Cardul RATB şi cititul în biţi

„Card RATB – o soluţie eficientă pentru timpul dumneavoastră” este sloganul aflat pe site-ul de prezentare a cardului RATB. Mai jos pot fi găsite alte cuvinte promiţătoare şi care pot aduce linişte publicului călător: „Oriunde în Bucureşti. Uşor. Sigur. Modern.”. Nu voi face referire în cadrul acestu articol la strategiile de marketing implementate pentru a populariza folosirea cardului RATB pentru că nu asta mi-am propus. Scopul acestui articol este prezentarea unei probleme identificate la folosirea cardului şi la care încă nu am găsit o rezolvare decentă.

Despre ce este vorba? Eu circul prin Bucureşti cu mai multe mijloace de transport şi aici mă refer la mai multe autobuze şi la metrou. De ce am ales transportul în comun în dauna maşinii personale? Pentru că pot parcurge mult mai repede distanţe lungi cu ajutorul metroului decât aş putea-o face cu maşina personală, ştiut fiind faptul că ambuteiajele fac parte din peisajul cotidian al Capitalei. Mai mult decât atât, chiar dacă aş ajunge la destinaţie mai repede cu autovehiculul, tot aş mai pierde timp preţios identificând un loc de parcare decent. Aşa că prefer să îmi fac abonament pentru toate liniile RATB şi pentru metrou pentru a avea libertate deplină de mişcare.

Tocmai de aici apare şi problema folosirii cardului RATB! Mai precis instrumentul modern pus la dispoziţie de către RATB constă dintr-o bucată de plastic de dimensiunea unui card bancar pe care sunt insciptionate minimul de informaţii: numele şi prenumele posesorului şi primele şapte cifre din codul numeric personal – cele care prezintă sexul şi data naşterii. Cu toate că se poate folosi cardul în două moduri distincte: ca abonament lunar sau ca „portofel electronic” (prin încărcarea unui credit iniţial şi apoi folosirea acestuia treptat pe măsură ce se efectuează călătorii) nu au fost introduse nicăieri niciun fel de informaţii privind termenul de valabilitate sau creditul rămas. Deşi pare un lucru puţin important, acest fapt poate determină primirea unei amenzi pentru folosirea mijloacelor de transport în comun RATB fără drept!

Continuă lectura Cardul RATB şi cititul în biţi

Ionică nu vrea să fie „telefonist”

În urma experienţelor trăite cu o vară înainte, Ionică a înţeles un lucru: este greu, uneori chiar imposibil, să fii angajat pe un post important atâta timp cât încă mai eşti student. Aşa că Ionică renunţă la ideea de a fi angajat cu normă întreagă până la absolvirea facultăţii, urmând să îşi găsească ulterior promovării un loc de muncă în conformitate cu dorinţele şi cu pregătirea sa.

Conform principiului că tocmai atunci când nu cauţi, găseşti fără să vrei, Ionică este sunat la un moment dat de o domnişoară de la o companie de resurse umane specializată în recrutarea de personal pentru o instituţie bancară importantă. Această îi transmite lui Ionică că CV-ul lui a ajuns în baza de date a companiei şi că există o oportunitate de angajare ce i s-ar putea adresa. Ionică nu este foarte entuziasmat de această ştire, dat fiind faptul că se află în cel de-al doilea semestru din ultimul an de facultate şi este destul de ocupat cu elaborarea lucrării de licenţă, dar acceptă să se prezinte la un interviu preliminar.

Obişnuit deja cu ritualul interviurilor, Ionică se prezintă foarte relaxat la întâlnire. Starea sa de spirit era motivată de faptul că nu considera drept un mare eşec o eventuală respingere a candidaturii sale, gândindu-se şi la examenul de licenţă ce se apropia cu paşi repezi. Fiind lipsit de stres, fără nicio grijă legată de viitorul său profesional, Ionică este foarte degajat la primul interviu, impresionandu-i pe cei prezenţi în sală. Este de la sine înţeles faptul că în prima săptămâna de la acest interviu preliminar a fost sunat din nou şi rugat să vină la o nouă întâlnire, de data aceasta cu reprezentaţii instituţiei bancare interesată de recrutare.

Continuă lectura Ionică nu vrea să fie „telefonist”

Micul Paris faţă în faţă cu marele summit NATO (II)

Amintirea 3: Excesul de zel

Părerea mea este că o parte dintre forţele de securitate, cu precădere Jandarmeria romană, a dat dovadă de exces de zel în perioada summit-ului. Nu neg faptul că era necesară sporirea numărului de agenţi de ordine în aceste zile, dar parcă a fost mult prea mult! La fiecare intersecţie erau cel puţin doi, trei poliţişti, câte doi jandarmi şi mai vedeai şi o maşină de la SRI sau alt serviciu secret. Iar aceştia erau doar cei pe care îi puteai vedea! Pentru că sunt convins că mai erau şi alţi agenţi de securitate în civil care erau infiltraţi printre cetăţeni.

Dacă s-ar fi limitat doar la prezenţă nu ar fi fost mare lucru. Dar nu, nu se putea doar aşa! Era mult prea simplu! Este evident faptul că atunci când dai dovadă de exces zel trebuie să te şi afirmi cumva. Aşa că agenţii noştri au început să legitimeze lumea pe stradă. Mai ceva că pe vremea lui Ceauşescu! Toţi indivizii consideraţi suspecţi erau legitimati chiar dacă respectivii erau doar din greşeala pe acolo!

Însă cele mai agasante momente au fost cele de genul: „nu deschideţi ferestrele!” sau „nu vă uitaţi pe geam!”. Dacă cea cu privitul pe geam o mai înţeleg, cea cu nu deschideţi geamul e chiar absurdă! Nu de altă, dar mie îmi place să deschid geamul în fiecare dimineaţă înainte să mă duc la serviciu. Consider acest obicei unul bun, mai ales că toţi doctorii recomandă acest lucru pentru a elimina aerul viciat din cameră. Atunci ce ar vrea Jandarmeria să fac eu? Să nu mai deschid geamul patru zile la rând că s-ar putea să treacă Bush prin faţa blocului meu? Apoi cum vine asta? Eu trebuie să mă sufoc fără aer în cameră că trece el pe stradă?

Continuă lectura Micul Paris faţă în faţă cu marele summit NATO (II)

Micul Paris faţă în faţă cu marele summit NATO

Amintiri de la summit-ul NATO

Până la urmă am luat în calcul sfatul lui Mihnea şi am plecat din Bucureşti în zilele marelui summit. O parte din amintirile pe care le voi descrie se referă la evenimente care s-au petrecut în timpul summit-ului şi pe care le-am cunoscut doar prin intermediul mass-media, deci nu în mod direct! Oricum nu e mare diferenţă pentru că şi dacă aş fi rămas în Bucureşti tot n-aş fi putut participa direct la eveniment…

Amintirea 1: Curăţenia de primăvară a început din martie

Pregătirile pentru marele summit NATO s-au făcut până pe ultima sută de metri. Pretutindeni vedeai câte un individ care făcea ceva ca să fie „totul frumos şi ordonat” la venirea distinşilor oaspeţi. Indiferent dacă dădea cu grebla, planta flori sau copăcei, asigura cât de cât fluenţă circulaţiei sau doar stătea şi se uita când în stânga când în dreapta, fiecare individ dintre cei care au participat la organizarea evenimentului era profund cuprins de importanţa muncii lui! Toţi se comportau de parcă ar fi pregătit Bucureştiul pentru marea întâlnire mondială în care se va hotărî instituirii păcii pe tot globul! Şi când te gândeşti că NATO este, înainte de toate, o organizaţie cu profund caracter militar!

S-a făcut curăţenie în aceste zile cu aşa o pasiune încât nu îmi vine să cred că aceeaşi gunoieri acum puteau da cu mătura, dar în restul zilelor nu! E culmea cum în zilelele anterioare summit-ului, zile în care au fost demontate o serie de coşuri de gunoi, a fost mai curat pe străzi decât în zilele în care acele coşuri de gunoi erau amplasate la locul lor! Iar în ceea ce priveşte parcarea mi s-a părut aproape ireal faptul că pe anumite străzi secundare – ticsite de maşini parcate anapoda în celelalte zile – nu mai era nicio maşină parcată! Pe aceste străzi nu cred că le-am văzut niciodată fără maşini parcate. Iar acum pustii! Începusem să mă simt ca în filmele americane în care vreun dezastru se întâmplă şi rămân străzile pustii fără ca locuitorii să mai treacă pe acolo!

Ceea ce m-a deranjat pe mine cel mai mult este faptul că a trebuit să vină summitul NATO ca să se facă curăţenie cum trebuie! De ce nu se păstrează acest standard de curăţenie şi în celelalte zile? De ce eu, ca locuitor al Bucureştiului, nu primesc acelaşi serviciu public în fiecare zi? Că doar pe mine mă costă la fel! Aşa că mă întreb de ce măturătorul şef nu îi supraveghează pe ceilalţi maturatori cu aceeaşi sârguinţă şi în alte zile? De ce nu se spală cu detergent străzile în fiecare noapte? De ce nu se adună praful şi mizeria din jurul rigolelor în fiecare zi? Nu merit decât o dată pe an să am parte de acest tratament? Pentru ca până acum Bucureştiul a fost la fel de curat doar cu ocazia întâlnirii mondiale a poştelor, sommet-ului francofoniei şi acum cu ocazia marelui summit NATO!

Continuă lectura Micul Paris faţă în faţă cu marele summit NATO

Şi ei sunt printre noi!

Scaun cu rotile

De câte ori aţi văzut semnul acesta? De multe ori? De puţine ori? De fapt, vă mai aduceţi aminte unde l-aţi văzut ultima oară? La alimentară? La toaletă? La urcarea în autobuz? La metrou?…

De obicei treci pe lângă el fără să îl remarci. Prins în agitaţia zilnică a vieţii, nu mai ai timp să te gândeşti şi la ce fac ceilalţi. Ajunge chiar să nu te mai intereseze. Fiecare cu treaba lui! Ce contează dacă în magazinul în care tocmai ai intrat este facilitat sau nu accesul personelor cu dizabilităţi locomotorii! Şi dacă nu e, ce? Tu ai intrat, îţi faci cumpărăturile liniştit şi te duci acasă! Să se ocupe alţii de treaba asta! Nu e treaba ta!

Te-ai gândit vreodată la ce simte o persoană imobilizata în scaunul cu rotile atunci când nu poate intra într-un magazin general? Ai încercat să vezi prin ochii ei umilinţă pe care o îndură atunci când roagă pe unul sau pe altul să o împingă pe scări cu caruciorul? Şi care e vină ei? Doar că suferă de un handicap?!? Nu e de ajuns faptul că deja a primit o palmă de la soartă? Acum mai trebuie să cerşească şi mila trecătorilor să o ajute să intre în magazin? Şi când te gândeşti că e doar un magazin! Nu mai vorbesc de alte instituţii, mijloace de transport în comun sau diverse alte locuri publice!

Continuă lectura Şi ei sunt printre noi!

Costul de oportunitate al unui porc

Sambata noapte in acceleratul dinspre Predeal spre Bucuresti era foarte dificil sa iti gasesti locul. Si nu pentru ca era plin de calatori si nu puteai trece dintr-un vagon in altul, ci pentru ca in bezna oferita de becurile „de veghe” reuseai sa identifici locul pe care il aveai rezervat, dar ajungeai repede la concluzia ca esti unul dintre cei mai putin norocosi care a primit loc intr-un vagon neincalzit. Iar daca in timpul zilei ar fi fost acceptabil – oarecum – sa calatoresti la o temperatura de 10 – 11 grade Celsius, in timpul noptii era total lipsit de confort sa parcurgi toata distanta intr-o atmosfera glaciala, la propiu.

Acestea fiind conditile decente in care se calatoreste la noi in tara cu CFR-ul, am fost nevoit sa iau la rand vagoanele trenului pana cand am gasit un compartiment care indeplinea doua conditii necesare: sa faca parte dintr-un vagon incalzit si sa mai fie si alti calatori in el ca sa am cu cine schimba o vorba pana la Bucuresti. Dupa ce am parcurs tot trenul de la un capat la altul, am gasit intr-un final compartimentul cautat de mine. Am intrat, am salutat si m-am asezat cu spatele fata de sensul de mers.

In fata mea stateau doi domni: unul in jur de 55 de ani, cu parul tot alb, fata arsa de soare, genul fermier, iar celalalt in jur de 45 de ani, morocanos, genul de individ cu studii superioare care nu se amesteca in discutiile celor inferiori lui. De altfel, pe tot parcursul calatoriei nu a scos niciun cuvant, doar a schitat cateva gesturi la un moment dat.

Continuă lectura Costul de oportunitate al unui porc

Ionica si primul sau interviu important

Ionica este un tanar promitator: simpatic, frumusel si cu simtul umorului dezvoltat. Este inteligent, a absolvit un colegiu national cu renume din Romania, iar acum este student la Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti. Insa Ionica stie ca aceasta facultate nu este pentru el. Intotdeauna a avut probleme la programare si abia a trecut prin examenele din primii ani. Asa ca inca nu s-a hotarat ce traiectorie va urma cariera sa, dar stie ca va ocoli programarea in mod cert.

In primii ani de facultate, Ionica a lucrat cu jumatate de norma prin diverse locuri, a ajutat la organizarea unor evenimente mondene, a impartit fluturasi si s-a implicat intr-o asociatie studenteasca. In principiu s-a descurcat sa faca un ban in plus ca sa aiba si el cu ce merge in oras. Insa acum a terminat anul 3, mai are un singur an de facultate si se gandeste serios sa se angajeze la o companie importanta astfel incat la absolvirea facultatii sa nu mai caute un alt loc de munca. Asa ca se apuca sa caute locuri de munca serioase la care sa fie acceptat doar cu experienta sa anterioara.

Dupa primele doua luni in care nu gaseste aproape nimic, Ionica afla ca o mare companie producatoare de bunuri de larg consum ofera un stagiu de practica si se hotaraste sa se inscrie si el. Mai intai Ionica trebuie sa completeze un formular online contratimp. In felul acesta se verifica coeficientul sau de inteligenta si alte caracteristici personale ca atentia sau concentrarea. Dar cum Ionica este un baiat destept trece usor peste acest prim pas si asteapta nerabdator sa fie sunat pentru a se programa la un interviu.

Continuă lectura Ionica si primul sau interviu important

Copacul de hartie

Am descoperit saptamana trecuta – in urma unui link primit de la o prietena – o initiativa demna de laudat: „Copacul de hartie” este un program ecologic care se adreseaza noua, tuturor celor care folosim hartie in activitatea noastra zilnica.

Ideea care sta la baza acestui concept este urmatoarea: se colecteaza hartie (de orice fel: de scris, pliante, fluturasi, ambalaje, ba chiar si ziare sau reviste) de la toate firmele sau persoanele care sunt dispuse sa-si ofere deseurile de hartie, apoi se transporta hartia colectata la un centru de reciclare si cu banii primiti se platesc cheltuielile pentru plantarea unor puieti.

Parerea mea este ca aceasta initiativa este oportuna, mai ales ca in Romania (in special in Bucuresti!) exista o totala lipsa de respect fata de spatiul verde. Goana dupa bani a trecut de orice limita a bunului simt si orice centimetru de iarba plasat intr-o zona cautata este ingradit si apoi transformat in spatiu construibil. Putin cate putin se va ajunge la situatia in care „micul Paris” va deveni „gigantul de beton”!

Continuă lectura Copacul de hartie

Discriminarea, intre bine si rau

Citesc ziarele si ma minunez din ce in ce mai mult de ce anume se intampla in tara asta. Am citit de curand o stire in care se relata faptul ca Ministerul Educatiei si Cercetarii a fost amendat de catre Comisia Nationala pentru Combaterea Discriminarii. De ce? Pentru ca nu a tradus variantele de subiecte de la bacalaureat si in limba minoritatilor nationale. Si nu, nu este vorba despre subiectele de la proba limba materna (proba rezervata exclusiv absolventilor apartinand minoritatilor nationale), ci este vorba despre subiectele propuse la matematica sau la fizica sau la oricare alta disciplina de la bacalaureat.

Acuzatia de discriminare a pornit de la un reprezentant al Uniunii Civice Maghiare din Miercurea-Ciuc care a declarat ca variantele subiectelor la bacalaureat au fost publicate si in limbile minoritatilor nationale abia in data de 13 februarie, la aproape o luna de la data publicarii acestora in limba romana – 15 ianuarie – si doar cu 3 zile inainte de finalul dezbaterii publice referitoare la ambiguitatea anumitor rezolvari ale subiectelor propuse.

Vreau sa va spun de la inceput ca am fost de mai multe ori prin Transilvania si nu mi s-a parut ca sunt conflicte intre romani si etnicii maghiari. In trei ani diferiti 2001, 2004 si 2005 am petrecut cate o saptamana de vacanta in statiuni montane considerate „neprielnice”: Sovata si Baile Tusnad, unde am fost tratat cu tot respectul cuvenit, desi nu stiu nici macar trei cuvinte unguresti! Ba, mai mult, toti cei de acolo vorbeau cu noi in romaneste daca vedeau ca nu stim ungureste. Avand in vedere acestea, ce anume ma deranjeaza pe mine referitor la amenda in cauza?

Continuă lectura Discriminarea, intre bine si rau

Sauna din autobuzul RATB

Scriam intr-un articol mai vechi „RATB-ul, claustrofobia si istoria Romaniei” despre senzatia pe care o traiesti atunci cand calatoresti cu unul dintre noile autobuze Mercedes care circula prin Bucuresti: caldura mare si lipsa de spatiu. De atunci a trecut mai mult de un an, numarul autobuzelor s-a marit (a depasit 400) dar conditiile sunt acelasi: aglomeratie, caldura, lipsa oxigenului. Exact ca intr-o sauna…

Motivul care m-a determinat sa revin asupra acestui subiect este ca am realizat ca s-a adeverit una dintre previziunile mele. Asa cum am relatat in articolul mentionat, geamurile noilor autobuze sunt putine, au suprafete mici si se deschid prin balansare la 45o si nu reusesc sa introduca o cantitate suficienta de aer in interiorul autobuzului. In plus trapa din plafon este asezata spre mijlocul vehicului astfel incat calatorii care sunt plasati in partea din fata au toate sansele sa ramana fara aer. Exista cateva exceptii de la aceasta regula (ma refer aici la ultima serie de autobuze care permite deschiderea geamurilor in plan orizontal si are trapa asezata spre partea din fata a vehiculului) insa acestea sunt foarte putine relativ la numarul total de autobuze Mercedes.

Anul trecut nemultumirile oamenilor nu s-au facut auzite deoarece primele autobuze au fost introduse la inceputul verii, numarul lor a crescut treptat, asa ca s-a circulat preponderent cu vechile autobuze DAF in perioada torida. Oricum, anul trecut oamenii asteptau sa vada exact cum se circula cu noile vehicule, mai ales ca domnul primar Videanu ne-a promis tuturor ca vom circula „civilizat” cu autobuzele Mercedes. Luand in calcul modul in care se circula in aceste zile caniculare prin Bucuresti cu autobuzul ma intreb: intradevar se circula „civilizat”?

Continuă lectura Sauna din autobuzul RATB