Despre viaţă cu Bogdan Ignat

Întotdeauna mi s-a spus că sunt cam "acid" în comentarii. Vă las pe voi să decideţi asta…

Faliment

Perspectiva economică a României mă îngrijorează! Nu pentru că eu sunt cel care va trebui să răspundă pentru ce se va întâmpla în viitor ci pentru că eu fac parte dintre acei mulţi care vor fi nevoiţi să plătească pentru toate deciziile economice prost luate. Iar în ultimul timp numărul acestora decizii controversate a crescut!

Săptămâna aceasta am aflat că actualul guvern intenţionează să direcţioneze a două tranşă de împrumut de la FMI către susţinerea deficitului bugetar. Construcţia aceasta „susţinerea deficitului bugetar” sună bine, chiar dă impresia de un lucru bun, adică guvernul chiar susţine ceva, se mişcă economia, guvernul oferă bani pentru a se finanţa ceva. Dar realitatea economică ne prezintă clar ce este ascuns sub sintagma „deficit bugetar”: cheltuieli mai mari decât venituri! Ceea ce înseamnă că guvernul nu este în măsură să colecteze bani la buget şi atunci se împrumută pentru a acoperi diferenţa.

Dacă guvernul ar folosi banii împrumutaţi exclusiv pentru programe de relansare economică atunci, în principiu, accesarea creditului nu ar fi dăunătoare economiei. Este similar cu a împrumuta de la bancă o sumă nu foarte mare de bani pentru a demara o afacere şi după ce afacerea începe să fie profitabilă plăteşti banii înapoi băncii. Însă guvernul nu se poate abţine şi foloseşte banii împrumutaţi şi pentru plata salariilor şi a pensiilor. Tocmai aici este problema pentru că banii plătiţi se întorc mai greu în economie şi contribuie nesemnificativ la relansarea economică dorită!

Citește mai departe

Defilarea „eroilor”

Nebunie totală miercuri pe străzile din nordul Bucureştiului: ambuteiaje, claxoane, nervi întinşi la maxim. Cauza? La început puteai crede că sunt de vină cei care s-au hotărât să se bucure de un sfârşit de săptămâna prelungit. De obicei joi seară cei care pleacă la munte pe Valea Prahovei sunt cauza ambuteiajelor. Însă miercuri nu e joi! Să fi plecat românii mai devreme la munte? Nu, nici pomeneală!

Cauza principală care a determinat formarea coloanelor de maşini a fost întreruperea circulaţiei în zona Arcului de Triumf. Motivaţia acestei decizii a fost revenirea în ţară a militarilor de pe frontul din Irak. Aceştia au „sărbătorit” acest eveniment printr-o defilare pe bulevardul Kisseleff şi, tot cu această ocazie, unii dintre militari au fost decoraţi pentru faptele lor de vitejie de pe front.

Atât eu cât şi o mulţime de alţi bucureşteni nemulţumiţi ne întrebam dacă era absolut necesară această defilare. La ce a folosit ea? Să îi facă pe soldaţii proaspăt reveniţi în ţară să se simtă mai bine? Nu cred că a avut un efect aşa puternic! Pentru că este clar pentru toată lumea că aceşti soldaţi odată reveniţi în ţară se vor confrunta cu o situaţie pe care au uitat-o demult: perspectiva sărăciei. Sună înfiorător, dar sunt convins că o mare parte dintre cei care defilau ieri au fost în Irak doar pentru că acolo se plătea mai bine. Cinic, dar realist!

Este evident că noi am participat la operaţiunea din Irak doar că să îi mulţumim pe americani şi pe NATO. Avantajele şi dezavantajele noastre din punct de vedere economic sunt prezentate pe larg în acest articol, a cărui concluzie este foarte nemulţumitoare: am „investit” bani în campania din Irak fără a negocia în prealabil ceva concret ci doar în speranţa că americanii, mişcaţi de dorinţa noastră de a le fi camarazi, se vor gândi şi la noi şi ne vor oferi şi nouă cel puţin o halcă din prada de război.

Citește mai departe

O mişcare inteligentă?

Nu ştiu câţi credincioşi catolici participă în fiecare dumininca la slujba săptămânală de la Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti. Probabil în jur de câteva sute. Poate în anumite cazuri – sărbători religioase importante, vizite ale unor înalte feţe bisericeşti – să fie câteva mii. Oricum rar se ajunge la cifra de 5.000 de enoriaşi care să participe simultan la slujbă, mai ales într-o duminică fără o însemnătate aparte în calendarul catolic. Cu toate acestea duminica trecută au fost prezenţi aproximativ 5.000 de credincioşi la Catedrală (chiar 8.000 conform altor surse). Cum s-a reuşit această mobilizare fără precedent? Printr-o decizie inteligentă a conducerii bisericii catolice din Bucureşti. Mai întâi s-a anunţat oficial că în nicio altă biserică catolică din sudul ţării (cu excepţia Catedralei) nu se va oficia slujba duminicală în semn de protest faţă de continuarea lucrărilor la clădirea de birouri Cathedral Plaza din imediata vecinătate a Catedralei „Sfântul Iosif”. Apoi a fost anunţată şi organizarea unui marş pentru a protesta cu privire la nepăsarea autorităţilor în ceea ce priveşte construcţia de blocuri foarte înalte lângă clădiri de patrimoniu.

De ce afirm că această hotărâre total ieşită din comun a fost una inteligentă? Pentru că în acest fel s-a reuşit mobilizarea credincioşilor catolici pentru a participa la marş. De fapt consider că toată acţiunea s-a desfăşurat respectând un plan foarte bine pus la punct şi care a funcţionat extrem de bine. Pentru început a fost nevoie de acoperire media pentru a populariza intenţia de organizare a marşului de protest. Cum presa nu este interesată neapărat de ceea ce este corect şi normal, ci mai degrabă este avidă de extraordinar şi de anormal, ne putem imagina cu toţii ce relatări „ample” ar fi fost prin ziare şi pe la televiziuni despre „un alt protest împotriva Cathedral Plaza”. Probabil presa scrisă ar fi publicat un scurt reportaj despre pe care l-ar fi încadrat printre ultimele pagini, iar televiziunile ar fi făcut o relatare despre marş undeva în zona reclamelor când atenţia telespectatorului este destul de scăzută.

Dar senzaţionalul a venit din partea conducerii bisericii catolice care a hotărât să nu se oficieze sfânta liturghie decât la Catedrala „Sfântul Iosif”. Această hotărâre a atras atenţia presei care imediat a popularizat-o. În definitiv bisericile sunt deschise şi se oficiază slujbe chiar şi pe timp de război, iar acum, pe timp de pace, să fie închise duminică? Neobişnuitul a atras şi hotărârea a ajuns repede la publicul ţintă, iar acţiunea şi-a atins scopul final din moment ce la marşul organizat au participat foarte mulţi credincioşi.

Citește mai departe

Absent motivat

Nu regret faptul că nu am putut vota la alegerile pentru Parlamentul European. Am votat de fiecare dată când au fost alegeri în România începând cu anul 2000, dar, de data această, nu am mai fost la urne. Şi, culmea, nu pentru că nu aş fi vrut sau pentru că aş fi împărtăşit un sentiment de lehamite absolută la adresa politicienilor români, ci pentru că pur şi simplu nu am fost în ţară, iar în zona în care m-am aflat eu nu a fost nicio secţie de votare.

De altfel am căutat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe cea mai apropiată secţie de votare şi am realizat că aş fi avut de parcurs mai mult de 300 de kilometri până la ea. Aşa că am renunţat. Dacă stau bine şi mă gândesc o mare – chiar foarte mare! – parte dintre români nu s-au prezentat la urne având secţiile de votare la câteva sute de metri de casă, iar eu să fiu nevoit să parcurg atâţia kilometri? Nu prea cred!

Cazul meu este însă unul singular. Eu sunt printre puţinii care ar fi vrut să voteze şi nu au avut unde. Într-o mare de scepticism şi resemnare generală, eu încă mai cred că votul fiecăruia contează şi că împreună putem schimba ceva. Însă majoritatea alegătorilor nu sunt de aceeaşi părere cu mine. Aşa că pur şi simplu nu se mai obosesc să iasă din casă şi să meargă la vot. Trist, dar adevărat…

O scurtă analiză a listei eurocandidaţilor ne prezintă o situaţie bizară: profitând de faptul că s-a votat pe lista de partid şi nu direct candidatul, partidele politice au inclus la grămadă pe aceste liste candidaţi diverşi, cu sau fără trecut politic important. În unele cazuri chiar am avut impresia că partidele nu s-au uitat deloc la numele candidaţilor ci poate doar la notorietatea lor. S-a mers probabil pe principiul: lumea te cunoaşte atunci poţi fi candidat pe un loc eligibil. Chiar dacă percepţia generală este una negativă relativ la candidatul în cauză, acesta tot a fost inclus pe listă!

Citește mai departe

Guvernul Boc şi împrumutul

Am avut ocazia să văd la televizor declaraţia domnului Prim-Ministru Boc referitoare la definitivarea scrisorii de intenţie privind viitorul împrumut acordat României de către Fondul Monetar Internaţional. Nu cred că aş fi urmărit acesta declaraţie dacă nu ar fi fost transmisă în direct pe mai multe posturi de televiziune. În definitiv era şi normal să se întâmple acest lucru deoarece subiectul este de actualitate şi merită să fie prezentat în direct.

Am remarcat entuziasmul şi patosul din discursul domnului Prim-Ministru Boc. Dumnealui credea sau, cel puţin părea să creadă, tot ceea ce spunea. Cunosc faptul că domnia să este de formaţie avocat şi că poate exprima foarte uşor şi pe înţelesul tuturor anumite aspecte pe care doreşte să le sublinieze. Mai ales dacă are câteva teme pe care le repetă obsesiv: recapitalizarea economiei, reînceperea creditării, menţinerea cotei unice etc. În timpul alocuţiunii, domnia sa a prezentat cu precădere avantajele accesării împrumutului. Nu neg că există avantaje pe termen scurt sau mediu care se pot prelungi şi pe termen lung, dar chiar să nu existe niciun dezavantaj? Să fie oare acest împrumut colacul de salvare fără costuri şi fără obligaţii?

Ascultându-l pe domnul Boc am început să îmi pun din ce în ce mai des întrebarea referitoare la necesitatea primirii acestui împrumut. Este oare România în pragul colapsului financiar? Are România nevoie de 20 de miliarde de €? Este în interesul naţional să contractăm acest împrumut sau ne va aduce mai multe neplăceri decât beneficii? Nu ştiu exact ce să răspund la această întrebare, dar sunt anumite semne care mă fac să îmi exprim reticenţa cu privire la necesitatea accesării lui.

Citește mai departe

Boala turismului românesc: tichetele de vacanţă

Întotdeuna am fost de părere că un sistem economic se poate auto-perfecţiona atâta timp cât acesta este bazat pe o relaţie corectă dintre cerere şi ofertă. Prin această afirmaţie mă refer la acele sisteme în care cererea şi oferta sunt aproximativ egale ca influenţă, determinând un preţ final bazat pe jocul dintre acestea două.

Din păcate o economie de piaţă bazată 100% pe relaţia cerere-ofertă nu există nicăieri în lume. Diverşi factori externi influenţează fie cererea, fie oferta astfel încât, la final, rezultatul nu mai este unul independent. Desigur, influenţa statului este importantă şi binevenită în anumite cazuri, dar se poate ajunge foarte uşor în situaţia în care o acţiune bine intenţionată să provoace un efect advers şi total nedorit.

În opinia mea acesta va fi rezultatul final al acţiunii referitoare la tichetele de vacanţă. Construit ca un program naţional de revigorare a turismului intern în perioada de criză, totul poate determina un efect negativ pe termen lung asupra turismului românesc. Deşi pare ciudat, pentru mine este evident că milioanele de lei folosite pentru acest proiect vor provoca mai mult rău decât bine, iar, în final, vor fi considerate fonduri cheltuite inutil!

Citește mai departe

Ionică se angajează la bancă

Vremea a trecut şi acum Ionică este proaspăt absolvent al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Cei patru ani de facultate au trecut ca gândul şi acum Ionică se vede pus în faţa unei situaţii nemaintalnite anterior: ca să îşi poată continua studiile, respectiv masterul într-un anumit domeniu, Ionică trebuie să facă rost de bani pentru a plăti taxa de şcolarizare. Şi cum poate face rost de bani în alt mod decât prin a se angaja?

Aşa că Ionică se hotărăşte să se angajeze. Experienţa din vară trecută l-a învăţat că un proces de recrutare este o activitate ce se desfăşoară într-o perioadă de timp destul de lungă, în care el, candidatul, trebuie să se aştepte ca oricând să fie chemat pentru al „n”-lea interviu necesar sau mai puţin necesar. Finalitatea procesului este cunoscută candidatului doar dacă semnează contractul de angajare, pentru că în celelalte cazuri – de cele mai multe ori – nu află nicicând dacă a fost sau nu selecţionat din moment ce instituţia care l-a chemat la interviu uită să îl mai anunţe ulterior care este rezultatul întrevederii!

Înarmat cu multă răbdare şi fiind foarte convins că deţine anumite calităţi care îl pot propulsa în faţă altor candidaţi, Ionică se duce la interviul pentru un stagiu de practică la o instituţie bancară din România. Interviul preliminar decurge foarte bine, Ionică este întrebat despre ce cunoştinţe de economie / finanţe deţine, ce limbi străine vorbeşte şi, cel mai important, ce anume vrea să se facă când va fi mare. În acest moment Ionică specifică clar faptul că deşi a absolvit o facultate cu profil informatic, nu doreşte să activeze în acest domeniu, fiind foarte atras de activitatea bancară în sine.

Citește mai departe

Loc de veci sau de parcare?

Despre parcările de reşedinţa din Bucureşti aproape că nu mai este nimic de scris. Toate publicaţiile afirmă că numărul acestora este foarte mic în comparaţie cu numărul proprietarilor de autovehicule care doresc să le închirieze, iar la televizor sunt difuzate emisiuni întregi despre acest subiect. Cu toţii ştim că sunt prea multe maşini pentru câte parcări de reşedinţa avem disponibile!

Drept urmare suntem obişnuiţi cu această stare de fapt. Mai mult decât atât, suntem obişnuiţi şi cu retorica candidaţilor la Primărie care promit mii de locuri noi de parcare în fiecare campanie electorală. Indiferent dacă candidează pentru Primăriile de sector sau pentru Primăria Municipiului Bucureşti, aceştia propun proiecte care de care mai fanteziste, rezultând un număr al viitoarelor parcări ameţitor!

Cu toate acestea un singur lucru este de netăgăduit: până când viitoarele super-parcări de reşedinţă se vor construi trebuie să ne mulţumim cu ce avem. Iar în acest moment avem un număr insuficient de locuri de parcare de reşedinţă, care nici măcar nu sunt distribuite uniform pe raza celor şase sectoare. Acestea sunt întreţinute şi închiriate cetăţenilor prin intermediul Administraţia Domeniului Public din fiecare sector, pe baza unui algoritm de tipul „primul venit, primul servit”. Cei care au avut contract de închiriere şi anul anterior sunt mai avantajaţi deoarece contractul se  reînnoieşte automat în cazul în care nu apar evenimente neprevăzute. Tocmai în acest fapt stă tentaţia de a frauda sistemul!

Citește mai departe

Fratele nostru, europeanul

Întotdeauna am considerat că este normal ca fraţii să se ajute reciproc. Şi nu numai atât! Fraţii trebuie să împartă între ei acele resurse pe care le folosesc în comun. Conceptul de „a-i da şi celuilalt” face ca relaţia cu fratele tău să fie una mult mai plăcută. Iar ideea de „a împarţi pe jumătate: jumătate tu, jumătate eu” reprezintă esenţa convieţuirii atunci când nu eşti singur la părinţi!

Cam aceeaşi idee se poate aplica şi în relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Putem considera că suntem cu toţii fraţi într-un popor mare şi unit, poporul european. Atunci este normal să ne ajutăm unii pe alţii şi nicidecum să ne faultăm între noi! Desigur, această idee pare utopică, dar ea stă la baza constituirii Uniunii Europene încă de pe vremea când aceasta era doar Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului! Deci vom considera că fiind cu toţii membri suntem cu toţii fraţi, aşa că ne ajutăm între noi!

Cu toate acestea am ascultat conferinţa de presă comună a domnilor Barroso, Băsescu şi Boc de săptămâna trecută. În cadrul acestei conferinţe au fost prezentate publicului temele discutate în timpul întâlnirii oficiale dintre cei trei. Printre subiectele aduse în discuţie s-a aflat şi necesitatea interconectării între sistemele de transport de gaze al României şi cel al celorlalte state membre UE. Ideea este lăudabilă, însă stau şi mă întreb cui anume foloseşte mai mult acest lucru? Nouă, românilor, sau celorlalţi „fraţi europeni”?

Citește mai departe