această rigoare care învăluie totul în Viena, apare casa Hundertwasser (construită de arhitecţii Friedensreich Hundertwasser şi Joseph Krawina între anii 1983 – 1985), operă de artă arhitectonică care nu respectă niciuna dintre regulile impuse celorlalte clădiri.

Dacă regula de bază la clădiri este că nu sunt permise balcoanele, casa Hundertwasser are balcoane, ba chiar mai multe, dispuse pe o parte a acesteia. Cu toate acestea viziunea arhitectului a fost una neconvenţională astfel încât aceste balcoane nu sunt funcţionale şi nici vizitabile, lăţimea acestora permiţând doar creşterea unor copaci. Da, întradevăr, copaci care au crescut de la etajul unu sau de la etajul doi direct din balcoane, în totală contradicţie cu aliniamentul stradal al vegetaţiei.

Excentricitatea casei Hundertwasser continuă cu dispunerea total aleatorie a ferestrelor. Ba mai mult decât atât, ferestrele au forme diferite şi nu sunt două ferestre care să semene între ele, aspect care măreşte gradul de atractivitate al acestei clădiri. Privind casa de departe ai impresia că este un organism viu, multicolor, cu o dispunere ciudată a ochilor şi care te priveşte în continuu.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie (III)

Capitolul 5: Viaţa de zi şi viaţa de noapte

Nu am ajuns într-un club de noapte în Viena. Am observat câteva deschise, dar nu am intrat, deci nu pot descrie acest aspect. În schimb am reuşit să trec prin mai mult restaurante, îndeajuns ca să îmi fac o idee generală.

În primul rând mai toate restaurantele din centrul istoric al Vienei se închid cel mai târziu la miezul nopţii, după ora 12 rămânând deschis doar câteva restaurante fast-food. De altfel orarul de lucru scurt este regulă pretutindeni în Viena, în principal la magazinele alimentare de tip supermarket de cartier care îşi închid porţile în jurul orei 19, lucru absolut de neconceput în Bucureşti.

Deosebirile dintre Viena şi Bucureşti în ceea ce priveşte felul de a trăi nu se opresc doar la acest aspect. Din punctul meu de vedere vienezii care locuiesc în centru duc o viaţă relativ liniştită şi ferită de stres. Am văzut şi în Viena ambuteiaje în trafic, dar parcă nu este aceeaşi nebunie ca cea pe care o vedem şi o resimţim în Bucureşti. Nu vreau să dezvolt acest subiect pentru că articolul are altă temă, dar l-am menţionat pentru că am simţit o diferenţă mare între cele două stiluri de viaţă.

Tot la capitolul nivel de trai şi stil de viaţă se încadrează şi existenţa micilor magazine de cartier. De pe străzile Bucureştiului suprabancarizat şi suprafarmacizat au dispărut magazinele familiale „cu de toate” sau atelierele de cizmărie, lăcătuşerie, feronerie sau de reparaţii diverse, dar în Viena acestea continuă să existe. Sunt curios cum pot aceste magazine să funcţioneze în continuare într-o lume globalizată bazată pe consum şi în care este mai uşor şi mai ieftin să cumperi un produs nou decât să îl repari pe cel vechi.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie (II)

Capitolul 3: Tiergarten

În perioada când am fost la palatul Schoenbrunn se ofereau tichete de reduceri pentru alte atracţii turistice atunci când achiziţionai biletul Classic Pass, printre care se afla şi un cupon pentru o reducere la grădina zoologică din parcul palatului. Desigur, nu este necesar să vizitezi zoo dacă nu doreşti să faci acest lucru. Mie nu mi-a lăsat o impresie extraordinară, dar este doar părerea mea, care probabil se datorează şi faptului că eu nu vroiam să o vizitez, dar mi-am schimbat opţiunea bazându-mă şi pe experienţele avute de prietenii şi cunoscuţii care mi-au recomandat să nu omit zoo din vizita mea la Viena. Însă vizita la zoo nu a fost nicidecum aşa cum o preconizasem. Probabil şi pentru că aveam anumite aşteptări care nu mi-au fost confirmate.

Mă aşteptam să găsesc o grădină zoologică modernă, în care animalele nici măcar nu simt că sunt private de libertate. Ceea ce am găsit a fost o grădină zoologică veche de mai bine de 250 de ani, dar bine întreţinută, însă nicăieri senzaţia de libertate: aceleaşi garduri înalte pe care scrie mare cu galben, în mai multe limbi de circulaţie internaţională, că este interzis să hrăneşti animalele, aceleaşi animale plictisite ţinute în soare şi, evident, acelaşi miros care te anunţă că eşti în mijlocul unei grădini zoologice. Singurul lucru altfel este zona dedicată urşilor panda, zonă în care temperatura era ceva mai scăzută faţă de cele aproape 30 de grade Celsius de afară. În această zonă urşii ne-au tratat cu spatele – la propriu – pentru că erau în perioada în care îşi făceau siesta şi dormeau cu toţii.

Citește mai departe

Viena – un colţ de istorie

Am regăsit Viena aşa cum o ştiam: racoroasă, liniştită şi plină de istorie. În precedentele mele treceri prin acest oraş am hotărât că îi trebuie alocată o perioadă mai mare de timp pentru a-mi forma o părere despre el. Aşa că anul acesta am avut la dispoziţie o săptămână pentru a vizita şi pentru a cunoaşte fosta capitală a imperiului habsurgic.

Capitolul 1:  Transportul în Viena

Ceea ce am remarcat că mă întristează de fiecare dată când ajung într-o capitală de ţara civilizată este faptul că în aceste oraşe găseşti în aeroport indubitabil un tren sau un metrou care să te ducă în centrul oraşului. De ce mă întristează acest lucru? Pentru că la cele două aeroporturi din Bucureşti acest lucru nu este la fel, în ciudă faptului că aeroportul Băneasa este chiar în oraş… Desigur sunt planuri pentru execuţia unei magistrale de metrou spre Otopeni, dar momentan acestea sunt doar planuri.

Revenind la Viena şi la mijloacele ei de a ajunge din centrul oraşului la aeroport am remarcat că există două soluţii: trenul expres CAT care parcurge această distanţă în 16 minute (sau cel puţin aşa scrie pe panoul publicitar) şi trenul obişnuit care a parcurs aceeaşi distanţă în ceva mai puţin de trei sferturi de oră. Diferenţa de preţ dintre cele două este semnificativă aşa că vă sfătuiesc să folosiţi trenul obişnuit dacă nu vă grăbiţi.

Citește mai departe

Cum să nu faci turism!

Un nou an a început şi trebuie să fim cu toţii optimişti şi să ne gândim că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună, urmând a se rezolvă cât mai repede toate problemele care nu au fost soluţionate până acum.

Însă oricât de optimist ar putea fi cineva şi oricât de bine intenţionat ai fi, tot ajungi să te enervezi în momentul în care descoperi că există o diferenţă esenţială între ceea ce ţi s-a promis în momentul în care ai achiziţionat un pachet turistic şi realitatea cruntă care te loveşte în momentul în care începi să beneficiezi de respectivele „servicii”. Aşadar, pentru a detalia îndeajuns ce anume poate merge prost, atunci când te încăpăţânezi şi vrei să fii turist în România, am împărţit articolul în câteva secţiuni:

Cum să nu faci vânzări!

Dacă le promiţi turiştilor un anumit pachet atunci chiar trebuie să te ţii de cuvânt pentru că altfel oaspeţii tăi vor reţine în special ceea ce nu le-a plăcut. Oferta turistică trebuie tratată asemenea unui contract perpetuu: acelaşi nivel al calităţii menţinut întotdeauna şi oferirea tuturor facilităţilor prezentate cu mare fast în pliantul de prezentare. Oricare opţiune lipsă va fi tratată aspru de către clienţi, aceştia simţindu-se trataţi necorespunzător.

Citește mai departe

Trataţie de paşă (III)

Episodul 3: Masa şi casa

Spre deosebire de hotelurile de pe litoralul românesc care îţi oferă doar cazare şi uneori trei mese pe zi, conceptul de „all inclusive” sau „ultra all inclusive” îţi permite să mănânci cât vrei şi unde vrei atât timp cât găseşti un restaurant deschis. Cum sejurul meu din Antalya a fost încadrat la regimul „ultra all inclusive” am fost răsfăţat non-stop aproape cu tot felul de mâncăruri. Singurul moment în cele 24 de ore cât durează o zi obişnuită în care nu găseam niciun restaurant deschis era între 2 noaptea şi 7 dimineaţa. Dar nu era nicio problemă pentru că în acest interval puteam comanda la room-service mâncare, însă eu nu obişnuiesc să mănânc la aceste ore aşa că nu am apelat la room-service pentru acest lucru.

Pot afirma cu tărie că m-a impresionat varietatea de feluri de mâncare pe care le puteam alege pentru oricare dintre mese. Abundenţa era cuvântul de ordine de la micul dejun până la grătarul de la miezul nopţii şi la fiecare masă erau diverse specialităţi culinare. Singura problemă a turiştilor era cea legată de cantitatea de mâncare pe care o vor devora pentru că toate felurile erau foarte apetisante şi frumos aranjate astfel încât te atrăgeau instantaneu. Mai mult decât atât, în afară mâncărurilor din restaurant care stăteau aşezate frumos, fiecare în recipientul ei, la fiecare masa există şi opţiunea să îţi fie pregătită mâncarea instant. Astfel la micul dejun puteai cere omletă şi un bucătar o prepara exact în faţa ta, cu ingredientele pe care le specificai tu, totul durând exact cât doreai tu astfel încât omletă să nu fie nici prea crudă, dar nici prea prăjită! La prânz carnea de grătar era condimentată după preferinţele tale şi lăsată pe grătar cât timp doreai tu, iar la cină salata era preparată în faţă ta din ce ingrediente specificai!

La oricare dintre mese varietatea de feluri de mâncare şi de dulciuri era copleşitoare. La micul dejun erau cel puţin zece feluri de rahat turcesc, la prânz nenumărate feluri de prăjituri, iar la cină numeroase sortimente de baclava. Aşa cum am mai scris, nici măcar nu ştiai ce anume să alegi! În plus fiecare dintre sortimentele de baclava avea o altă formă şi, evident, un alt gust! Aşa că alegerea devenea şi mai dificilă! Personal, de fiecare dată când mă aflăm în faţă produselor de desert aveam o mare problemă pentru că aş fi mâncat din fiecare sortiment câte o bucată, dar, din păcate realizam că acest lucru mi-ar fi produs un disconfort stomacal evident, aşa că renunţam la idee.

Citește mai departe

Trataţie de paşă (II)

Episodul 2: Gogule, probleme?

Am remarcat cel mai mult la gazdele mele faptul că toţi au fost foarte primitori şi serviabili. Te serveau prompt, energic şi nu cred că am auzit niciodată vreun comentariu. Aici mă refer la acele comentarii sau priviri pe care personalul de deservire îl afişează în România şi care fac să îţi treacă repede pofta de mâncare. Vorbeau destul de bine engleză că să te înţelegi cu ei şi erau dispuşi să te înveţe şi câteva cuvinte în turcă astfel încât data viitoare să poţi comanda în limba lor.

De fapt am avut pe toată perioada sejurului sentimentul că tot personalul hotelului este la dispoziţia mea, în sensul că mă poate ajuta dacă am nevoie de ceva. Din nou o diferenţă fundamentală faţă de modul cum eşti tratat uneori în România. Spun uneori pentru că există şi cazuri în care eşti tratat regeşte chiar şi la noi în ţară, dar acest tratament reprezintă mai degrabă excepţia decât normalitatea! Probabil cândva se va schimba şi la noi mentalitatea şi atunci turiştii vor fi trataţi excelent de fiecare dată când au nevoie de ceva.

Însă nu toate lucrurile pot merge foarte bine, mai ales la un hotel care abia a fost inaugurat. Prima bilă neagră am înregistrat-o chiar din întâia zi de şedere la hotel. Ce s-a întâmplat mai exact? Imediat ce am ajuns în cameră am avut impresia că ceva este în neregulă la uşa glisantă de la balcon, dar nu am dat importanţă. Eram foarte obosit de la mersul cu avionul aşa că am mâncat ceva, am făcut repede un duş şi imediat am trecut la somn. Este de la sine înţeles faptul că înainte să adorm am verificat dacă uşa de la balcon este închisă pentru că sistemul de climatizare din cameră nu funcţiona decât după închiderea acestei uşi. Când m-am trezit am observat cu stupoare că draperia era mişcată de vânt în partea opusă a locului de închidere a uşii. Evident că acest lucru m-a intrigat şi am mers să verific ce anume se întâmplă!

Citește mai departe

Trataţie de paşă

Episodul 0: Eu nu vreau să schimb nimic!

Cu o zi înainte să plec la mare în Antalya primesc un telefon de la agentul meu de turism prin care mi se comunică faptul că am primit un „upgrade” la rezervarea mea. Vestea a picat absolut pe neaşteptate şi m-a intrigat foarte tare. Adică eu am făcut rezervarea din martie şi ei acum se trezesc să îmi ofere ceva superior? N-au avut timp destul până acum? Sau cumva aşteptau să ajung în Antalya şi să aflu că voi fi cazat la un alt hotel? Aşa că m-am hotărât să declin oferta bazându-mă şi pe faptul că deja aveam voucherul şi biletele de avion (dus-întors) la mine în buzunar.

Evident că presiunea a continuat: „Dar sigur nu vrei? Uite şi tu că hotelul acesta arată mult mai bine decât celălalt. Şi e nou. Abia deschis de curând. Nu are nici măcar o lună!”. Tocmai când eram dispus să cedez, aflu că rezervarea pentru hotelul nou este făcută pentru camere fără vedere la mare. Acum era chiar de tot: eu mi-am făcut rezervarea pentru cameră cu vedere la mare tocmai din martie, mi-am luat voucher-ul, aştept să plec şi când să plec sunt anunţat că mi s-a schimbat rezervarea pentru un hotel în care se preconizează că ar fi condiţii superioare, dar nimeni nu poate certifica acest lucru pentru că încă nu s-au primit reacţii de la turişti! Mai mult decât atât, nici măcar nu am vedere la mare? Acest lucru a fost de neconceput, aşa că am tratat serios problema împreună cu agentul meu de turism căruia i-am spus că voi accepta noua variantă dacă şi numai dacă primesc cameră cu vedere la mare!

După ceva timp de aşteptat mă sună şi mă anunţa că s-a rezolvat în conformitate cu dorinţa exprimată de mine şi că voi primi noul voucher în cursul zilei. Aşa că singurul lucru care mai era de făcut era să mă apuc de bagaje pentru că a doua zi urma să plec spre Antalya în Turcia.

Citește mai departe

Cu autocarul prin Europa (IV)

Capitolul 7: A fi sau a nu fi cetatean roman

Intotdeauna am fost de parere ca toti cetatenii romani de alta nationalitate sunt mai intai cetateni romani si dupa aceea se pune problema carei nationalitati apartin. Contrar parerii unor oameni politici, eu am crezut intotdeauna ca romanii de nationalitate romana si romanii de nationalitate maghiara pot locui impreuna in perimetrul granitelor Romaniei. Experientele traite in Baile Tusnad si in Sovata despre care am povestit in articolul „Discriminarea, intre bine si rau” m-au facut sa cred ca disensiunile interetnice sunt doar in mintea politicienilor si a unor extremisti si nu se manifesta la nivelul oamenilor simpli, normali care traiesc in judetele cu populatie majoritara de etnie maghiara.

Excursia in Europa mi-a demontat aproape complet aceasta teorie. In mod evident cei care au contribuit la distrugerea ideilor mele pacifiste si tolerante au fost cetatenii romani de etnie maghiara. Totul s-a petrecut in mai multe episoade, iar rezultatul final mi-a lasat un gust amar.

In primul rand colegii nostri de autocar de etnie maghiara vorbeau ungureste intre ei. Nimic de comentat. Din moment ce limba maghiara este limba lor materna este de la sine inteles ca fiecare doreste si are tot dreptul sa comunice in limba pe care o simte mai aproape de sufletul sau. Insa problema apare atunci cand vorbeste cu altcineva care nu cunoaste aceasta limba si caruia trebuie sa i se adreseze intr-o limba pe care trebuie sa o cunoasca si interlocutorul.

Citește mai departe

Cu autocarul prin Europa (III)

Capitolul 5 : Autobuzul 46

Sa fii roman in Roma este o adevarata aventura. Am avut prilejul sa calatoresc in Roma atat cu metroul cat si cu autobuzul si am ramas realmente socat! Despre metrou nu pot spune decat ca este inferior metroului din Bucuresti. Arata invechit, este plin de graffiti (asemeni garniturilor vechi din metroul bucurestean) si este murdar pe inauntru. Ba, mai mult, este plin de hoti de buzunare! Iar o parte considerabila dintre acesti hoti de buzunare sunt romani sau pretind a fi romani! Unuia dintre membrii grupului nostru i-a fost furata portofelul cu bani si acte si se pare ca cei care au reusit aceasta performanta vorbeau intre ei in romaneste!

Insa ceea ce m-a socat pe mine cel mai mult nu a fost felul cum arata metroul sau autobuzul, ci atitudinea oamenilor fata de noi! In a doua zi de stat in Roma am calatorit cu autobuzul 46. Acest autobuz este unul care face legatura intre centrul istoric al Romei si periferia de nord, acolo unde eram cazati. Autobuzul in sine arata relativ bine, in sensul ca este acelasi model de autobuz de la Mercedes care circula si prin Bucuresti, deci pot spune ca – din acest punct de vedere – m-am simtit ca acasa.

Dupa ce ne-am cumparat bilete, ne-am urcat in autobuz si le-am compostat ca orice calatori civilizati, apoi ne-am asezat in partea din spate a autobuzului pe scaune. Va pot spune ca aceasta calatorie a durat in total aproximativ o ora pentru ca sunt multe statii si sunt foarte dese, iar pe la mijlocul calatoriei am intrat intr-un blocaj rutier. La statia urmatoare in fata noastra pe locurile asezate invers fata de sensul de mers se aseaza o batranica. Doamna a stat linistita pana cand am inceput sa vorbim intre noi. Atunci a realizat ca vorbim romaneste, s-a ridicat repede si s-a dus pe locurile rezervate batranilor din fata. Initial am zis ca probabil dumneaei nu avea loc de picioare sau i se facea rau daca mergea cu spatele, deci nu mi-am pus nicio intrebare.

Citește mai departe