Absent motivat

Nu regret faptul că nu am putut vota la alegerile pentru Parlamentul European. Am votat de fiecare dată când au fost alegeri în România începând cu anul 2000, dar, de data această, nu am mai fost la urne. Şi, culmea, nu pentru că nu aş fi vrut sau pentru că aş fi împărtăşit un sentiment de lehamite absolută la adresa politicienilor români, ci pentru că pur şi simplu nu am fost în ţară, iar în zona în care m-am aflat eu nu a fost nicio secţie de votare.

De altfel am căutat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe cea mai apropiată secţie de votare şi am realizat că aş fi avut de parcurs mai mult de 300 de kilometri până la ea. Aşa că am renunţat. Dacă stau bine şi mă gândesc o mare – chiar foarte mare! – parte dintre români nu s-au prezentat la urne având secţiile de votare la câteva sute de metri de casă, iar eu să fiu nevoit să parcurg atâţia kilometri? Nu prea cred!

Cazul meu este însă unul singular. Eu sunt printre puţinii care ar fi vrut să voteze şi nu au avut unde. Într-o mare de scepticism şi resemnare generală, eu încă mai cred că votul fiecăruia contează şi că împreună putem schimba ceva. Însă majoritatea alegătorilor nu sunt de aceeaşi părere cu mine. Aşa că pur şi simplu nu se mai obosesc să iasă din casă şi să meargă la vot. Trist, dar adevărat…

O scurtă analiză a listei eurocandidaţilor ne prezintă o situaţie bizară: profitând de faptul că s-a votat pe lista de partid şi nu direct candidatul, partidele politice au inclus la grămadă pe aceste liste candidaţi diverşi, cu sau fără trecut politic important. În unele cazuri chiar am avut impresia că partidele nu s-au uitat deloc la numele candidaţilor ci poate doar la notorietatea lor. S-a mers probabil pe principiul: lumea te cunoaşte atunci poţi fi candidat pe un loc eligibil. Chiar dacă percepţia generală este una negativă relativ la candidatul în cauză, acesta tot a fost inclus pe listă!

Continuă lectura Absent motivat

Fratele nostru, europeanul

Întotdeauna am considerat că este normal ca fraţii să se ajute reciproc. Şi nu numai atât! Fraţii trebuie să împartă între ei acele resurse pe care le folosesc în comun. Conceptul de „a-i da şi celuilalt” face ca relaţia cu fratele tău să fie una mult mai plăcută. Iar ideea de „a împarţi pe jumătate: jumătate tu, jumătate eu” reprezintă esenţa convieţuirii atunci când nu eşti singur la părinţi!

Cam aceeaşi idee se poate aplica şi în relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Putem considera că suntem cu toţii fraţi într-un popor mare şi unit, poporul european. Atunci este normal să ne ajutăm unii pe alţii şi nicidecum să ne faultăm între noi! Desigur, această idee pare utopică, dar ea stă la baza constituirii Uniunii Europene încă de pe vremea când aceasta era doar Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului! Deci vom considera că fiind cu toţii membri suntem cu toţii fraţi, aşa că ne ajutăm între noi!

Cu toate acestea am ascultat conferinţa de presă comună a domnilor Barroso, Băsescu şi Boc de săptămâna trecută. În cadrul acestei conferinţe au fost prezentate publicului temele discutate în timpul întâlnirii oficiale dintre cei trei. Printre subiectele aduse în discuţie s-a aflat şi necesitatea interconectării între sistemele de transport de gaze al României şi cel al celorlalte state membre UE. Ideea este lăudabilă, însă stau şi mă întreb cui anume foloseşte mai mult acest lucru? Nouă, românilor, sau celorlalţi „fraţi europeni”?

Continuă lectura Fratele nostru, europeanul

B(l)OCarea salariilor

Prima decizie importantă a noului guvern Boc este una foarte controversată şi atinge un subiect sensibil: salariile (uneori nejustificate din punct de vedere economic) ale unor funcţionari publici. Hotărârea discutată în prima şedinţă de guvern prevede că salariilor tuturor directorilor de agenţii guvernamentale sau societăţi de stat să nu depăşească nivelul de salarizare a unui secretar de stat. În termeni practici acest lucru înseamnă o diminuare semnificativă a salariilor acestora până la nivelul de 4800 lei lunar.

Ce speră să realizeze domnul Boc prin această măsură? În primul rând o economie la bugetul de stat importantă. În al doilea rând domnul Prim-Ministru speră că respectivii directori să recurgă la măsuri similare în cadrul entităţilor pe care le conduc şi să scadă la rândul lor salariile tuturor subordonaţilor. În definitiv este anormal ca directorul agenţiei X să câştige mult mai puţin decât directorul adjunct al aceleaşi agenţii, nu? În acest fel se reduc şi mai mult cheltuieli entităţilor administrate de către stat contribuinduindu-se la diminuarea presiunii asupra bugetului de austeritate.

Ce nu poate realiza domnul Boc? Deşi hotărârea este lăudabilă şi just fundamentată economic, domnul Prim-Ministru nu o poate pune în aplicare. Cel puţin nu în lunile care urmează. Deşi pare halucinant acest lucru, domnia sa nu deţine pârghiile necesare pentru a implementa această măsură de pe o zi pe altă! Aşa că cel mai probabil această hotărâre se va limita la prezentarea ei în faţa presei şi la impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice încântată să observe că noul guvern este pus pe fapte mari!

Continuă lectura B(l)OCarea salariilor

Trofeul „Pinocchio”

Pe vremea când cotidianul „Adevărul” avea o altă echipă de conducere, din care făcea parte şi Dumitru Tinu, direcţia ziarului era diferită de cea actuală, în sensul că lipseau ştirile senzaţionale neinteresante gen „ce a mai făcut un anume manelist” sau „ce cucerire nouă are un faimos fotbalist”. În acea perioadă „Adevărul” era axat în special pe ştiri sociale şi politice, cu accent uneori spre politica de stânga, dar fără a se implică activ pentru a susţine un anumit partid.

Tot în această perioadă exista şi un top săptămânal al celor petrecute în viaţa publică, centrat pe declaraţiile oamenilor politici. Mare parte dintre actualii lideri politici au fost cel puţin o data citaţi în acest top în calitatea de deputat, senator sau ministru pe care o aveau atunci. Topul avea mai multe secţiuni, dar mă voi rezumă să descriu doar pe una dintre ele: „Trofeul Pinocchio”, trofeu ce se acorda acelei declaraţii care era total neadevărată. Ba, mai mult decât atât, unele dintre acestea erau şi neplauzibile sau total ilogice, cu şanse foarte mici de a fi puse în practică, încât era evident pentru toată lumea că acestea reprezintă doar rodul imaginaţiei celui care le-a rostit.

După câţiva ani în care acest trofeu a fost dat uitării, eu îl readuc în prim-plan pentru că a început campania electorală. În aceste zile politicienii au ocazia să promită cele mai năstruşnice chestii pentru a mai câştiga un vot sau două. Iar apropierea datei alegerilor face ca ghiduşiile promise să fie din ce în ce mai puţin plauzibile, unele dintre ele devenind deadreptul ridicole. După ce domnul Geoană a avut „geniala” idee de a oferi o sumă de bani celor care se vor întoarce în ţară sau se vor stabili la ţara în România, a venit timpul că şi domnul Videanu să emită o teorie populistă, „profund fundamentată” economic!

Continuă lectura Trofeul „Pinocchio”

Poveste de campanie

Se apropie alegerile şi se ascut săbiile. Confruntările de idei sunt înlocuite uneori de bătăi în plină stradă, iar discursurile candidaţilor tind să devină din ce în ce mai acide. În definitiv miza este foarte mare: cine câştiga alegerile poate forma noul guvern şi poate conduce ţara pentru următorii patru ani. Aşa că niciun efort nu este prea mare pentru un posibil viitor câştig!

Spre deosebire de campaniile electorale anterioare, am remarcat o diversificare a mijloacelor de comunicare atât audio-video cât şi în mediul on-line. Mai toate partidele şi-au construit campanii noi, mai mult sau mai puţin revoluţionare, pe care le afişează electoratului în speranţa că ei vor fi cei votaţi. O serie de alte formaţiuni politice încearcă să adopte stilul de campanie agresiv şi nonconformist folosit până acum doar de PD-L / Traian Băsescu (vă mai aduceţi aminte de primele pagini ale ziarelor şi a unor site-uri care aveau cuvântul „NU” scris cu un alt font şi cu o altă culoare din campania pentru demiterea Preşedintelui?)

Dacă până acum PD-L (atât individual, cât şi ca parte din fosta alianţă DA) era învingătorul absolut în cursa pentru sloganuri de campanie atractive şi uşor de memorat (vezi „Vin la Primărie!”, „Aşa DA sănătate!”, „Să trăiţi bine!”), de data această au pornit greşit în campanie. Sloganul ales „Ei cu ei, noi cu voi” este mai puţin inspirat şi produce o confuzie în mintea alegătorului. Cine suntem „noi” şi care sunt „ei”? Este adevărat că sloganul este însoţit de sigla PD-L, iar site-ul campaniei prezintă candidaţii PD-L, dar câţi dintre viitori alegători au avut curiozitatea să intre pe site ca să se lămurească?

Continuă lectura Poveste de campanie

Frica de Oprescu

La începutul campaniei electorale, candidatul Sorin Oprescu a pătimit mult. Mai întâi nu i-au fost acceptate listele de susţinători, iar apoi candidatura sa a fost contestată în instanţă de către o doamnă. În această perioadă, domnia sa a organizat o conferinţă de presă pe care a intitulat-o sugestiv „Cui îi este frică de Oprescu?” în care a înfierat grupurile de interese ce se opun candidaturii sale. Rezultatul conferinţei de presă a fost unul nesperat, nici măcar de către iniţiatorul acesteia, şi s-a materializat în compasiunea pe care a simţit-o electoratul faţă de încercările grele la care este supus candidatul.

M-am tot întrebat de atunci şi până seara trecută cui îi era la acel moment aşa de frică de Oprescu? Probabil celorlalţi candidaţi, mai puţin Vasile Blaga, pe care îl puteam exclude din start deoarece toate sondajele de opinie îl considerau favorit pentru câştigarea fotoliului de primar sau, dacă nu, măcar favorit să intre în turul doi al alegerilor locale. Ba, mai mult, bursa zvonurilor preconiza un eşec total al candidaţilor Oprescu şi Diaconescu pe seama împărţirii electoratului fidel PSD între cei doi. Deci tot răul era spre binele candidatului Blaga. Rămâneau aşadar ceilalţi candidaţi care se vedeau puşi în imposibilitatea de a prinde turul doi!

Răspunsul la întrebarea mea a venit pe neaşteptate seara trecută când am urmărit emisiunea ce l-a avut ca invitat pe domnul preşedinte Băsescu la postul Realitatea TV. Recunosc că nu am avut răbdare să urmăresc toată emisiunea, dar am prins ideile importante care au fost vehiculate pe parcursul ei. Mă aşteptam ca domnul preşedinte să îi facă anti-campanie candidatului Oprescu şi să îl laude puţin pe „buldogul” Blaga, dar am rămas total suprins de atitudinea avută de Băsescu, total neconforma cu poziţia de şef de stat. Din experienţele anterioare – vezi alegerile pentru Parlamentul European – era de aşteptat ca domnul preşedinte să nu fie imparţial, dar, în niciun caz, nu mă aşteptam să fie atât de acid şi de înverşunat. Am avut la un moment dat impresia că domnul Băsescu se comportă ca şi cum dumnealui ar fi în luptă în turul doi cu Sorin Oprescu, şi nu Vasile Blaga! Aşa că m-am întrebat iarăşi: să îi fie frică lui Băsescu de Oprescu?

Continuă lectura Frica de Oprescu

Săraca Justiţie orfană

Justiţia în România are două mari probleme: după ce că este oarbă, mai nou este şi orfană! De ce orfană? Pentru că nu mai are nici părinţi! A trecut mai mult de o lună de zile decând fostul ministru al justiţiei şi-a prezentat demisia în urma implicării domniei sale într-un scandal economic. De atunci nimeni nu s-a mai interesat de săracul copil orfan! Au venit sărbătorile de iarnă şi toată lumea aştepta numirea unui nou ministru drept cadou de Crăciun pentru Justiţie. Din păcate, Moş Crăciun a uitat de săracul copil orfan…

După ce sărbătorile de iarnă au trecut, domnul prim-ministru Tăriceanu o nominalizează pentru această funcţie pe doamna Norica Nicolai. În această situaţie era de aşteptat ca justiţia să îşi primească noul părinte în câteva zile, maxim o săptămâna! Însă domnul preşedinte Băsescu nu a fost de acord cu această numire. Aşa că a început un nou scandal! Era de aşteptat întrucât în cei aproape patru ani de mandat scandalurile între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni s-au ţinut lanţ!

Sunt de părere că situaţia este abordată greşit de către ambele părţi! În primul rând domnul Prim-Ministru nu trebuia să o nominalizeze pe doamna Nicolai pentru această funcţie. Este evident pentru toată lumea că după întâmplarea nefericită în care a fost implicată nepoata domniei sale, credibilitatea doamnei senator a scăzut dramatic, atingând cote de avarie! Probabil că, în alt stat decât România, doamnă Nicolai şi-ar fi prezentat demisia din toate funcţiile publice pe care le deţine în urmă unui asemenea întâmplări. Dar nu şi în România! Ba, mai mult, dumneaei este aleasă ulterior vicepreşedinte al Senatului şi acum nominalizată pentru funcţia de ministru al justiţiei!

Continuă lectura Săraca Justiţie orfană

Eu cu cine votez?

Este intrebarea care circula in aceste zile. Duminica sunt alegeri, dar nu mai este acelasi freamat cu care ne obisnuisem in perioadele pre-electorale. Probabil nici miza nu este prea mare, iar partidele politice au pornit greu campania. De fapt intrebarea la care o mare parte dintre romani nu stiu inca raspunsul este: ce anume votam duminica? Desi pare ciudat, sunt absolut convins ca exista o parte dintre alegatori care nu stiu pentru ce anume se voteaza duminica…

Ca sa lamurim acest mister, duminica vor fi doua scrutine separate: unul pentru alegerea reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European – numiti si europarlamentari – si unul pentru a raspunde la intrebarea daca dorim sau nu vot uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului Romaniei. Asa ca, atentie, vom vota doua lucruri total diferite!

Despre alegerea europarlamentarilor nu voi scrie nimic din moment ce este optiunea fiecaruia sa aleaga partidul care ii reprezinta cel mai bine interesele. In ceea ce priveste referendumul privind votul uninominal, vreau sa va recomand un articol care incearca sa lamureasca unele aspecte privind acest mod de alegere a deputatilor si senatorilor. Ceea ce nu am vazut scris in acest articol este faptul ca asa-numita „varianta Tariceanu” este deja implementata in Romania din moment ce legea care se refera la ea a trecut deja de Parlament prin procedeul asumarii raspunderii de catre Guvern! Asa ca optiunile noastre la referendum sunt: alegem „DA” si votam pentru „varianta Basescu” sau alegem „NU” si votam – indirect – pentru „varianta Tariceanu”.

Continuă lectura Eu cu cine votez?

Basescu si pensiile

Se pare ca pana la urma telenovela pensiilor s-a incheiat. Nu fara suspans, dar cu un sfarsit previzibil, domnul presedinte Basescu a promulgat legea pensiilor, lege care va determina – cel putin scriptic – cresterea pensiilor acordate de catre stat.

Legea aceasta este in principiu o lege buna. Insa definitia „buna” se refera la faptul ca ajuta o mare parte dintre pensionari prin marirea drepturilor banesti incasate de acestia, are si un efect electoral insemnat, dar produce un efort suplimentar la bugetul statului, efect ce nu trebuie negrlijat privind din perspectiva sustinerii cresterii economice a Romaniei.

Si atunci, daca aceasta lege este o lege buna, de ce a fost nevoie de tot taraboiul care s-a iscat in jurul ei? De ce a fost nevoie sa se spuna cuvinte grele pe post la ore de maxima audienta la adresa anumitor persoane cu functii de ministri, secretari de stat, dar si la adresa domnului Prim-ministru sau la adresa Presedintelui? Iar, pana la urma, sa fie aprobata fara sa mai fie retrimisa inapoi in Parlament?

Continuă lectura Basescu si pensiile

De vorba cu Ion Iliescu

” – Domnule Iliescu, ati fost presedinte al Romaniei opt ani… – Nu, draga, eu am fost presedinte unsprezece ani!”. In sala se observa zambete pe fetele celor prezenti. Aceasta este una dintre replicile pe care le-am auzit saptamana trecuta cand am avut ocazia sa il intalnesc pe fostul presedinte al Romaniei, domnul Ion Iliescu. Personal doream sa il cunosc pe dumnealui de mai mult timp, insa am ratat ocaziile ivite anterior. Asa ca am acceptat imediat invitatia celor de la asociatia „Voluntari pentru Idei si Proiecte” imediat ce am aflat ca una dintre intalnirile din cadrul Scolii de vara „Romania Secolului XXI” va fi cu Ion Iliescu.

Voi incepe aceasta relatare afirmand ca discutia avuta a fost cu totul diferita de ceea ce imi inchipuiam eu ca va fi. Este clar de la inceput ca domnul Iliescu este o figura remarcanta a politicii romanesti, dar dumnealui face parte dintr-o generatie de politicieni care nu isi mai poate imprima amprenta asupra viitorului Romaniei. Se poate spune ca este unul dintre ultimii supravietuitori ai grupului de politicieni ai anilor ’90, grup aparut imediat dupa Revolutia din 1989.

Prima impresie pe care am avut-o a fost ca varsta si eroziunea politica si-au spus cuvantul, iar domnul Iliescu nu mai este acel magnet care atragea masele in anul 1990 (a primit 85% din voturi), in 1992 si in 2000. Desi parea ca se simte in largul lui in mijlocul unui grup eterogen de tineri (dintre care o mare parte au simpatii declarate de dreapta), domnul Iliescu nu a reusit sa convinga auditoriul prin cele spuse in cadrul intalnirii. Probabil nici nu a dorit prea mult acest lucru. Nu cred ca a venit cu gandul sa isi faca adepti din randul generatiei tinere. Deja pare ca nu mai este interesat de activitatea politica decat pentru a da sfaturi celor mai tineri.

Continuă lectura De vorba cu Ion Iliescu