CFR de 1 Aprilie

Sintagma „ofertă specială” a intrat de mult timp în vocabularul nostru uzual. Suntem înconjuraţi pretutindeni de oferte peste oferte şi de reduceri senzaţionale. Departamentele de Marketing şi de Relaţii Publice din toate companiile se străduiesc să ne convingă să alegem ofertele lor în dauna concurenţei şi chiar reuşesc uneori. Aşa că ne-am obişnuit într-un anume fel să alegem produsele de la ofertă sau măcar să vedem la ce anume se referă oferta în sine şi care sunt condiţiile.

Cu toate acestea nu mă aşteptam să văd o „ofertă specială” chiar la CFR. De ce? Pentru că CFR deţine monopolul pe transportul feroviar de călători! Aşa că mă întreb de ce ar oferi o ofertă specială? Să atragă clienţii? Oricum clienţii sunt atraşi pentru că nu au altă soluţie! Să înceapă să realizeze marele mamut CFR că este necesar să readucă în vagoane călătorii pierduţi în faţă transportatorilor rutieri? Poate că acesta este răspunsul! Aşa că astăzi când am mers să îmi cumpăr bilet pentru Sibiu am avut plăcerea să constat că există o ofertă pentru mini-grupuri formate de la 2 la 5 persoane. Reducerea de preţ nu este senzaţională, dar mă gândesc eu, de ce să nu iau cu reducere dacă tot mi se oferă această posibilitate?

Aşa că mă prezint la casa şi o rog pe doamnă casier să îmi dea bilete conform cu această ofertă. Prima oară se uită la mine nedumerită. Îi mai explic încă o dată ceea ce vreau şi pare că îşi aduce aminte.”A… da… oferta aceea de la 1 aprilie” spune doamna. „Nu vă pot elibera acum biletele pentru că încă nu s-a modificat softul. La noapte vin băieţii şi îl modifică că nu au reuşit să îl instaleze până acum!”. Cu toate acestea mă roagă să aştept puţin şi revine cu un caiet mare cerându-mi numele şi buletinul, pregătindu-se să scrie. Deja eram încrezător că se poate! Apoi are o revelaţie şi pleacă din nou. Revine după mai puţin de jumătate de minut împreună cu o altă „doamnă” care se recomandă a fi şefa de tură – deşi nu era îmbrăcată în uniformă şi nici nu avea vreun semn distinctiv în acest sens – care îmi spune sec că nu se poate. Nedumerit întreb de ce nu se poate? Pentru că nu e încă 1 Aprilie! Bine, bine, dar eu vreau să îmi cumpăr bilet cu anticipaţie pe care îl voi folosi după 1 aprilie! Nu se poate că nu se poate! Renunţ pe moment şi întreb dacă vin pe 1 aprilie se poate să îmi cumpăr bilet pentru aceeaşi zi? Nu, nici aşa nu se poate pentru că nu se eliberează bilete cu această ofertă pentru aceeaşi zi şi nici pentru plecări în zilele de vineri şi duminică! Bine, dar cum poate beneficia cineva de această ofertă pe 1 aprilie dacă nu se pot cumpără bilete în avans şi nici pe 1 aprilie nu se vând pentru aceeeasi zi? Răspunsul e tranşant: nu se poate! Doar de pe 2! Cum de pe 2 când pe afiş scrie că e de pe 1?!?

Continuă lectura CFR de 1 Aprilie

Moartea venea pe roţi clipind din faruri

Auzi, prietene, tu te crezi şmecher? Da, tu! Şi, da, şmecher cu ‘ş’ şi cu ‘ch’, nu cu ‘j’ şi cu ‘k’ cum eşti tu obişnuit să scrii! Ce te uiţi aşa la mine nedumerit? Ce nu înţelegi? Da, da, cu tine vorbesc! Nu, nu e nicio greşeală! Nu îţi mai aduci aminte de mine? Nicio problemă, îţi spun eu de unde ne cunoaştem! Ne-am întâlnit ieri pe stradă: eu conduceam liniştit şi corect Loganul meu, iar tu zburai cu aproape 200 km/oră în Mercedes-ul tău sport argintiu. Cu o mână ţineai volanul, iar cu cealaltă erai ocupat să apeşi ca bezmeticul pe butonul de faruri!

Încă nu te-ai lămurit cine sunt eu? Ai şi uitat deja? Eu sunt individul căruia trebuie sa îi mulţumeşti pentru ca încă mai trăieşti si poţi citi aceste rânduri! Cum aşa? Simplu: dacă eu nu apăsam ieri frână când ne-am întâlnit pe stradă, azi se făceau pregătiri de înmormântare la tine acasa! Nu mă crezi? Atunci intreabă şi tu în stânga şi în dreapta şi află care sunt cauzele cele mai frecvente ale accidentelor de circulaţie de la noi din ţară. Vezi dacă nu cumva depăşirile incorecte si teribilismul pe şosea nu sunt printre primele locuri! Apoi ai tot dreptul să mă contrazici!

Te întrebi de ce am pus frână? Pentru că eu, spre deosebire de tine, chiar gândesc când circul pe drumurile publice! Aşa că în secunda în care mi-a tăiat calea ca să îmi demonstrezi că tu ai avut dreptate şi că eu trebuia sa mă fi dat mai devreme la o parte din calea ta, am avut de ales: să apăs sau nu pedala de frână. Şi am apăsat-o. Cu putere chiar şi foarte brusc! Ştii de ce? Pentru că m-am gândit la consecinţe. Ceea ce tu nu ai făcut! M-am gândit că, deşi la ancheta se va stabili clar că nu a fost vina mea din moment ce tu ai intrat din lateral după ce ai executat o depăşire total haotică, tot eu voi avea de suferit mai mult!

Continuă lectura Moartea venea pe roţi clipind din faruri

Şi ei sunt printre noi!

Scaun cu rotile

De câte ori aţi văzut semnul acesta? De multe ori? De puţine ori? De fapt, vă mai aduceţi aminte unde l-aţi văzut ultima oară? La alimentară? La toaletă? La urcarea în autobuz? La metrou?…

De obicei treci pe lângă el fără să îl remarci. Prins în agitaţia zilnică a vieţii, nu mai ai timp să te gândeşti şi la ce fac ceilalţi. Ajunge chiar să nu te mai intereseze. Fiecare cu treaba lui! Ce contează dacă în magazinul în care tocmai ai intrat este facilitat sau nu accesul personelor cu dizabilităţi locomotorii! Şi dacă nu e, ce? Tu ai intrat, îţi faci cumpărăturile liniştit şi te duci acasă! Să se ocupe alţii de treaba asta! Nu e treaba ta!

Te-ai gândit vreodată la ce simte o persoană imobilizata în scaunul cu rotile atunci când nu poate intra într-un magazin general? Ai încercat să vezi prin ochii ei umilinţă pe care o îndură atunci când roagă pe unul sau pe altul să o împingă pe scări cu caruciorul? Şi care e vină ei? Doar că suferă de un handicap?!? Nu e de ajuns faptul că deja a primit o palmă de la soartă? Acum mai trebuie să cerşească şi mila trecătorilor să o ajute să intre în magazin? Şi când te gândeşti că e doar un magazin! Nu mai vorbesc de alte instituţii, mijloace de transport în comun sau diverse alte locuri publice!

Continuă lectura Şi ei sunt printre noi!

Despre muncă

Despre economia de piaţă sălbatică prezentă în România am mai scris şi cu alte ocazii. Despre muncă şi despre productivitatea muncii nu încă. Aşa că azi eram hotărât să scriu un articol în care să prezint părerea mea despre adevăratele motive care i-au determinat pe proprietarii Nokia să îşi mute fabrică din Germania în România.

Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că principala cauză a mutării neaşteptate a fabricii Nokia e reprezentată de bani. O regulă clară a economiei de piaţă spune că este optim să se minimizeze efortul (costurile) şi să se maximizeze profitul. Aşa că responsabilii de la Nokia au gândit pragmatic şi au pus în aplicare această regulă. În definitiv puţin contează faptul că au rămas fără slujbe câteva mii de persoane. În termeni economici angajaţii (în sensul muncii depuse) sunt denumiţi „resurse”, iar „resursele” din Germania costă mult mai mult decât „resursele” din România. Deci este optim să se obţină resursele cu cel mai mic preţ posibil!

Paradoxal este faptul că germanii nu au intuit acest lucru. Sau nu au vrut să îl intuiasca! Este greu de imaginat că o firmă profitabilă închide porţile uzinei doar pentru a se muta în alt loc în care ar obţine mai mult profit! Însă conducătorii Nokia au realizat că trăim într-o economie în schimbare în care mobilitatea este cheia succesului, deci au făcut acest pas îndrăzneţ. Rămâne să vedem care va fi impactul pe termen lung şi dacă nu vor face la un moment dat acelaşi lucru şi în România pentru a se reorienta către alte ţări ale Uniunii Europene după ce acestea vor adera (Turcia, Ucraina, poate Republica Moldova).

Continuă lectura Despre muncă

Spontaneitatea grevei „spontane”

Haos mare ieri în Gara de Nord din Bucureşti! La ora 7 se anunţă că a fost declanşată greva „spontană” a angajaţilor CFR şi niciun tren nu a mai pornit în cursă! Culmea este că şi în alte localităţi din ţară tot la aceeaşi oră a demarat greva. Şi la fel de „spontan” ca în Bucureşti! Acesta este un exemplu perfect de mobilizare! În câteva minute aproape în toate regionalele CFR din ţară s-a aflat că la Bucureşti este grevă „spontană” şi angajaţii s-au hotărât subit să facă şi ei grevă. Ce, numai cei de la Bucureşti să facă?

Deci trebuie să fie clar pentru toată lumea că această grevă a fost una „spontană”, o „oprire voluntară a lucrului”, neanunţată şi care a survenit pe baza nemulţumirilor salariaţilor privind drepturile lor baneşti! Liderii de sindicat din CFR vor să ne facă să credem că, la un moment dat, un salariat (oricare ar fi acesta, puţin contează din ce regională sau în ce serviciu este încadrat!) a venit la serviciu, şi-a adus aminte că salariul său e prea mic, le-a spus celorlalţi angajaţi că ar trebui să se facă o grevă şi atunci toţi salariaţii au ajuns la un consens şi au declarat că nu mai munceşte nimeni până nu se negociază contractul colectiv de muncă! Ce mai, exemplul clasic de geva „spontană”!

De cealaltă parte, domnul ministru Ludovic Orban are dreptate atunci când contestă legalitatea grevei „spontane”, considerând că orice nemulţumire spontană nu se poate manifesta la aceeeaşi oră în mai multe localităţi îndepărtate ale României decât dacă a fost ceva planificat anterior! Iar dacă a fost planificat, nu mai poate fi spontan! Drept urmare cei care au organizat greva „spontană” trebuie să plătească pentru pagubele inregistrate! Iar cei care au participat la acţiunea de „oprire voluntară a lucrului” să fie sancţionaţi prin nepontarea orelor în care nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu!

Continuă lectura Spontaneitatea grevei „spontane”

„Legendă vie” pe ecrane

Nu am crezut niciodată că Will Smith poate interpreta aşa de bine un rol într-un film dramatic. Am vizionat mare parte din filmele în care a fost el distribuit („Ziua Independenţei„, „Wild Wild West„, „Bărbaţi în negru„, „Băieţi răi„, „Eu, robotul„, „Hitch„), dar niciodată nu am avut ocazia să îl văd jucând într-o dramă. Este drept că încă nu am vizionat „În căutarea fericirii„, un alt film în care am înţeles că a interpretat foarte bine rolul său, însă un lucru este cert: mi-a plăcut cum Will Smith a jucat în acest film!

În principiu, filmul „Legendă vie” este unul adresat unui public de nişă, genul de public pasionat de producţiile SF, în care există un anumit personaj pozitiv şi unul sau mai mulţi indivizi (de obicei „monştri”) ce interpretează rolul negativ. În acest sens poate fi încadrat în aceeaşi categorie cu seria „Alien” sau cu seria „Resident Evil„, dar se deosebeşte de acestea prin intensitatea şi diversitatea trăirilor personajului principal. Dacă seria „Alien” este concentrată în special pe luptă pentru supravieţuire dintre Sigourney Weaver şi extraterestru, filmul „Legendă vie” se axează în principal pe sentimentele ultimului om rămas în viaţă pe Pământ, cu accent pe singurătatea sa şi pe faptul că unicul său prieten este o femelă de câine ciobănesc german.

Asemănarea cu „Resident Evil” este evidentă dacă luăm în calcul subiectul filmului. În ambele cazuri este vorba de un experiment genetic ratat asupra unui virus, experiment care îi transformă pe cei infectaţi în fiinţe total neraţionale, ghidate numai după instincte, eliminând orice formă de umanitate din ele. Acestea sunt tot timpul în căutare de mâncare pentru a supravieţui şi recurg la canibalism pentru a-şi potoli foamea. În acest fel creşte pe de o parte numărul celor infectaţi, dar scăde şi numărul celor imuni la boală, dar care sunt omorâţi pentru a fi folosiţi drept hrană de ceilalţi! Singurul avantaj al celor imuni este faptul că virusul manifestă o reacţie la razele ultraviolete aşa că cei infectaţi nu pot sta în lumina fără a nu suferi arsuri la nivelul epidermei. În acest fel totul devine un joc de-a şoarecele şi pisica în care cei imuni stau ascunşi noaptea şi ies afară ziua, iar cei infectaţi invers!

Continuă lectura „Legendă vie” pe ecrane

Proba de poligon

Toţi conducătorii auto ştiu că proba de poligon de la examenul pentru dobândirea permisului de conducere era cea mai grea probă a examenului, drept urmare era displacută de majoritatea candidaţilor. Acum câţiva ani de zile, această probă a fost eliminată din examen considerându-se că proba de traseu este suficientă pentru a demonstra abilităţile candidatului de a conduce maşina printre obstacole şi de a efectua corect parcarea sau alte manevre. Aşa că acum candidaţii au scăpat de stresul cauzat de slalomul printre jaloane şi de timpul limită pe care nu trebuiau să îl depăşească.

Probabil cei care au propus această modificare nu şi-au imaginat niciodată faptul că toţi conducătorii auto vor avea nevoie la un moment dat de abilităţile dobândite în proba de poligon! Este cunoscut faptul că străzile din România sunt adevărate curse cu obstacole printre care te strecori cu maşina mai lin sau mai puţin lin. Probabil pentru a nu fi excesiv de monotone, obstacolele sunt diferite şi variază de la gropişoare până la adevărate cratere, dar se mai observă şi câteva ridicături în asfalt, capace de canal lipsă marcate cu două-trei crengi sau munţi de noroi sau nisip lăsaţi pe marginea carosabilul la finalizarea unor lucrări!

Cu toate acestea, niciodată nu am crezut că voi vedea un întreg bulevard marcat ca un traseu de poligon! Şi aici mă refer la bulevardul Aviatorilor, de la intesecţia cu bulevardul Beijing şi stradă Mircea Eliade până la piaţa Charles de Gaulle. Pretutindeni vezi porţiuni marcate cu jaloane pe care trebuie să le ocoleşti! Şi evident că acolo unde există aceste jaloane se îngustează şi partea carosabilă, încurcând şi mai mult circulaţia autovehiculelor! Asta deşi acest bulevard este unul dintre cele mai aglomerate din Bucureşti! Cum de s-a ajuns la această situaţie?

Continuă lectura Proba de poligon

Săraca Justiţie orfană

Justiţia în România are două mari probleme: după ce că este oarbă, mai nou este şi orfană! De ce orfană? Pentru că nu mai are nici părinţi! A trecut mai mult de o lună de zile decând fostul ministru al justiţiei şi-a prezentat demisia în urma implicării domniei sale într-un scandal economic. De atunci nimeni nu s-a mai interesat de săracul copil orfan! Au venit sărbătorile de iarnă şi toată lumea aştepta numirea unui nou ministru drept cadou de Crăciun pentru Justiţie. Din păcate, Moş Crăciun a uitat de săracul copil orfan…

După ce sărbătorile de iarnă au trecut, domnul prim-ministru Tăriceanu o nominalizează pentru această funcţie pe doamna Norica Nicolai. În această situaţie era de aşteptat ca justiţia să îşi primească noul părinte în câteva zile, maxim o săptămâna! Însă domnul preşedinte Băsescu nu a fost de acord cu această numire. Aşa că a început un nou scandal! Era de aşteptat întrucât în cei aproape patru ani de mandat scandalurile între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni s-au ţinut lanţ!

Sunt de părere că situaţia este abordată greşit de către ambele părţi! În primul rând domnul Prim-Ministru nu trebuia să o nominalizeze pe doamna Nicolai pentru această funcţie. Este evident pentru toată lumea că după întâmplarea nefericită în care a fost implicată nepoata domniei sale, credibilitatea doamnei senator a scăzut dramatic, atingând cote de avarie! Probabil că, în alt stat decât România, doamnă Nicolai şi-ar fi prezentat demisia din toate funcţiile publice pe care le deţine în urmă unui asemenea întâmplări. Dar nu şi în România! Ba, mai mult, dumneaei este aleasă ulterior vicepreşedinte al Senatului şi acum nominalizată pentru funcţia de ministru al justiţiei!

Continuă lectura Săraca Justiţie orfană

Români, Happy New Year!

Ce este anormal la această urare? În principiu nimic, având în vedere faptul că se referă la români şi le urează acestora un an nou fericit! Dar tocmai aici stă şi cheia problemei: oare toţi românii înţeleg acest lucru? Este sigur faptul că toţi locuitorii Romaniei cunosc limba engleză şi vor primi această urare drept un gând bun înspre viitor şi nu vor avea întrebări legate de semnificaţia celor trei cuvinte din limba engleză? Oare toţi conaţionalii noştri cunosc atât de bine limba engleză încât să ne putem face unul altuia urări folosind această limbă fără a pune pe cineva într-o situaţie incomodă sau fără a produce neînţelegeri?

Este evident pentru oricine că românii nu îşi prea iubesc limba. Sunt convins de acest lucru pentru că altfel nu ar exista această invazie de neologisme care tind să înlocuiască cuvintele romaneşti, nu ar exista „romgleza” vorbită prin multinaţionale, iar în piaţa publică ar fi fost scris „La Mulţi Ani 2008!” şi nu „Happy New Year 2008!”.

Pentru mine a fost evident acest lucru în noaptea de Revelion când în Piaţa Constituţiei la momentul trecerii dintre ani a fost proiectat un joc de artificii, muzica şi lasere. Şi care a fost primul lucru care a apărut pe ecranul de lasere? „Happy New Year!” A urmat apoi la cateva secunde „Primăria Municipiului Bucureşti” şi „ArCuB”. Culmea este că „primăria” a fost scrisa cu „ă”, iar „Bucureşti” cu „ş”! Deci puteau folosi şi diacritice! Dar, cu toate acestea, nu au scris „La Mulţi Ani” sau „Un an nou fericit!”! Să nu fi avut loc pentru aşa de multe caractere? Greu de crezut din moment ce „Primăria Municipiului Bucureşti” conţine mult mai multe caractere decât „Un an nou fericit!”. Deci se putea! Atunci de ce nu s-a realizat?

Continuă lectura Români, Happy New Year!

„Cel mai bun prieten al meu”

Te-ai intrebat vreodata cati oameni vor veni la inmormantarea ta? Multi? Putini? Niciunul? Va fi acolo doar familia (asta in cazul in care vei avea asa ceva!) sau vor fi si alti oameni care te-au apreciat pe timpul vietii tale? Mai mult decat atat, te-ai intrebat daca pe ultimul tau drum te vor conduce si prietenii tai? Nu doar cei care vor veni la inmormantare din obligatie sau pentru ca „asa trebuie”, ci adevaratii tai prieteni?

Aceasta este intrebarea pe care si-o adreseaza siesi Francois Coste, personajul principal din filmul „Cel mai bun prieten al meu„, atunci cand la debutul peliculei participa la o slujba de inmormantare a unui fost client. Negustor de arta versat, Francois nu pierde acest prilej de a se intalni cu mama decedatului si pentru a-i propune acesteia o tranzactie. Cinismul personajului interpretat de catre Daniel Auteuil este atat de mare incat profita de acest moment trist din viata doamnei respective pentru a-si atinge scopul propus: cumpararea unei piese de mobilier…

Francois reprezinta arhetipul omului care lucreaza in vanzari: are o multime de cunostinte, se intalneste zilnic cu multi oameni – clienti, creditori, parteneri de afaceri, competitori – dar nu este atasat de nimeni. Nici macar de cele doua personaje feminine din viata sa: fiica, care nu accepta niciun sfat de la tatal ei si care transforma orice discutie a lor intr-un adevarat razboi, si nici de prietena sa pe care o trateaza cu un aer superior desi aceasta ii ofera de mai multe ori dovezi de dragoste.

Continuă lectura „Cel mai bun prieten al meu”